Ploaia țese pe geam perdele,
fug departe toate gândurile mele.
Ziua este cenușie, poate mai tristă,
răsfoiesc câteva pagini în revistă.
Totul este închis în clipele tăcute,
nopțile – s lungi , zilele mai scurte.
Nori negri alunecă în depărtare,
multe culori cărămizii toamna are.
Nu-mi place al frunzelor triste chin,
ascuns stă în suflet un tainic suspin.
Printre ramuri vântul tare foșnește,
toamna mereu ceva îmi povestește.
Ascult cântecul scris bine de vânt,
mângâie covorul de frunze pe Pământ.
Printre notalgiile nicicând rostite,
cade ploaia rece în clipele tăcute.
Frunzele toate prind să se roșească,
un gând începe să mă urmărească.
Freamătă tare ploaia prin frunziș,
un suspin se ascunde în suflet furiș.
Când ploaia în noapte s-a mai oprit,
în vis printre frunzele toamnei ai venit.
-->
Răspunsuri