Cârciumi de pomină de altădată (1)
„La Cățeaua Leșinată” – de Marin Voican-Ghioroiu
În cârciumioara „La Cățeua leșinată” cânta Cimpirel Guriță-Dulce, venit de prin Gorj, din comuna Slăvuța. Porecla de ,,Cățeaua leșinată” i se trage de la o întâmplare banală: Ion Măraru, ciobanul care-și păștea oile prin zona Grădinarilor, era de nelipsit din cârciumă. Mai aducea o găleată cu brânză coanei Didina Stambă, patroana, vindea lapte bătut chefliilor care, prinși de mahmureală abia se mai țineau pe picioare când plecau odată cu mijirea zorilor. Primăvara, înainte de Paște, vindea mieii și iezii într-o covercă pe care o ridicase în spatele gardului ce înconjura „Crama veseliei”. Într-o vară, prin luna lui Cuptor, înainte de Sfântu Ilie, când Măraru a vrut să intre în local cu o cățea, pe care o trăgea după el, legată cu o sfoară de cânepă, madam Stambă, proțăpită pe un scaun în ușa prăvăliei, se răstește la el:
Ciobane, unde vrei să intri cu cățeaua după tine?
Coană Didina, iau o țuică și am plecat...
Poți bea și o sticlă de mastică, dar cățeaua o lași afară!
Ion a legat cățeaua lângă scară și a intrat în crâșmă. Cum îl văzură prietenii îl și luară la întrebări.
– Mărare, bei cu noi? Ai adus și tu o brânză bună?
– N-adusăi mă, că mă repezii o țâră ca să beau o cană cu vin. Lăsai oile cu un copil și mi-e frică să nu care cumva să dea în grădinile oamenilor. Sâmbătă vă aduc și brânză, și lapte covăsit, iaurt și cine vrea o pulpă de berbecuț, să-mi zică, îl trec în catastif, să nu uit.
Din vorbă în vorbă, ciobanul uită numărul paharelor de vin care le da pe gât, când aude strigând din ușă pe nevastă-sa, că se trezi pe loc.
– Fire-al dracu de pușlama, moare cățelușa mea! Tu, orbete fără cap, prost și beat... cățeaua de căldură a leșinat.
Măraru a sărit ca ars, a dezlegat cățeaua, a adus-o înuntru și i-a turnat pe gât berea dintr-un țap, întreg. După câteva minute, Vruța-drăguța s-a ridicat și a vrut să meargă, dar... sărăcuța, prinsă de aburii alcoolului, mergea în papainoage: se clătina, rânjea, adulmeca și cădea în genunchi, se t ra vai de ea, iar zurbagii se amuzau copios.
– Râde cățeaua ciobane, mai dă-i un păhărel, să ne mai distrăm nițel.
Și, din ziua cu pricina,... crâșma fu botezată „La Cățeaua Leșinată”. Câteva crâmpeie din cântecele de pahar pe care le cânta CIMPIREL zis Guriţă-Dulce din Slăvuța de Gorj.
„La Cățeaua Leșinată”
Hai-hai-hai! Roată, roată!...
Leano, Leano, dragă fată,
Vino, în ie îmbrăcată,
„La Cățeaua leșinată”
Astă seară-ți dau inel...
Ascultați pe Cimpirel.
Gicu Părăluță, țambalagiul, care ține hangul, striga din toți bojocii:
„Cântă, cântă lăutare!... Bis:
Curgă vinul în pahare:
La mulți ani și la mai mare!”
Şi continua Cimpirel, mângind vioara ca pe un trup de fecioară:
Of-of-of!... Leanţa mea,
La noapte să fii o stea...
Sus pe cerul fără nor,
Să te privesc din pridvor
Să nu mă topesc de dor....
Notă: Crâşma avea o terasă cu pridvor ornamentat cu scânduri de brad înflorate și vopsite în pastel, spic de grâu auriu.
Să te privim din pridvor,
Să bem, să-ţi cântăm cu dor, ihu!
Hai băieţi!... s-o facem lată...
„La Căţeaua leşinată...”
Cine bea, e bun de plată.
(dansatorii, când treceau pe lângă ţambal, puneau câte un bănuţ în pălăria lui Cimpirel)
-->
Comentarii