Postările lui Camelia Cristea (7)

Filtrează după

Mamă

Mamă spune! Mamă cere...

Cerului să-mi dea putere

Că mă frâng prin mine iar

Și-mi sunt zilele cu jar...

Mamă tu mă știi prea bine

Când mă rătăcesc prin mine,

Lupi flămanzi atacă-n stână

Fi te rog a mea stăpână!

Ține-mi inima în poală

Când hainii se rascolă

Și dă-mi Înger Păzitor

Sunt prin lume călător!

Pune lacăt neputinței,

Un genunchi căit credinței,

Flacără în rugăciune

Să ard răul de prin lume!

Mamă sub veșmântul Tău

Am să scap mereu de rău,

Firul ierbii se despică

Neputința mă irită...

Timpul verdelui se surpă

Tomna grea în mine urcă,

Povârnișul se ivește

Frunza veștedă-mi sporește...

Mamă Bună nu lasă

Să mai plâng la poarta Ta

Pune-mi mâna iar pe tâmplă

Liniștea s-o simt adâncă!

Iartă-mi zilele puține,

Când nu m-am gândit la Tine

Și din mare mila Ta

Mai aprinde-n cer o stea!

Iar din lacrimi adunate

Ce au fost în mir păstrate

Vin să -Ți spăl piciorul sfânt

Prin faptă și în cuvânt!

19.11.2016

Camelia Cristea

Citeste mai mult…

Scrisoare...

Moșule în acest an, ghete nu mai pun la geam

Am primit daruri mereu de la Bunul Dumnezeu!

Dar te rog să duci colaci chiar la oamenii săraci,

Un bănuț să lași de-o pâine, cel sărman să creadă-n mâine!

În spitale să duci mir celor ce sunt mai umili

Să le pui și pansamente din trăiri ce-au fost absente,

Credința să le-o ții trează, celor ce încă veghează

Și-n tăcerea nopților uneori poate oftează...

Răni să vindeci de vei vrea chiar cu mare mila Ta,

Unde-i frig să duci caldură, pentru cei ce încă-ndură

Răului să-i pui și piedici cum ne spun și marii clerici,

Bucuria să-nflorescă ca-ntr-o glastră la ferestră!

Te-aș ruga să dai lumina celui ce nu poartă vină,

Gârbovitului să-i ei chiar povara dacă vrei

Schiopului să-i dai toiag și o inimă cu nard,

Fiecare să primească Pâinea Sfântă Împărătească!

Sfinte Mare Nicolae și în iesle să duci paie,

Când vine Domnul Hristos să le pui aici... pe jos

Să încălzești ușor pereții cum am spus chiar și profeții,

Pruncul să fie vegheat de un Înger luminat!

Iar în fiecare casă să pui lampa cea frumoasă,

Cu credință și nădejde, toate astea par mai lesne,

Pentru fiecare dar, clipe ce-au primit și har

Îți spun Sfinte Mulțumesc vreau să învăț să dăruiesc!

3 decembrie 2015

Camelia Cristea

Citeste mai mult…

Cu sufletu-n genunchi

Aud și-acuma ruga ce-o zice Sfânta Vineri

Să fim feriți de rău să nu murim de tineri,

Reper s-avem doar cerul senin și luminos

Și jertfa de pe cruce a Domnului Hristos!

Un clopot bate-n inimi și plânge răvășit

Copii ce-au plecat și aprigul sfârșit,

Durerea unei Mame ce este ca o torță,

Doar Bunul Dumnezeu îi dă curaj și forță!

Prin iadul deznădejdii se luptă însăși Viața

Și vrea să pună-n drepturi senină Dimineața

Cu flori de lăcrămioare culese chiar din ochi

Încununează astăzi atat de multe gropi...

Prea multe zboruri frânte în nopți de căutare,

Eșarfe de întuneric ne strâng parcă mai tare,

Dar sunt atâția îngeri ce încă mai veghează

Să ne păstrăm Lumina și mintea cât mai trează!

Doar umăr lângă umăr putem lupta cu moartea,

De noi încă depinde cum vrem să scriem cartea

Genunchiul să-l plecăm pios pân' la pământ,

Iar Vieții să îi facem astăzi un legământ!

Nu aruncăm cu pietre în crucile ce ard

Aducem rugăciune și mirul sfânt de nard,

Iertarea să ne fie cărare de îndreptare

Cu sufletu-n genunchi să trecem de încercare...

Citeste mai mult…

Un colţişor de rai

În cupele albite, trei crini adună mirul

Când cerul îşi desface în taină patrafirul,

Iar busuiocul verde se-aprinde la icoană

Prin jertfa Ta supremă se vindecă o rană!

Un orb prinde Lumină în inimă şi plânge

Pe cruce vede Cristul şi lacrima-i de sânge,

O Maică îndurerată jeleşte lumea toată

Prin ruga ei aprinsă am fost şi eu salvată!

Izvoarele ţâşnesc chiar şi din piatră seacă

Să potolească setea şi lumea cea posacă,

Gheţarii se topesc şi se prefac în pâine,

Un bob a încolţit în liniştea din mâine...

Pescarii Tăi de Oameni aruncă iar năvodul,

Când marea-i liniştită îşi dă ofrandă rodul

În două se desface şi îţi sărută pasul,

Pioasă-i şi supusă când îţi aude glasul!

Furtunile ascultă când porunceşti să tacă,

La talpa Crucii Tale chiar frunţile îşi pleacă

Şi înfloresc narcise, bujori şi lăcrămioare

Ţes un covor de flori să-Ţi pună la picioare...

În clopot şi în toacă îţi auzim chemarea,

Ne lepădam de griji, sfidăm îngrijorarea

Şi ne îmbrăcăm în haina Luminii ce ne-o dai

Am prins în suflet pace şi-un colţişor de rai!

Camelia Cristea

Citeste mai mult…

Mai naşte-mă

 

Mai naşte-mă Mamă o dată

Şi spune să fie sorocul,

În zori când floarea zâmbeşte

Şi crapă în zece bobocul.

Mai naşte-mă Mamă o dată

Când rouă în lacrimi se scurge

Şi spune-i ursitei s-o ţină

În cupă de crin şi de sânge.

Mai naşte-mă Mamă o dată...

Când vulturul taie văzduhul,

Să-şi lase visul pe clanţă

Ca uşa să-mi fie deschisă.

Mai naşte-mă Mamă o dată

Atunci când se crapă de ziuă

Să scriu cu lumină – cuvinte,

Şi-n veac să rămân doar lumină!

Camelia Cristea

Citeste mai mult…

Sunt

 

Sunt pasul de furnică-n lume

Şi-mi duc poverile aşa cum pot,

Îmi las cuvintele să se cunune

Cu razele de soare la un loc.

În piept am inimă de carne

Şi-o simt cum plânge uneori,

Când un cuţit de vorbe grele

Îl răsuceşte până-mi dă fiori.

Simt liniştea oceanului în adâcuri

Şi greutatea muntelui în rugăciune,

Ţin macii îmbujoraţi în palme

Să nu-i strivească răul de prin lume.

Sunt trilul păsării voioase

Ce a văzut seninul de cu zori,

Şi-n zborul ei a scuturat angoase,

Pe aripi port lumini de visători!

Sunt solul ce aduce pace,

Razboaiele în lanţuri le convoc,

Sunt ziditor în sfere luminoase

Şi mă înalț firav! Pe scară urc cât pot. 

Camelia Cristea

Citeste mai mult…

Alinare

Când sună din bucium târziul

Şi dealul e - ascuns în ninsoare,

Pe buze de nori se preumblă

Cerneala ca-n rând pe scrisoare.

Şi-n neguri de fum se îmbracă

Castelul cu trepte de ceară,

Domniţa se roagă să treacă

Un înger s-o scape de fiară.

În lanţuri se zbat vârcolacii

Când clopotul cântă o rugă

Şi toaca trosnește toţi dracii,

Cu flăcări îi pune pe fugă.

Din ceruri arhangheli tămâie

Cu smirnă şi nard din căţuie,

Blestemul se pune pe fugă

Doar braţul de par să-l ajungă!

Tăciunii aprind iarăşi vatra

Când gerul se crapă de ziuă

Pe fir de fuioare lumina

Alungă din lume neghina.

Camelia Cristea

Citeste mai mult…
-->