Sunt pasul de furnică-n lume
Şi-mi duc poverile aşa cum pot,
Îmi las cuvintele să se cunune
Cu razele de soare la un loc.
În piept am inimă de carne
Şi-o simt cum plânge uneori,
Când un cuţit de vorbe grele
Îl răsuceşte până-mi dă fiori.
Simt liniştea oceanului în adâcuri
Şi greutatea muntelui în rugăciune,
Ţin macii îmbujoraţi în palme
Să nu-i strivească răul de prin lume.
Sunt trilul păsării voioase
Ce a văzut seninul de cu zori,
Şi-n zborul ei a scuturat angoase,
Pe aripi port lumini de visători!
Sunt solul ce aduce pace,
Razboaiele în lanţuri le convoc,
Sunt ziditor în sfere luminoase
Şi mă înalț firav! Pe scară urc cât pot.
Camelia Cristea
-->
Comentarii
Sunt pasul de furnică-n lume
Şi-mi duc poverile aşa cum pot,
Îmi las cuvintele să se cunune
Cu razele de soare la un loc.
Multumesc !!!
Poetul, cautator de comori...Multumesc frumos!
... o definiţie sinceră a fiinţei poetice...
Multumesc mult! Cu drag!
Multumesc frumos!
Sunt ziditor în sfere luminoase
Şi mă înalț firav! Pe scară urc cât pot." Frumos!