Retorică
de Mioara Anastasiu
Iubește-mă ca un avar
Ce nu-și împarte altuia avutul,
Iubește-mă ca un podar
Care blochează lângă pod trecutul.
Te voi iubi ca albatrosul marea
Scrutând adâncul tău să mă hrănesc,
Îți voi ști zbuciumul, voi ști chemarea,
N-ai să mă pierzi, n-am să te părăsesc.
Iubește-mă ca un arcuș vioara
Și împlinește-te astfel prin mine,
Octombrie va fi aniversarea
Iubirii noastre, care va rămâne.
Mă voi lăsa de tine învățată
Înțelepciunea ce-am pierdut odată.
Vioara a doua
Eu sunt vioara a doua
Așteptând,
Pe scena goală,
Într-o sală goală
Orchestra și vioara întâi
S-apară.
Astept de-o vreme…
Poate am gresit,
Poate e ziua de” relâche ”
A oamenilor din oraș
Și-a Teatrului unde-am pășit.
Încerc cu degetul
O strună,
S-aud dacă acustica
E bună…
Și simt ecoul golului perfect
Al unei săli fără concert.
Eu sunt vioara a doua
Așteptând.
Și-n fața scaunelor goale
M-ănclin adânc
Pân’la pământ,
În fond
Am rupt tăcerea de mormânt.
Orchestra
Și prima vioară
Vor fi aici în altă seară.
-->