demarează în trombă singurătatea
marea singurătate
zeroul absolut
așteptată de toți
hulită cu harfa și flautul fermecat
suflet somnambul cărat cu trenul de marfă al disperării
totuși cureaua de transmisie a divinității
pe la hopurile etice
își mai face simțită prezența luminoasă
cad din pat în pat
din lac în puț
brusc
prin crăpăturile inexistenței
ies la suprafață primii monștri ocazionali
marfă ieftină promoțională
picioarele pline de noroi stelar bâjbâie după ajutor
cadavrul lui dumnezeu duhnește a nemurire
cale de-o poștă
Doamne unde duce mâna mea dreaptă
roua îmi fierbe pe buze
soarele răsare printre dinții încleștați de ură
COSTEL ZĂGAN, EVADAȚI DIN ZĂPADĂ, 2018
.jpg)
În ultimul timp
mormăiesc tot mai nemulțumit
silabele tăcerii
de pildă
de ce mi-a întârziat nepermis de mult
paradisul pierdut în Zona Vrancea
a autobiografiei mele lirice
de ce dragostea-i un pariu
ce se reportează numai pentru partea adversă
de ce silogismele amărăciunii
sunt pilulele demersului meu cotidian
de ce prietenia este o floare atât de rară
că nu mă-ncumet să-i admir fructele imaginare
de ce homo sapiens este un animal
scăpat din imaginația Creatorului
fără sorți de izbândă
de ce acest poem nu va mai fi scris niciodată
și de ce
în fine
nici eu de fapt nu exist.
Costel Zăgan, EREZII SECOND HAND, 2014
Copii bau-bau a fost mutat disciplinar în cer
așa că între două povești pământul vă stă la dispoziție
visați și pășiți apăsat cu ambele aripi
să nu rămână niciun spațiu gol între două vise
oricât de depărtate ar fi
copilăria trebuie trăită fără rest n-o lăsați pe umerii părinților
le-ajunge povara zilei de mâine și vidul din contul bancar
zâmbiți odată
nicio copilărie nu se repetă
Costel Zăgan, EREZII SECOND HAND, 2014
O poezie ca un fluviu învolburat de gingașe bulboane
cu valuri înspăimântătoare de tăcere
cu firmament unde faci nudism în fiecare poezie
prăjindu-te la stele negru ocazional
scoțând din minți simultan dragostea și moartea
hai că ți-am făcut-o și de data asta frumoaso
am coborât prin față și m-am înălțat pe la spate
te rog pune mâna pe aripa mea de plumb
se mișcă
sau
nu
Costel Zăgan, EREZII SECOND HAND, 2014
Destine sfărmate-n bucăți
roșul pur sau impur
niște absurdități
murdărite de sânge nevinovat
libertate egalitate fraternitate
îngerii sau dracii conduc lumea
Doamne vine primăvara degeaba
ce roșie-i iarba
și
ce verde era odată
Costel Zăgan, FLORI(I)LE POEZIEI, 2020
De la nimic la gigant
Costel Zăgan, Universuri paralele
la Dragobete
doar femei de zăpadă
în vis de gheață
Costel Zăgan
cu fața
spre Dumnezeu
nu
pierzi
nimic
Costel Zăgan
Am toamna-n buzunare
îi duc frunzele pe limbă
scriu poeme dac-o doare
în tăcere cine-o schimbă
COSTEL ZĂGAN, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE
M-am născut
pe
drumul
dintre
Ringhilești
și
Albești
tata
ar fi vrut
să fiu
ca Tudor
mama
s-a mulțumit
cu Vladimirescu
eu
ca
orice
nenăscut
scânceam
între
popor
și
tagma
jefuitorilor
României
restu-i
istorie
Costel Zăgan, Ode gingașe
Mai este un risc poezia
azi
când
lumea riscă
doar
pentru
pâinea cea de toate zilele
fii serios domnule
și
poezia trece prin stomacul cititorilor
mai bine
vomită-ți deziluziile
în
postume
restu-i
cireașa
de
pe
colivă
Costel Zăgan, Poeme polițiste
Cartea mă smulge din raft
cartea mă smulge din viață
eu pentru carte mă zbat
cartea să fiu mă învață
Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote
Atât durează poemul
Costel Zăgan, Nemărginiri într-un vers
nașterea ca poem
viața balon de săpun
restul nimicul
Costel Zăgan
La ce-i bun un profesor
întrebare fără de răspuns
la ce-i bun un profesor
râd izbucnind în plâns
Întrebare fără de răspuns
ori bătaie de joc pe față
în bancă soarele-i ascuns
doar proștii azi învață
Ce bătaie de joc pe față
la ce-i bun un profesor
carte domnilor pe viață
la ce-i bun un profesor
Întrebare fără de răspuns
în miezul tăcerii nepătruns
Costel Zăgan, CEZ(E)ISME II
-->