Frunză verde cât Sahara
cam aşa ne este ţara
Cât în lung şi cât în lat
nici picior zău de bărbat
Parc-ar fi murit cu toţii
şi-au rămas aici doar hoţii
Toată lumea vede răul
cum ne-nlănţuie iar hăul
Toţi ar vrea dar nu se poate
să se facă aici dreptate
Parcă-i Doamne blestemată
scoală-Te Ţară odată
Că ne bate-n piept chiar Marea
când ne-apucă disperarea
Dacă ni s-au dus bărbaţii
scoală-se în loc Carpaţii
Dumnezeu din cer să vină
să ne-aducă El lumină
Costel Zăgan, DOINE DE (S)PUS LA RANĂ
M-am săturat de primăvară
de flori iubito și de virtute
s-o luăm de la-nceput iară
ia-mă și pe mine dar du-te
Costel Zăgan, Axiomele lui Don Juan
Bacovia plânge la vioară
vioara tace-n do major
și dacă totul o să doară
ce vers speranța tuturor
Vioara tace-n do major
poetul scrie câte-o rană
tăcerile totuși mai dor
durerea condiția umană
Poetul scrie câte-o rană
și dacă totul o să doară
dai un înger de pomană
Bacovia tăcere la vioară
Vioara plânge do major
parcă pe buzele tuturor
Ce chin dulce și-această primăvară
înflorește contra florilor
zburdă contra mieilor
zboară contra păsărilor călătoare
cântă contra cucului
luminează contra soarelui
iubește contra îndrăgostiților
Ce primăvară contra primăverii
Asta da toamnă
nu-i așa
frunzelor
Costel Zăgan, POEME INFRACȚIONALE, 1995
Unde-s serile de altădată
|
Liber la dat în petic
Costel Zăgan, Universuri paralele
Arde
ca
un
fier înroșit
cântecul privighetorii
Gâtul însetat
al
amurgului
sângerează
Costel Zăgan, Ode gingașe
Parc-aș fi Pillat din Pont cu barba pân-la pământ doar acasă ca pe front poezia-mi ține rând Cu barba pân-la pământ din lacrimi am o mască nu mă dau degeaba sfânt aud iarba ce-o să crească Din lacrimi am o mască doar acasă ca pe front Maria-n poem să nască parc-aș fi Pillat din Pont Am barba pân-la pământ doar pe mine azi mă vând Costel Zăgan, CEZEISME II |
actor
de la naștere
la primele iubiri
viața
ca sufleur
Costel Zăgan
Nimic nu crește la umbra marilor copaci
nici Brâncuși nici Rodin
Care-i discipolul
doamnelor și domnilor
Secolul XX tocmai a dispărut pe Poarta Tăcerii
ca
o
Pasăre Măiastră
Însă
Diploma pentru cel mai bun român
depășește populația României
Restul nu știe carte
însă se străduiește
zi de zi
Costel Zăgan, ODE GINGAȘE
Nu ştiu
cum am ajuns iar
pe
câmpul minat al copilăriei
Iarba-i până la genunchi
şi
creşte în continuare
Cărţile sunt jucăriile mele preferate
Mă joc numai cu tine dragoste
Partidele noastre
durează de-o viaţă
Aşa că înţeleg foarte bine
De ce ura mă invidiază şi ea
tot
din copilărie
Însă
nu mă plâng decât în versuri
Dacă se poate
albe În afara foilor pe care scriu
n-am mai văzut zăpadă
din mileniul trecut
Insomnia îmi dă deşteptarea
În fiecare dimineaţă
semnează
condica de prezenţă
înaintea mea
Şi azi
stăm la rând
După mine
urmează Dumnezeu
Şi cum mai am totuşi
un dram de politeţe
trec
între
Dumnezeu
şi
moarte
Costel Zăgan, Erezii de-o clipă II
Unde-i Maria de-altădată
cu stele rupte în haiku
doar poezia-i vinovată
și Doamne poate numai Tu
Din stele rupte în haiku
din GOGYOHKA și alte chestii
de la da și hăt la nu
pierdut-am ziua între trestii
Cu GOGYOHKA și alte chestii
- doar poezia-i vinovată -
nu frumusețea nevestei -
unde-i Maria de-altădată
Ce stele rupte din haiku
- Japonia Poezia și Tu -
Costel Zăgan, CEZEISME II
ce decembrie
primăvăratic
prieteni
și
albastru
Costel Zăgan, GOGYOHKA MEA
-->
