Lasă-mă!

să iubesc dimineţile,

dar atât de frumos stă aşezat apusul

că aş putea iubi nopţile albastre.

Ochii tăi... scânteind

peste dimineţile 

adormite 

în cuiburi de rouă.

Ţi-am uitat ochii

pe câmpia însângerată de maci,

glasul în şoapte de vânt,

gândul rătăcit prin păduri,

umbra ta...

lângă mine.

Găseşte-mă în slova veche

dintr-o carte...

am să vorbesc de tot,

de flori,

de ape 

şi de ciorchinii care stau pe rod.

Am să vorbesc şpotit şi rar...

voi spune... ca o rugăciune,

dorinţă mea în faţa sfântului altar.

Voi glăsui şi-n slova veche

într-o carte.

Tu poate vei citit râzând,

vei merge mai departe...

Am să vorbesc de tot...

dar de iubire, de dragoste

nu vreau să pot... vorbi.

În ziua dintâi

numai pentru tine se năşteau lumini,

cărările toate

duceau într-un singur loc

acolo mirii erau biciuiţi 

cu flori de lămâi

uitând jurămintele pe câmpuri 

mirabile

traversând gânduri albe 

prin câmpia celestă

unde se naşte divinitatea tăcerii.

Strâng lacrimi

într-o basma de vânt

le contopesc cu soarele 

din ochii tăi,

prefăcute-n curcubeu

le arunc peste ape,

le prefac în iubire...

se naşte cuvânt.

Rotindu-mă în timp,

în prag de primăvară...

caii-i porneam hai-hui,

uitând de toate...

mereu îndrăgostită

 de toate culorile spicelor

în pârg...

şi-mi ard rug de frunze

când trec prag spre apus...

iarna mă îmbăt cu parfumul 

zăpezilor...

troienite peste inima mea.

Pe cerul tău

sunt nor,

tu floare de colţ

eu, iarbă,

suspin feciorelnic

pe altarul iubirii.

Ai toată viaţa un şcolar pe care nu trebuie să-l pierzi din ochi: tu însuţi.

Şcoala trebuie să te înveţe a fi propriul tău dascăl, cel mai bun şi cel mai aspru.

Lumea se întemeiază pe dreptate, capătă căldura iubirii şi se luminează prin credinţă.

Să înveţi pentru tine, dar să ştii pentru toţi.

                                                              Nicolae Iorga

După ce ştii totul vine îndoiala.

                                             Camil Petrescu

O singură rugăciune am: Doamne, să nu mă laşi niciodată să fiu mulţumit cu mine însumi!

                                                                                                               Lucian Blaga

     Elegie

Epistolă după epistolă am să scriu cu lacrima de tine.

     Suspin 

Când vremea încremeneşte în valul timpului te pierd.

    Îndrăgostiţi

Nevinovaţi precum pruncii furam şi stelele şi luna.

    Revedere

Umbra şi lacrima ascunsă în suflet adoarme şi toate-s aievea.

    Zgârcenie

Numai rouă din ochii tăi era pentru mine.

     Vis

Imaginea ta pe creasta dimineţilor, ziua-mi binecuvântează.

    Promisiune

Am să cânt într-o zi pe frunze de toamnă, un cântec de tine.

      De doru-ţi

Am uitat undeva nişte copaci cu braţele înălţate spre cer, făclii.

       Înălţare

După ce mi-am frânt aripa în locu-i creşte o floare.

       Artă poetică

Pagină după pagină Odiseea se tot repetă.

       Tristeţe

Vălurită de gânduri mi s-a subţiat fiinţa ca trupul unei trestii.

        Fugă

Întorc capul, dar tenebrele nopţii vor să mă ajungă.

      Regret

Auzi, cum bate vremea-n noi, dar nu îndrăzneşti, pune zăvorul.

Umbra stelelor tale de ieri

încă mai cuvântă...

oglindite în roua despletitelor ierbi

ciocârlii dau bineţe dimineţilor

aidoma celor ce întrupează

patru anotimpuri

departe...

priviirea ta se destramă

peste zări împurpurate.

Murmur... de cuvânt

trist, şopit, rar

în tine poţi speranţa,

nu va fi în zadar.

Alungi nevrednicia

celor ce nu cuvântă

când glăsui-vor stele 

şi va doini izvorul...

un murmur de cuvinte

asculţi

cutremurat

o lacrimă îţi cade

pe alb

un mac arzând

Tu - pururea cuvânt.

    -Personalitatea este o monedă de argint, care oricum o arunci, cade mereu cu efigia în sus,niciodată cu reversul.

    -Cea mai frumoasă şi în acelaşi timp cea mai legitimă urare, ce o poţi face cuiva este: „Să ajungi în ţara făgăduinţei pe care o porţi în tine”.

    -În piramidele egiptene s-au aflat după veacuri urmele în nisip lăsate de cei din urmă lucrători:

astfel de „urme de nisip” se păstrează şi în noi o veşnicie.

    -Când am văzut mai întâi nişte nuferi pe undele unui lac, nu credeam că sunt flori care cresc din apă, ci credeam că nişte flori se oglindesc de pe ţărm pe lac...

    -Atâtea flori cresc în apele tăcute ale sufletului nostru şi-şi dezvelesc petalele pe luciul conştiinţei noastre; ele cresc în noi, dar noi le credem oglindiri din lumea din afară.

    -Eşti tânăr încă atâta timp cât admiri şi în măsura în care admiri.

                                                                                     LUCIAN BLAGA

• Fără un crez n-am putea rezista greutăţilor vieţii. Dar nu este un crez orb. El este produsul a două facultăţi : instinctul, profet al viitorului şi raţiunea, călăuză a prezentului.

• Omul este ceea ce voim noi ca el să fie.

• Destinul omului este nepieritor.

                                                      NICOLAE TITULESCU

• Copilăria nu dispare niciodată din noi, ea constituie izvorul permanent din care decurg toate meandrele vieţii noastre.

                     GEORGE CĂLINESCU

    - Câte milioane de vorbe ai spus tu în viaţa ta!Ai spus toate vorbele care sunt în Shakespeare, în Goethe şi în Kant. Numai că le-ai combinat altfel.

                                    G. IBRĂILEANU

    - Mii de cărţi nu desluşesc din tine nici începutul.TUDOR ARGHEZI

CUGETĂRI...

      -Copilăria nu este o întâmplare, o povară, ci este forma pe care o îmbracă dezvoltarea unei fiinţe.

                                                                                                                                            Edouard Chparele

• Cel care a avut o copilărie luminoasă şi fericită şi-a adunat comoara necesară în care-şi găseşte mângâiere şi în cele mai dureroase clipe ale vieţii.

                                                        W. M. Wundt

• Acolo unde se găseşte izvorul cu apă dulce, se adună şi oameni şi păsări şi furnici.

                                                                                                                                 Saadi

• Mă socotesc o picătură de apă într-un ocean fara margini.

                                                                                          Voltaire

       - Apăraţi timpul, viaţa nu se dă a doua oară.

                                                                 Zakani

• Cercetând hotarele sufletului, n-ai putea să le găseşti, oricare ar fi cărarea pe care ai merge. Atât de adânc logos are.                                                                                                                                                               Heraclit

      - Întodeauna este puţină tristeţe în orice linişte.Este mult mai greu să te superi decât să lupţi.

       -Natura nu trădează niciodată un suflet care o îndrăgeşte.

                                                                                     Margareth Kennedy.

        -Nu vezi bine decât cu inima ta.

                                                  Saint -Exupery

Broboada zăpezilor căzută peste nemărginire

atât de albă, atât de albastră...

ca o sentinţă mult prea uşoară.

Râul geme la maluri sub menghina gheţurilor

pe semne că-l doboară această impresurare

cănd ochiul privindu-l plânge.

Se-aude prin ecouri aburinde

glasul pădurilor în freamăt trist,

să ne spunem că-i iarnă,

iar noi topim raze prin gânduri

rămase dincolo de zări.

Întinde mâna uşor peste cer

şi şterge o lacrimă

care uită să mai cadă,

se tot preface în fulgi şi-n stea

pe argintul nopţilor de iarnă

gândindu-te...

Avem o ţară de baladă,

suntem un nume glorios

să fii român, urmaş lui Ştefan

înalţă-ţi, tu române, fruntea maiestos!

Pe Tricolor s-a scris Unirea,

mesaj lasat de la strămoşi

care-au căzut sărutănd glia.

Sfinţind cu lacrimi firul ierbii,

ca tu român, să ai un nume,

să-ţi poţi mândria cu renume

oriunde eşti în astă lume!

Avem o ţară de baladă

pe strune Ciprian plângea...

tot dorul strâns în pieptul Putnei

că e române, Ţara Ta!

Uită melancolia

prin pagina toamnei

răsfoită de dor...

Lasă-ţi visul spre zare

nu-mi trimite 

frunze de-a valma

prin gânduri târzii.

Citeşte-n cartea toamnei

poemul despre păsări

care pleacă 

pentru a se reîntoarce 

primăvăratice

de sub margini de lume.

Citeşte, poemul despe noi

despre pasărea albă

ce zbura spre Lună...

Spre taine şi vis

spre viaţă şi moarte.