Aminteşte-mi cum miroase pământul

în mai !

Se strigă dimineţi

pentru cele rămase din an ;

şi-mi muşc rugile

să-mi doară prin suflet schimbarea.

Copite au însemnat

drumul caprei.

Îşi aşterne cu lacrima

şi jocuri şi cântece

scăpate pâraie.

Trosneşte amarnic purtarea

spre altundeva,

pecetluită în pielea locului.

"Să vânăm năluca arinilor !"spunea acela

scuturându-şi ursitele de pe umăr.

Apoi mergem pe firul apei

dincolo de aşezările oamenilor.

Se fărâmă felurile lumii

într-o linişte mare.

Şi păsări aduc târziu

flori de primăvară.

Acolo se inundă popasul cu miresme ;

să-mi poarte gândul,

să-mi umble urma

ucisă timpului meu.

Aşternem uitare prin suflete;

încolţesc oglinzi întunecate

sub totul de cretă.

Şterg gânduri nebune de sâmbătă;

copaci ispititori îmi apucă părul

să-şi hrănească vorba vântuită

între noapte şi zi.

Apuc a dimineaţă speranţa...

Încet se mişcă,dansează rotund,

lopătează mirosul de fag.

Spre acela au menit norii

să-l strângă în colţul ochiului

o geană;

şi aceluia i-au dat mierea

să ne cânte plăcut ursita.

Furtuni bat clopote reci.

Oameni s-au adunat împrejurul copacului.

Aşează pe masă o carte-

-rânduită duminicii.

Şi chipul cel plâns îl ridică

jar din oglinda cu sfinţi.

Mai cântă muzici de pasăre

cu vânt să le poarte acolo,

căci s-au făcut catedrale albastre.

E prins între lumi,

în hău de ape întunecate,

cu patima lumii în ochii albaştri ;

şi cel care spune cum umbra

amarnic, măruntă văpaie împarte.

Facem foc pentru oameni,

aşteptăm în tăcere.

A început vânătoarea de urs !

Se leagă pământului,

haos purtător de duh,

printre cele curate zilei.

S-au prefăcut în somn şi linişte

să poată trece pragurile.

La fiecare scară era un cavaler.

Ei vor salva regina soarelui-

- poveste pentru puiul meu...

Şi spune urmei

desculţă de tine-

-spune-i că mi-e tainic

în sărbătoarea asta !

Îmi aduci setea la tâmplă,

să-mi usuce anii sclipind a departe.

Am adormit,bătrân, la fereastră.

HRISTOS A ÎNVIAT !

Palidă faţă de lună

cu scripete de apă curată

tragi floarea de soc.

Curge cu duh împietrit,

mă adulmecă vise,

îmi muşcă sub-pasul de ceară.

Se menesc ciuturi

să scoată argintul.

Aşa mi-am plătit

dreptul la zi.

Muzicant străin de lume,

cu faţa arsă de neziceri

şi pălărie tivită cu scoici...

miroase a mare.

Plesnesc fluturi în palmă

şi scârţâie treceri prin oraşul de sticlă.

Pe aici a mers

nebunul pământului.

I-au încleştat argint în palmă;

sclipitor de nenoroc-

îl culeg de pe scările zeilor.

Cer îndurare să-mi domolească setea,

şi jar pentru foc...

Cu jalbă au venit iarăşi

şi neamurile s-au răzvrătit.

Am obosit de suflare

cum spaima miroase a om !