Pictez norii
cu o ploaie de gânduri neînţelese
în pliul ce umbreşte setea de tine
ascund visul
lampion de dorinţă
între Luceferi

Rătăcim în clepsidră
nedescompuşi
ferecaţi în curgere
cu mirosul libertăţii din noi
ca două fire de nisip
protejate de vânt

umilinţe

sub tălpi descuamate de sentimente
la mal de mare
în agonia valurilor
sufocaţi
rătăcim
iubiri
şlefuite

în plasa perfidă
a zilei de ieri
lacrimile se confundă
cu transpiraţia

te simt coardă vibrantă
până la ultima respiraţie

devin invizibilă
sub poarta sărutului
suspin şi dăruire
amintire de fum

Să nu uit cuvintele
(pe aripile nemuririi)
înalţate în Iubire şi Lumină
m-am transformat
în fluture
cu haina de lut
agăţată într-o petală albastră
amforă pentru drumeţii însetaţi
de roua dimineţii.

M-a pătruns verdele
(de primăvară)
printr-o fantă a inimii.

În noaptea dintre anii desfrunziţi de şoapte,
printr-o diagonală lipsită de bucurii
trece prin mine uitarea -
cu ghearele tocite fără urme pe ţărmul iubirii,
traversează mutilând chipul cu unghia nepăsării.

Într-o lege a firii, străină de toate neputinţele
picură tăcerea lacrimi de suflet .

cuprind nemărginirea
în amurg
sprijinindu-mi tâmpla
de arcul ce triumfă
apeductele iubirii

ascult bătăile vieţii

iubesc surâsul
dimineţilor târzii
în răsarit
speranţa şi lumina
contopesc în infinit
curcubeul iubirii

erai atât de bine conturat în gândurile mele
încurcat prin mrejele visului
ce-mi străbateau identitatea
până am înţeles
să amestec trăirile
lăsându-le fără culoare
aruncate pe tabla de joc
asemeni zarurilor
(aşa cum au venit)
la noroc

în zbateri de puls
prin urechile timpului
să le strecor pe falii mişcătoare
pământul sterp să le înghită
poate cândva în joc de artificii
prin lava seismică
vor reînvia

nu-ţi vei aminti atunci de mine
nici furtunile deşertice care m-au traversat

vei locui în altă clonă a edenului
şi te vei lăsa vânat
în cel mai vegetarian mod
de o nouă Evă (i)responsabilă
acuzată de practici oculte
şi iubire pătimaşă
care va şterge otrava mărului
rătăcit în coşul cuvintelor
încrucişat în pielea şarpelui
ce-ţi sâsâia amorul

iar nu-ţi vei aminti atunci de mine
nici de furtunile deşertice care m-au traversat

şi e normal să fie aşa

cuprinsă de amorţeală
caut urma tăcerii
prin fereastra deschisă

şotronul desenază calendare

în poteci imprimate
printre frunzele toamnei

în pătratele vremii
de la unu la opt alerg
poticnindu-mi genunchii
de marginile timpului

într-un absolut întâmplător
să regăsesc fluturi

fără răspuns
clipele netrăite stau
strânse într-o pungă cu iluzii
în care tot furişez mâna

mă îmbată licoarea amăgirilor

(când te trezeşti caută-mă în coala vremii)