Nicoleta Mija - Panorama literară, decembrie 2023

09. (poezie)

text participant la Cronopediada - Maratonul Panorama Literară

Nicoleta Mija - Panorama literară, decembrie 2023

08. (poezie)

text participant la Cronopediada - Maratonul Panorama Literară

Nicoleta Mija - Panorama literară, decembrie 2023

07. (poezie)

text participant la Cronopediada - Maratonul Panorama Literară

Nicoleta Mija - Panorama literară, decembrie 2023

06. (poezie)

text participant la Cronopediada - Maratonul Panorama Literară

Nicoleta Mija - Panorama literară, decembrie 2023

05. (poezie)

text participant la Cronopediada - Maratonul Panorama Literară

Nicoleta Mija - Panorama literară, decembrie 2023

04. (poezie)

text participant la Cronopediada - Maratonul Panorama Literară

Nicoleta Mija - Panorama literară, decembrie 2023

03. (poezie)

text participant la Cronopediada - Maratonul Panorama Literară

Nicoleta Mija - Panorama literară, decembrie 2023

02. (poezie)

text participant la Cronopediada - Maratonul Panorama Literară

Nicoleta Mija - Panorama literară, decembrie 2023

01. (poezie)

text participant la Cronopediada - Maratonul Panorama Literară

O seară senină și rece de iarnă, 

Nici fulgii nu mai vor să doarmă, 

Povești frumoase spuse încet, 

Zăpada se lipește ca un magnet. 

E vântul care zboară iar toți fulgii 

Iarna încearcă mereu alte solvegii,.

Mă așez sub al meu frumos brad, 

Parcă e mai frig acum cu un grad. 

Fulgii zboară spre alte meleaguri, 

Unde renii alergă mereu singuri,

Și florile de gheață împodobesc,

După ferestre copii iar zâmbesc

Iarna pentru mine înseamnă acasă,. 

Mă așeze in pătura mea călduroasă, 

Privesc pe geam cum aleargă toți, 

Și copiii iernii și ai Moșului nepoți. 

Omul de zăpadă liniștit  stă în curte, 

Pare că știe întotdeauna așa de multe  

Ești mai fericit când pământul e învelit 

Copiii iernii acum iar s - au zgribulit. 

Cât de frumoși sunt acum fulgii de nea, 

În sobă aud lemnul tare cum trosnea, 

Mirosuri și aromele de ceai de brad, 

Când termometrul mai scade un grad 

Cenușa gândurilor încet se risipește, 

In sufletul meu un vis frumos trăiește, 

Nu îmi mai place deloc iarna mai rece, 

Acum la geamuri un fulg pierdut trece.

In suflet cutreieră multe ore noaptea,

Când gândul rămas în minte povestea, 

Mi-e dor de timpul care încet a plecat,

Printre rânduri scrise m-am încurcat.

Cenușa gândurilor incert se risipește, 

Noaptea mereu cu mine mai vorbește,

Tu cânți multe ore frumos la chitară, 

S-a întors iar a iernii înghețată povară. 

Mă simt mereu capturată și de Lună,. 

Fulgii iernii un secret vor să îmi spună, 

Pe stradă s-a stins înghețat un felinar, 

Când pe cerul mai rece stelele dispar. 

Cuvinte puține, mângâieri frumoase, 

Gândul în suflet multe amintiri coase, 

Îmi revin in minte numai două cuvinte, 

Inima frigul iernii foarte tare îl simte. 

Cenușa gândurilor încet se risipește, 

Privirea caldă mereu ceva povestește. 

Vântul tremură tare printre fulgii iernii, 

Când de pe cer dispar speriați și norii. 

Simt că altă iarnă rece repede iar vine, 

Când zorile sunt mai reci și mai senine, 

Pe cer norii speriați rătăcesc in zbor, 

De alte toamne plecate îmi este dor. 

Printre cărțile mele vechi toamna a plecat, 

Mă supără mereu și ploaia iernii mai rece, 

Alt anotimp prin timpul meu repede trece,

Privesc cerul plin de nori care este supărat. 

In cuptorul sobei vechi o plăcintă se coace,. 

Iarna prin curtea înghețată ceva a căutat, 

De multe ori la Moș Crăciun am mai visat, 

Iarna cu sănii și Reni pe stradă se întoarce. 

Am pe masă acum câteva portocale și cărți 

Eu lucrez la un tablou cu mai multe culori,

Mereu ce așez pe perete cu drag îmi arăți.

Dimineața citesc,  lucrez bine in multe seri,

Dintr-o geantă a ta ceva pentru mine scoți, 

Și cărțile vechi mă așteaptă acasă deseor. 

Când Luna pe cerul nopții călătorește. 

Despre iubirea noastră ea povestește, 

Atunci când noi in viață ne-am întâlnit, 

În sufletele noastră iar iubirea a venit.

Acum Luna vine încet la geamul meu, 

Știe că fără tine îmi este in viață greu, 

Aș vrea să fiu o stea să ne întâlnim,,

Să ne privim în ochi și să povestim. 

Și eu merg la geam bine să o privesc,

Și privirile mele triste mult povestesc,

Despre un zâmbet cald plin de iubire, 

Care nu se gândea la trista despărțire. 

Acum Luna a plecat departe de mine. 

O rază rece de Soare la geamuri vine, 

Eu cu Luna sunt prietenă de mulți ani,

Mi-a vindecat ale vieții dureroase răni.

Când zorii coboară in ochi mei zâmbesc. 

Și printre multe amintiri dragi călătoresc, 

Aștept Luna să-mi aducă ce mi-a promis, 

În sufletul meu povestea nostră a scris. 

Sunt mulțumită cu ce fac întotdeauna in viață, 

Și de mine o lacrimă foarte tristă se mai agață,

Îi las pe toți să mai spună în viața lor ce mai vor, 

Când eu nu mai pot câteodată mai cer și ajutor.

Nu uit in viață să îngrijesc și să ud bine sufletul, 

Numai cerul îmi știe viața, îmi știe bine secretul, 

Când sunt mai obosită deseori nu mai răspund, 

Dar liniștită printre gândurile mele mai pătrund. 

Să gonesc lacrimile și să rămân mai liniștită,. 

Dar în viață nu sunt niciodată prea exagerată, 

Sunt foarte pozitivă în ce fac și în ce gândesc, 

Și numai cu credința sufletului meu trăiesc. 

Omul bun rămâne în viața lui câteodată tăcut, 

În ce construiesc în viață nu m-am prefăcut, 

Numai pacea, armonia mea iubește fericirea, 

Care îmi aduce in priviri mereu și strălucirea. 

Sunt fericită, pot vedea dimineața, seara cerul, 

Ascult cum vântul caută și pregătește fluierul, 

Sunt liberă să aleg ce este bun in a mea viață, 

Prețuiesc fiecare răsărit senin într-o dimineață. 

Noi printre stelele cerului am  mai călătorit, 

In suflete întotdeauna iubirea curată a venit 

Mi-ai cules și o stea într-o frumoasă noapte,.

Acum și stelele nopții sunt tot mai departe.

Stelele ne luminează noaptea și la fereastră,. 

Au învățat  bine și ele toată povestea noastră,

Când de mână fericiți alergam noi printre stele,.

Și când zâmbeau foarte frumos toate privirile. 

Au trecut ani printre stele și printre gânduri, 

Și numai tu printre stele  acum te și strecori,

O lacrimă privește iar cerul nopții supărată, 

Numai de steaua ta vreau să fiu mângâiată. 

Aștept în fiecare noapte să mai călătoresc, 

Deseori printre gânduri și stele mai obosesc,

Dar nu renunț acum și la visul meu înstelat,

La care mulții ani poate și eu am mai visat. 

Acum noi printre stele nu călătorim acum, 

Avem fiecare pe pământ și cer în alt drum,. 

Eu  păstrez iar în suflet drumul nostru stelar, 

Mi-ai adus de multe ori o stea, un frumos dar. 

Sunt mulțumită câteodată și mai zâmbesc,. 

Numai cu credința in viață vreau să trăiesc,. 

Un fiecare zi mă mai gândesc la anii plecați, 

Au fost fericiți dar unii au fost mai supărați.

Sunt zile când sunt în viața mea întristată, 

Dar am o cheie bună la a sufletului poartă,. 

Mă gândesc și scriu câteva gânduri acum,. 

Găsesc multe flori pe al vieții mele drum. 

Astăzi mai lucrez un tablou cu flori colorate,,

Și privirile mele nu sunt niciodată supărate,

Nu mă opresc pe drum ușor în viața mea,.

Chiar dacă sufleul câteodată asta și vrea. 

Multulesc vieți mele care îmi bucură sufleul,

Desenează frumos în viata mea cuvântul,

Când cineva vorbește fără să se gândească,

De mine trebuie întotdeauna să se ferească

Printre gânduri o amintire mereu călătorește, 

De multe ori un zâmbet în viață mă urmărește, 

Când lucreze un tablou sunt foarte liniștită, 

Și sufleul meu muzica care ii place ascultă. 

Din copilărie noaptea întotdeauna citesc,. 

Îmi place mult liniștea profundă din casă, 

Am mai multe cărți și gutui acum pe masă,. 

Câteodată și cu stelele nopții mai vorbesc.

O ceață încet, încet peste gânduri se lasă,. 

Câteodată multe amintiri nu le mai găsesc, 

Dar în sufletul meu încep să le povestesc,.

De ceața de afară și de ploaie nu îmi pasă.

Ceasul vechi ticăie iar liniștit lângă o carte, 

Eu lucrez deseori ceva și sunt foarte fericită,.

Și la geamuri ploaia foarte tare acum bate. 

Sunt cu sufleul meu in viață foarte împăcată,. 

Gândurile mele câteodată sunt mai supărate,. 

Numai ploaia mare pe la ușă acum ma caută. 

Pe bulevardul  vechi cu trandafiri infloriți, 

Despre Chialina întotdeauna să povestiți 

Și Gradina Mare este acum mai voioasă,.

Aici printre amintiri sunt foarte bucuroasă.

Pe bulevardul  mai bătrân plini de salcâmi .

Mereu pe o bancă poți liniștit să și dormi,

Poate visa frumos aici și Mihail Sebastian, 

Se plimba bine prune salcâmi in fiecare an.

Pe malul Dunării Panait Istrati mereu a visat, 

Totul este foarte viu acum dar și neschimbat  

Deseori printre cărți cu el  eu m-am întâlnit,. 

Cu gândul obosit la Chialina am mai adormit. 

Pe malul Dunării  întotdeauna vara mă plimb, 

Mănânc deseori înghețată dar și un porumb, 

Când ceva și în viața mea nu este foarte clar, 

Pe strada Cetății sunt câteodată un mic școlar. 

O casă încărcată mereu de amintiri mai multe,. 

Cine mai vrea să o știe trebuie să o mai caute,. 

Călătoresc liniștită printre salcâmi într-o seară, 

Ascultăm în casa veche o explicație mai clară. 

A scris foarte mult despre Eminescu mulți ani,. 

Respectat bine a fost întotdeauna de români, 

Și Perpessicius in Brăila  la Dunăre s-a născut  

În casa veche am citit, mal bine l-am cunoscut. 

Aici pe malul Dunării părinții și eu m-am născut 

Câteodată cântecul ei vreau mereu să îl ascult, 

A scris frumos și viața mereu mult o  mai iubea, 

Fănuș Neagu despre Dunăre și Bărăgan scria,. 

Pe bulevarde poate și pe malul verde al Dunării,. 

Cântă printre versuri foarte multe bine și poeții, 

Aici la Dunăre Aslan, Hariclea Darclee aici au trăit, 

Poate prin timp multe amintiri au mai  și povestit 

E țara mea frumoasă, România cea eternă, 

Aici simt in suflet și iubirea mare maternă,

Marea, înaltul munților  și câmpiile bogate,

Dar și poveștile lui Creangă mai adevărate.

Oriunde aș mai fi plecata în colțurile lumii, 

Îmi aduc aminte mereu și cuvintele mumii,

Pe acest pământ soarele bine te încălzește, 

Sfântul grai românesc mai  frumos doinește.

E țara mea frumoasă, România cea străbună, 

In doinele câmpului, a munților iubirea adună 

Aici arde Soarele tare dar și vântul cu mult ger, 

Pe Nehoiu mă simt în viață și aproape de cer. 

Oriunde aș fi departe și în greaua străinătate, 

Aici ascult numai doinele tale frumos cântate, 

Pământ sfânt lovit deseori de mai multe valuri, 

Unde vapoarele pline se opresc iar și la maluri. 

E țara mea frumoasă, România pădurilor mărețe, 

Unde doinele te mângâie bine cu multă tandrețe, 

De ce mulți pleacă de aici in viață mereu pribegi, 

Trăiesc triști, departe după cele mai străine legi. 

Oriunde ascult cu sufletul meu trist doina de jale, 

Câteodată vorbele mai goale sunt foarte nazale,  

Suflete pustii întotdeauna cu haine mai colorate, 

Numai cerul le știe bine ale lor mai multe păcate. 

E țara mea frumoasă, România, Baraganul  bogat, 

A graiului sfânt, de mii de ani aici bine semănat, 

Zadarnic și fețe străine vor veni să îl fure mereu, 

Păzită va fi de Ștefan, Mihai dar și de Dumnezeu. 

Oriunde aș fi, pe munte in dumbravă și cu pasul 

Numai aici vreau să fac mereu în viață popasul, 

Cele mai frumoase daruri sunt  mereu doinele, 

Nu seamănă niciodată cu cântecele orientale. 

Amurgul îmi bate mai tare la geam, 

Se leagănă iar multe frunze pe ram, 

Și multe gânduri din suflet au plecat,

Iar intunericul peste toate s-a lăsat.

Pe drumurile vechi se lasă noaptea, 

Și vântul printre ramuri se împletea, 

Mă caută altă amintire de altădată, 

Poate o lacrimă în suflet este uitată. 

O vioară mângâie noaptea întunecată, 

Și cântecul este monoton ca altădată,

Simt câteodată și a iernii înghețați fiori,

Bate vântul, nu împrăștie multe culori.

Acum mă mângâie cântecul de vioară,

Și văzduhul rece nu mă cheamă afară,

Pe străzile sufletului iar m-am rătăcit,.

Cu alte ierni frumoase ne-am întâlnit.

Într-un gând din copilărie este și o lume, 

Fiecare amintire are nevoie de un nume, 

Liniștea peste copacii plini multe stele, 

Noaptea călătoresc mereu printre ele. 

O vioară îmi mângâie și noaptea senină, 

Peste curte o ploaie mică o să mai vină, 

Caut de mult timp printre gânduri scrise, 

Iarna călătorește bine mereu printre vise. 

În odaia noastră se lasă mai multă tăcere, 

Amintirile sufletului meu sunt  o mângâiere, 

Noaptea ascultă iar pe cer mai multe viori, 

Cerul acum liniștit fără zgomot, fără nori. 

Picăturile ploii o poveste veche și adevărată, 

Iarna în curtea mea bucuroasă mă mai caută, 

Mă rătăcesc câteodată noaptea într-un vers 

Și o lacrimă tristă din sufletul meu am șters.