Amurgul îmi bate mai tare la geam,
Se leagănă iar multe frunze pe ram,
Și multe gânduri din suflet au plecat,
Iar intunericul peste toate s-a lăsat.
Pe drumurile vechi se lasă noaptea,
Și vântul printre ramuri se împletea,
Mă caută altă amintire de altădată,
Poate o lacrimă în suflet este uitată.
O vioară mângâie noaptea întunecată,
Și cântecul este monoton ca altădată,
Simt câteodată și a iernii înghețați fiori,
Bate vântul, nu împrăștie multe culori.
Acum mă mângâie cântecul de vioară,
Și văzduhul rece nu mă cheamă afară,
Pe străzile sufletului iar m-am rătăcit,.
Cu alte ierni frumoase ne-am întâlnit.
Într-un gând din copilărie este și o lume,
Fiecare amintire are nevoie de un nume,
Liniștea peste copacii plini multe stele,
Noaptea călătoresc mereu printre ele.
O vioară îmi mângâie și noaptea senină,
Peste curte o ploaie mică o să mai vină,
Caut de mult timp printre gânduri scrise,
Iarna călătorește bine mereu printre vise.
În odaia noastră se lasă mai multă tăcere,
Amintirile sufletului meu sunt o mângâiere,
Noaptea ascultă iar pe cer mai multe viori,
Cerul acum liniștit fără zgomot, fără nori.
Picăturile ploii o poveste veche și adevărată,
Iarna în curtea mea bucuroasă mă mai caută,
Mă rătăcesc câteodată noaptea într-un vers
Și o lacrimă tristă din sufletul meu am șters.
-->
Comentarii