VÂNTUL

Bate vânt de toamnă. Bate blând în sonorităţi autumnale şi-mi cotrobăie prin suflet răscolind amintiri care dor. Alunecă într-o suflare aspră prin fibrele trupului meu anunţând vremuri grele. Îl primesc fără a mă împotrivi şi-ncerc să mi-l fac din nou prieten pentru a-mi fi mai uşor. Mi-l iau partener de drum şi-mi spun că-mi place tovărăşia lui, cât timp nu dă semne de violenţă.
Îmi simte vulnerabilitatea şi, asemenea unui flăcău tomnatic, îmi face curte. Ştie sigur că-l voi accepta şi-ncepe a mă copleşi cu daruri de toamnă. Îmi aşază la picioare covor de frunze arămii, iar cu picături fine de ploaie îmi spală obrazul obosit de căldurile verii. Alteori, scutură norii exact când lacrimile sufletului meu îndurerat se rostogolesc întru eliberare. Se amestecă lacrimile mele cu ale norilor, iar faţa mea începe să se scalde într-o lumină specială. E abil vântul. Ştie să comploteze cu forţele naturii întru liniştea mea.
Din când în când îmi bate în geam, lovind monoton cu creanga copacului ce străjuie în înaltul casei. Încep să-l plac din ce în ce mai mult şi-l rog să nu mă răvăşească prea tare. Îi cer să fie îngăduitor cu pustiul din mine, iar cântecul său să se strecoare tiptil, încălzindu-mi firea.
Cum să bat altfel? mă-ntreabă vântul nedumerit. Crezi că mai pot tolera nestatornicia acestei lumi? Cum aş putea să-i temperez pe oameni din goana în care au intrat? Tu îmi ceri să fiu tolerant cu decăderea lor morală?
Mă opresc din drum aşezându-mă pe-o bancă şi-ncerc să-i înţeleg foşnetul. Mă las mângâiată de dorul lui, iar braţele-i pline de frunze şi flori de toamnă poposesc pentru o clipă lângă mine, trezindu-mă din visarea în care căzusem. Mă las îmbătată de mirosul inconfundabil al toamnei. Vântul mă-nvăluie-n aroma strugurilor striviţi cu veselie, a fructelor şi-a crizantemelor ce-şi desfac curajoase floarea.
Îi înţeleg tristeţea, dar şi bucuria; vântul este veşnic printre noi. Îi simt prezenţa şi eu, ca oricare dintre noi, dar, înainte de toate, încerc să-i înţeleg pornirile. Năvalnic sau blajin, rece sau cald, vântul mă biruie prin statornicie. Din iubire, a aşezat la naşterea mea, în pragul casei părinteşti, cel mai frumos lăicer decorat cu frunze de toate neamurile. De-atunci, iubesc toamna cu tot ce înseamnă ea, de-atunci sărutul vântului îmi este asigurat.

Angela Burtea