GHIOCELUL

Pe o lacrima de-argila

A picat un stop de alb

Si s-a preschimbat lumina-n

Ghiocelul fermecat…

Verde crud ii e coroana

Ce pe frunte ia-ncoltit

E plapand precum iubirea

Ce l-a viata l-a trezit…

Bine ai venit , minune

Dragostea ti-a dat azi nume…

 CUVANT

Poetul e un sculptor in cuvinte .

Uneori dalta lui e aripa de inger ,

uneori e fragila ca o lacrima…

Cuvantul e o pasare …

Pasarea e un cuvant cu aripi .

Cuvantul e un zbor…

Zborul nu are neaparat nevoie de aripi ,

el are nevoie de aer ,

de vant …

Cuvantul e un dor …

ARDERE

A ars incet icoana afumata ,

Precum  o lumanare ea s-a stins ,

Catapeteasma a plesnit damnata

Cand aripa de inger m-a atins .

Eu ma rugam sa-mi fie ea aproape ,

( pendul ascuns intr-o secunda )

Dar cu un tremur obosit de soapte

Ea tot mai tare-n timp se-afunda .

***

"Si vine o vreme cand intelegi ca nu e necesar sa te zbati, ca totul se intampla de la sine…”

Plutesc in deriva pe marea buzelor ce se vor sarutate .

Nu vad nimic in jur dar stiu .

Stelele lucesc bolnave , tremurande pe intinsuri necuprinse , indiferente .

Gandul , ca un mare semn de intrebare , sta infipt ca o stanca golasa , ca o speranta vaduva , ca o romanta uitata pe un colt de iubire , ca o vioara fara arcus…

In glasul viorii suspina ingerii .

Pe clapele pianului danseaza lacrimile .

In  tanguirea trompetei e flacara Bibliei .

In pantecul copacilor scancesc mugurii .

In tremurul mainilor vibreaza patimile .

In vremea cand muzica se adresa numai lui Dumnezeu

sfintii erau someri ,

oamenii nu aveau nevoie de ochi ;

Vedeau lumea cu inima !

DIALOG

-          Cine esti ?

-          O piatra .

-          Doar atat ?

-          Sunt logodnica pamantului .

-          Esti o piatra frumoasa ! Rotuna , slefuita …

-          Am fost logodita inainte cu un rau …El mi-a dat rotunjimi…M-a parasit brusc…Inaintea raului am fost logodnica vantului . El m-a slefuit asa frumos …Dar nu ne potriveam . Imi cerea sa zburam impreuna iar eu nu puteam ! M-a parasit intr-un tarziu …

-          Cu pamantul te potrivesti ?

O , da ! Mult mai bine ! E bland , cald , ma imbratiseaza tandru . E prieten cu iarba , cu florile , cu copacii …Asta imi place foarte mult !Stii , chiar suferim uneori impreuna ! Cand suntem calcati in picioare ! In doi , suferinta e suportabila …

PORT…

Port taceri in radacini ,
Linistea din jur ma doare,
Lacrimi reci imi sunt rasini ,
Impietrite - n dor de soare…

Inghetat in anotimp
Port pecetea altui timp .

RONDEL DE IARNA

Sa ninga bland pe fruntea ta…

Asa-i frumos , asa ti se cuvine .

Sa-ti fie cald , sa-ti fie bine ,

Cand prea devreme va-nopta…

Dorul de tine cand revine ,

Tristetea ma apasa grea…

Sa ninga bland pe fruntea ta…

Asa-i frumos , asa ti se cuvine .

In parc dorm urmele albite .

E-o liniste de cor ceresc …

Pe-alei trec sopte ce plutesc

In  amintiri ce plang  ranite …

Sa ninga bland pe fruntea ta …

INTREBARI

 Motto :

“ Cum as mai vrea sa zbor

Acolo unde pieptul meu a batut

Ca un ceasornic , la inceput . “( Victor Torynopol )

Ne vom mai intalni si altadata

in locuri unde nu am fost nicicand ?

Sub umbra soarelui  - mirata -

 esti o parere ? Esti un gand ?

Va poposi in urma noastra

o pasare cu aripi ce se-aprind ?

Va – ngadui tacerea cea albastra

de mana-ti rece sa ma prind ?

RONDELUL  OCHILOR

Din ochii tai de cald marin ,

De apa-adanca si cuminte ,

Am  decupat timid un crin

Si l-am pastrat la mine-n minte .

Si ca pe un nescris destin ,

Inima mea nestiitoare ,

Din ochii tai de cald marin ,

A  recitat  povestea viitoare .

Acum in mine totul tace ,

Iar asteptarea incepe sa ma sece ,

Pe-al nostru chip lumina zace ,

Si-o umbra de-ntrebare trece

Din ochii tai de cald marin .

TOAMNA BOLNAVA

Traim o toamna bolnava .
Vantul flamand ,
doarme pe frunza suava
lipsita de verde si gand .

S-asteapta in inimi mutatii
fara a cauta necuvant ;
norii cersesc gravitatii
din cerul rece , boland .

E o toamna fara abisuri ,
suflete goale se strig ,
urme uscate-s in scrisuri
uitate-s de iubire in frig .

CROCHIU STELAR

Se-mbaiaza in izvoare

Mii de stele cazatoare .

Vin la rauri sa se scalde

Fete cu surasuri calde .

Stelele le dau lumina

Si lucirea lor divina .

Dar in apa promitand racoare

Ele ard in mistica dogoare .

TOAMNA DE TAINA

O taina este toamna …clipesc

Pe geamuri stelele cand ploua .

Le strang in palmele-amandoua

Iar ele se prefac in aripi…dar ceresc .

Albastrul lor se schimba in argint .

Hipnotizat privesc cum se aduna

In labirintul existent alt labirint ,

Si cum pasim in ele impreuna .

Superba toamna-n mine se-nfiripa!

E aripa de abur , timida mea aripa…

CROCHIUL  TOAMNEI MUTE

Iubito , niciodata n-o sa fim

mana in mana , numai noi ,

s-avem puterea sa ne spunem : ne iubim !

…iar toamna sa ne-ascunda pe-amandoi…

Vor fi doar vorbe , doar dorinti ,

Spuse in graba timpului besmetic ,

Santem copii noptilor cuminti ,

Catapeteasma tu , iar eu eretic .

Stropii albastri se vor preschimba

In fluturi albi , cu aripi ude …

Prin vise searbate ne vom plimba

-         e taina toamnei …nimeni nu neaude …

 Dragi prieteni ,

rascolind , mai zilele trecute , prin biblioteca mea prafuita , am dat de o carticica . Se cheama “ Cu bastonul prin Bucuresti “ , scrisa de Tudor Arghezi . E aparuta  prin anii 1960-61 . In “ Cuvant inainte “ am ( re )citit aceste randuri . Nu redau aici tot articolul ci numai unele selectii , arbritar culese . Sper ca va vor trezi , daca nu interesul , cel putin curiozitatea . Iata-le :

“ Taras , grabis , am tot schiopatat prin Bucuresti cu bastonul , o viata , (…) in definitiv, datoria condeiului nu e numaidecat sa tot insire si sa spuie , ci sa si sugereze. As zice : mai ales.

(… ) Orice ins , carturar au ba , are doza lui de intelect , si ea nu trebuie nesocotita . Zicand intelect , zici si simtire , fara a cauta sa-i disociezi , pe un solfegiu , coardele rasucite , neasezate ca pe cobza . Emotia si poezia se strecoara in toata vietuirea . De la natura omul are o impermeabilitate , o rezistenta fata de tot ce-i nou pentru el , din ignoranta si traire monotona . (… ) Trebuie sa-i invechesti cumva noul cu o patina si sa i-l aduci la masura lui . Orice artist , de culori , de sunete . de cuvinte , de scena , trebuie sa plece la drum cu incredintarea ca in fiece auditor , cititor si spectator are un adversar intai , binenteles , in semenul lui profesional , veninos , obligat sa-l conteste , fie de necazul izbutirii , fie din superstitii de generatie , care-i un simplu caz de mosit. El nu e convertit prin definitii , expuneri si deductii , ci prin emotii ; ceea ce lipseste si din activitatile de difuzarea principiilor , marginite prin neajunsurilor exponentului personal , la locuri comune si fraze repetate . O struna , nu stii cum atinsa cu arcusul , isca fiorul . Poate sa fie executantul un perfect virtuos , fara sa starneasca indescriptibilul tremur in suflet , de ecouri , al emotiei neasteptate .”  

Imi permit sa alatur cuvintelor MAESTRULUI un articol contemporan  , sub semnatura lui Cristian Lisandru ( ? ) – recunosc ca nu i-am cerut permisiunea de a-l cita ( MEA CULPA ) dar a fost publicat pe net , deci …

Ţara cu Cei Mai Mulţi Scriitori Agramaţi pe Cap de Locuitor

Oamenii scriu.

Ceea ce, dacă nu îndrăznim să spargem pojghiţa superficialităţii care acoperă o realitate imediată unde cuvintele se amestecă unele cu altele şi dau senzaţia că vor trăi fericite până la adânci bătrâneţi, pare a fi de bine. Dorinţa de a scrie este, astăzi, în anul de graţie 2013, atât de puternică încât toate celelalte eventuale alternative sunt aruncate imediat la coşul de gunoi. Scrisul provoacă frisoane, oferă răbufniri orgasmice şi palpitaţii, aduce alinare, excită, creşte pofta de mâncare, te ridică în ochii vecinilor sau introduce optimism pe deplin satisfăcător în zona de influenţă a pesimismului negru în cerul gurii. Scrisul este tentant, misterios, are un „vino-ncoa’” de Fata Morgana care îi determină pe mulţi să abandoneze complexele şi să se avânte imperturbabili pe un teritoriu unde fiecare punct plasat mai mult sau mai puţin strategic pe câmpul de bătălie al foii albe nu înseamnă altceva decât un nou început. Un nou volum lansat la cârciuma de cartier, pe plajă, la barul din colţ sau la terasa unde sunt invitaţi câţiva prieteni, câteva rude plictisite şi – eventual – un „critic” la costum şi cravată care vrea să ronţăie şi el doi-trei mici „la botul calului”.

Oamenii scriu despre orice.

Şi asta-i de bine. Subiecte sunt – vorba-i vorbă şi nu trece – căcălău, Măria ta! De la ultima fiţă de la colţul străzii şi până la strănutul slobozit fără să vrea, exact la miezul nopţii, de vecinul care uită să închidă televizorul şi terorizează blocul cu melodiile maneliştilor de la Mynele TV. Oamenii scriu atunci când îşi schimbă husa telefonului mobil, când îşi cumpără pantofi „de firmă” din târg, când nepreţuitul şi răsfăţatul animal de companie a mai ros o bucată de canapea sau atunci când au auzit un banc nou şi savuros în timp ce aşteptau ca vânzătoarea de la pâine să schimbe rola de hârtie de la casa de marcat. Se scrie despre modă, despre iubire, despre ură, despre plimbarea în Cişmigiu, despre raţele din parcul IOR, despre filmele de la Mall sau despre relaţiile copii-părinţi, părinţi-bunici, părinţi-profesori, copii-profesori. Nu sunt ratate nici amantlâcurile, cancanurile, şuşele cu „ştaif” sau bârfele şoptite în penumbra binefăcătoare a palierului. Iar lista ar putea continua la nesfârşit.

Oamenii scriu oricum.

Aici e mai grav. Mai ales atunci când este vorba despre „oameni între oameni”, ca să spunem aşa. Adică oameni cu incomensurabile ifose literare. Pătrunşi până la plăsele de o fantomatică importanţă scriitoricească nesusţinută prin nimic, însă dătătoare de veselie interioară şi de un dolce far niente prezentat curioşilor drept ultimul răcnet în materie de literatură.

Citesc „noua literatură” (ideile seamănă, sunt plimbate precum sfintele moaşte, aduc a ciorbă reîncălzită) şi, din  nefericire, am ajuns la concluzia dureroasă că suntem ţara cu cei mai mulţi scriitori agramaţi pe cap de locuitor. Gramatica limbii române este călcată în picioare pe considerentul că nu forma este importantă, ci mesajul transmis – asta ca să citez un personaj înclinat spre „ale scrisului” care a crezut şi (poate) crede încă în acest „principiu literar” ce nu poate duce decât la ratarea fără drept de apel. Totuşi, nu poţi fi scriitor dacă nu ştii să scrii corect şi dacă habar nu ai unde se pune o virgulă sau de ce se pune ea acolo. Nu eşti scriitor dacă te uiţi la un complement ca la maşini străine sau dacă plasezi cacofonii la fiecare trei fraze. Nu te poţi numi scriitor atunci când promovezi incultura, scrierea după ureche şi cauţi numai mesajul (?!) într-un car cu enormităţi gramaticale considerate texte demne de a fi citite dintr-o răsuflare. Sunt de părere că nu poţi descifra niciun mesaj într-un text de proză sau într-un poem dacă autorul este certat cu gramatica şi nu ştie să scrie corect în limba sa. Pur şi simplu dai cu cartea de pământ, ca să nu folosesc o altă expresie. Dar astăzi sunt la mare preţ enormităţile. Există scriitorii de bloc, scriitorii de cartier, scriitorii din metrou, scriitorii-online, scriitorii copy-paste, scriitorii-lipitori care sug ideile altora, scriitorii-„mai ceva ca ăia din afară” etc.

Astfel de personaje luate de val sunt din ce în ce mai multe. Puzderie. N-au simţul propriei realităţi, trăiesc o utopie nesfârşită şi, mai rău, scriu în draci. Dau autografe în loc să meargă din nou la şcoală, primesc aplauze de complezenţă şi batjocoresc limba română cu zâmbetul pe buze. Te înjură dacă le spui să studieze gramatica. Devii automat duşmanul lor, cel care caută nodul în papură şi care face din ţânţar armăsar. Cel care visează cai verzi pe pereţi. Nenorocitul care vrea să facă pe deşteptul. Într-o lume a greşelilor gramaticale multiplicate, tolerate şi chiar promovate tocmai de aceia obligaţi (de statut, de experienţă, de bunul simţ literar şi nu numai) să le reteze de la rădăcină, fără milă, cei care (încă) scriu corect sunt luaţi la şuturi de către imperturbabilii agramaţi. Ei sunt la putere.

Curios, scriitori cu experienţă ridică din umeri şi se fac că nu văd tot ceea ce se întâmplă în momentul de faţă. Ascund gunoiul sub preş, făcându-se că nu pricep turnura nefavorabilă şi dăunătoare pe termen mediu sau lung pe care a luat-o „noua literatură”. Scriitori cu experienţă se degradează pe zi ce trece întocmind (contra cost, pe ochi frumoşi?) cronici aiuritoare unor autori care ar trebui să rămână corijenţi la limba română. Pe termen nelimitat. Şi se ridică un mare semn de întrebare. Au citit sau nu au citit respectivii „critici de strânsură” ceea ce ce au pus pe hârtie „amicul” şi „amica”? I-au tras de mânecă atunci când au sesizat anomaliile literare şi gramaticale demne de milă? Sau am intrat definitiv în faza dizgraţioasă în care „merge şi-aşa, lasă omul să se simtă bine, a scos şi el o carte, ce mare pagubă?”

Sub soarele literar arzător este loc destul. Şi va fi mereu. Nimeni nu deţine talentul absolut, fireşte. Fiecare om care leagă cuvintele în propoziţii şi fraze devine automat un pretendent la statutul privilegiat (?) de scriitor. Şi asta din cauza celor care nu pun punctul pe „i”, nu taie în carne vie şi preferă să aducă elogii deşănţate unor texte sau poeme scrise după cum s-a priceput respectivul autor. Literatura se face „la un şpriţ”, „scriitoresele” lascive scot ţâţele la înaintare şi zâmbesc galeş, „bisericuţele” înfloresc ca ciupercile după ploaie, analfabeţii se promovează între ei. Gramatica limbii române zace pe sub paturi sau prin anticariate, iar scriitorii agramaţi se bat cu pumnul în piept, scuipă virgule între subiect şi predicat, ridică dezacordurile la rang de lege, îi reneagă pe marii scriitori ai ţării şi ai lumii şi îşi propun (neapărat) să intre cât mai repede în ligi sau uniuni ale scriitorilor – şi asta e o modă – unde se poate sta ca boul pe coadă, cu patalama la mână, alături de adevăraţii scriitori care nu mai au loc din cauza loazelor apărute din neant. La nivel literar, toleranţa aduce dezastre. Şi, finalmente, cu literatura cum rămâne? Din ce apare ea, din volumele în care metaforele sunt extrase cu forcepsul, n-au cap şi coadă, iar „mesajul” stă ascuns printre greşelile gramaticale frumos ambalate?

În Ţara cu Cei Mai Mulţi Scriitori Agramaţi pe Cap de Locuitor se scrie cu frenezie. Hârtia suportă orice. 

♣ Cristian Lisandru – 11 septembrie 2013

LECTURA PLACUTA !

ma bucura regasirea , prieteni...

Toamna se ascunde in aur topit.

Lumina musca din grane .

Soarele tot mai devreme apune ,

Timpul pe alei s-a risipit .

Raul din lume a adormit ,

Ploaia se-nchina la icoane pagane .

Toamna se ascunde in aur topit .

Lumina musca din grane .

Vantul e plecat in petit ,

Prin paduri el cauta zane .

Doar dorul de tine ramane ,

Si sarutarea ce ti-am rapit …

Toamna se ascunde in aur topit.

MA VREAU …

Ma vreau ploaia ta…

sa- poti saruta infinitul ,

timpul , gandul , speranta ,

pasul sovaielnic si nedefinitul…

s-alergi prin inima mea in libertate ,

sa zbori sau sa te curbezi in iubire ,

sa uiti fapte stiute si nestiute…

 Ma vreau ploia nestiuta de nori ,

purtata de doruri , adancuri de neatins ,

de vise de atunci si de-acum…

TIMBRU

In noaptea asta vreau sa dorm pe-o frunza

si sa-i sarut carnea de lemn aromat .

Sa adorm pe o poarta maramureseana

cu struguri in scoarta sapati.

In noaptea asta vreau sa dorm pe o cruce

din cimitirul Sapantei .

-     acolo cad frunze razand ! –

In noaptea asta o sa uit de toti filozofii

ce beau nauci mustul ideilor nedospite .

Ce somn de toamna voi avea in asta noapte !

TIMBRU TOMNATEC

Padurea e in flacari ; sta toamna la hotar ,

Campiile tacute si-au pus pestrit pieptar …

E o schimbare-n frunze , o alchimie muta ,

O muzica suava , o muzica oculta…

De poti iubito aripi de curcubeu s-apuci

Sa le-arunci cuminte in cuiburi seci de cuci …

PE PAMANT

Pe Pamant e frig  iar ceata

Se prelinge unturos ,

Parca se ascunde viata

In noroiul puturos .

Nu-s destule buturugi

Sa invioreze focul .

Umbre negre si prelungi

Vor sa ne ocupe locul .

Mor taciunii – n intuneric.

Suntem mici si slabi si goi.

Noi contam numai numeric

Pentru lume … Pentru noi …

PATUL TOAMNEI

Timpul arde mocnit

In patul toamnei

s-au inecat ploile doamnei

in lac de aur topit

S-au ratacit in noi

Aducerile – aminte

Nespusele cuvinte

Se-mpart timid la doi

O pasare  ciuguleste ultimele boabe de grau uitate pe camp .

E ostenita . Din cand in cand priveste spre cer. E inorat si vanat spre apus . De acolo vine toamna . De acolo va veni si iarna . …

Va supravietui inspre primavara viitoare ?

 Ea nu gandeste viitorul . Ea priveste cerul stiind ca acolo poate aparea eretele , adica moartea .

Ea ciuguleste doar . Ea traieste CLIPA . O indragesc pentru asta .

E imaginea nebunului caruia i se permite orice …e privilegiul lui …al nostru e sa radem …nu sa punem intrebari cui nu-i pasa …