Cazinoul din Constanţa, în anul 1941
Cazinoul a reprezentat una dintre cladirile emblema ale Constantei. In zona in care se afla astazi mai fusese, intre 1880-1902, o constructie de lemn, o cazina, cum se numea – loc pentru spectacole de teatru, baluri, loc de recreare pentru turisti. Constructia unui edificiu cu functii asemanatoare marilor cazinouri europene a inceput prin anul 1904. Initial, planurile sunt intocmite de catre cunoscutul arhitect Petre Antonescu, care proiecteaza o cladire al carei stil arhitectonic se inspira din traditiile artei romanesti. Dupa terminarea fundaţiilor, insa, planurile sunt schimbate, Primaria incredintand modificarea lor unui arhitect francez, D. Renard - care renunta la principiile stilului romanesc, in favoarea unui melanj de motive decorative ce incarca si mai mult greoiul ansamblu. Construit (din 1908) sub influenta cosmopolitana a cazinourilor epocii, edificiul constantean este terminat in 1910, cand este si inaugurat (in 1912 se fac ultimele retusuri)
Comentarii