"Dincolo de luntrea visului", la Editura Musatinia, sub ingrijirea editorului Emilia Ţuţuianu.Ilustratie coperta: Vincentius Ferdinand SonataÎntre cer şi pământ doar un timpÎntr-un ochi de oglindă, faldurile nopţiine-opresc timpulpe strada Mântuleasa.Intersecţii de raze şi umbre,punţi către cer.Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,păstrează nisipul din vidul clepsidrei.Razele sufletului oglindescmozaicul paşilor mei prin întuneric.Prin lumina felinarelor,aripi de îngeri sfâşie tăcerea.Prelinse în urmă, două din umbrele melese întind către cer.Sunt umbrele sufletului nostrurisipite în tu... în eu...în eu... în tu...Îşi caută urmele noastre în timpuri.Cuvânt înainteVorbesc porţile cerului de-o copilă, ce-n zbor, le atinge cu aripile de parcă ar vrea şi n-ar avea pe unde să intre, să se lumineze sau să bea din nectarul iubirii divine, prelinsă pe ivăre.Vorbesc gemetele pământului că alunecările faliilor în căutările locurilor sigure de aşezare sunt însoţite de paşi de femeie, de gemete surde din suflet pribeag, în căutare de suflet pribeag.Vorbesc malurile răscolite de brize, de braţe deschise spre ele, de nisipuri cernute-n clepsidre, de fluxuri sărutate de ea, călătoarea.Vorbesc valuri de creste-nspumate, răsturnate, de pânze-n plutiri peste hărţi amintiri, balansate sub greutatea iubirii. A ducerii acesteia departe, pe tărâmul trăiniciei, de tornade. Miezul perechii urcate e răsucit, plimbat şi dansat, lăsat cuibului pregătit pentru el, printre astre.Vorbesc mătăsurile iatacurilor de veştminte picate, de lujer dezgolit, arătat, de splendoarea adevărului relevat, de revelaţia cercului cu două arce îmbinate, de bunătate şi de fiori, flori desfăcute din pori de femeie, de bărbat, geamăt-oftat, dorinţă izbucnită de sub cenuşa mocnită şi de contopire, alipire într-o singură floare-fiinţă, cu aceeaşi credinţă.Vorbesc dunele de paşi suprapuşi pe nisip…Fără să vrei, citind versurile poetei Irina Lucia Mihalca prinse-n cununa de faţă, devii poet. Fără să vrei, făcând înconjurul lumii şi urcând înspre ceruri, coborând în abisurile pline de taine ascunse, devii călătorul filozof, căci sunt la un loc şi lucruri văzute, şi bănuite, şi mesaje trimise şi deducţii.Fără să vrei câştigi din inocenţa pierdută, devenind inocent şi pur.Fără să vrei înfloreşti ca femeie, feminitatea romantică a autoarei îmbie la băutul izvorului cu apă vie, la al tinereţii cu cercei la urechi. Citind visezi, zâmbeşti, înfloreşti, citind te încălzeşti ca om, te transfigurezi în femeia sensibilă şi senzuală, care n-are nevoie să lepede haine, dorinţa spre celălalt izbucnind ca focurile pădurii-n noapte, acolo unde au fost ascunse comori.Legi suflete, imagini, reverii, energii, le atragi fără să vrei înspre tine, înţelepciunea lumii devenindu-ţi o joacă, un dans de naiade pe muzicile chemărilor de sirene.Copilăreşti. Ţi se readuc în memorie amintiri şi şoapte ale părintelui plecat, pânzele pictorului urcat prea devreme la ceruri, tărâmuri neştiute gemând sub chemări. Copilăreşti odată cu fetele poetei şi creşti împreună cu ele. Stai şi tu smerită sub privirile blânde ale soţului, tată, prieten, liniştindu-te ca-n ţinutul din nord-vestul ţării, ţinutul vorbei molcome şi calde. Şi înverzeşti luând din seva florilor, a frunzelor de început de primăvară sau din amprentele celor uscate.Şi fără vrei devii şi tu o curajoasă, căci scrierile Irinei Lucia Mihalca sunt curajoase, nu prin părăsirea rimelor stas, ci prin miza metafizică, morală şi aş putea spune, esoterică a lor. Stilul ei reflectă o dăruire intelectuală ce liază suflete, eliberându-se de dogmatismul laicului, dar şi de stridenţele, vulgarităţile moderniste şi postmoderniste. Dispariţia ad literam a sexului explicit, a exhibiţionismului afişat, prin atingerile ei feminine, capătă accente de senzualitate, de simţire asemănătoare celei divine.O alchimie plimbă, transformă şi contopeşte, ca apoi să dispară, apărând în alte planuri şi timpuri, dar rămânându-ţi ce
Citeste mai mult…
-->
Comentarii