Anatomia, fiziologia și spiritulNichita StănescuIa-mi creierulîn mâinile tale moiși învelește-mi-lîn osul luminii.Prima mărime peste zero este infinitul,peste nimic, -totul.Desigur, pentru recea întemeiere a furniciieu sunt zeu cu puterevai, numai de moarte.Desigur, eu mă închipui furnicăpentru zeul meupe care totuși mi-l pot imagina prin mântuire.Desigur, și zeul meu își are zeul lui.Cum or fi fiind zeii zeilorși câtă despărțire de neființăva fi fiind între zeul zeilor zeilorși zeuîntre zeu și furnicăși furnica zeul cui va fi fiind eași zeul zeilor cărorava fi fiind ea.Toată mărturia e de față.Semnul este; nu-l vedem.Stăm pe un cap de zeu fără să știm.Mâncăm legea timpuluispunându-i sâmbure de nucă.Necitită, ea poate fi mâncată.Imaginea întreguluiar putea fi o falie în stâncă, -dar necitită, ea rămâne doar prilejul,trist,al ruperii copitei unui calscăpată în ea.Toată mărturia e de față.Ar trebui nu ochi rotund,ci vederea ca oul.E literă scrisă de jur împrejurcum aerul de jur împrejurul globului,cum carnea de zeamă a piersiciide jur împrejurul sâmburelui creieros.Acolo, în locul unde,deodată, se vede totul,cânda vedea nici nu mai înseamnăa vedea.Trupul este făcut să fie mic.Sarcina ochiului e să fie mic.Sarcina ochiului e să vadă linia.Cifra e făcută să fielipită din micime, pe neființă.Dar, vai, nu există mic,nici micime nu este.A fi mic, a fi număr,a avea ochie numai o prăbușire din infinit.Un infinit care cade din infinit.Prima mărime peste zero este infinitul.Mai mare peste nimic estetotul.Stăm pe un cap de zeu fără să știm.Virușii stau pe noi fără să știe.Toată mărturia e de față.Strig:Nu ochiul trebuie deschis,ci vederea.Strig:nu urechea trebuie ciulită, -muzica lumii folosește urechilecum cel care a băutzidul sau trunchiul copacului.Mă ridic și spun:dacă poți, uită și nu-ți aduce aminte nimicdecât numai întâmplările tale și atât,nu-ți aduce aminte nimic, mai ales legea uită-o.Miră-te de tot ce ți se întâmplă,miră-te de tot ce vezi,atâta timp cât ai să te miriești salvat.Amintirea te-a părăsitși nimic din începuturile lumii nu te maicercetează.Þine-ți minte numai propriile tale întâmplăricăci te-ai spulbera mai repede decâtînsuși gândul spulberării dacă ți-ai aduce aminte.Moartea este prima amintire,și cea mai veche.Amintirea lui nimicamintirea lui nimeniamintirea lui zero.Ea e memoria.Dar se șterge, se acoperăcu sângecu miros de carne arsăcu mirarea sângelui, numită groazăcu sunetul de nisip de clepsidrăal ruperii osului.Atât îți zic, miră-te,atât îți zic, urlă de durere.Cine strigă și cine zbiară, cine urlăși cine se vaită,cine se-ngroapă în miros și în putoare și îndamf, în miazmă,cine plângeși cine se sărează,cine se amărășteși cine se zguduie și se hohotește și se zbate,cine se jupoaie, se rupe, se smulgeacela nu-și aduce aminte de nimicacela nu are memorie,e ocolit de lege,este.Între mine și tinenumai cuvântul, acest organ fiorosși comun amândurora,este.Să-l rupem pentru liniștesă-l rupem pentru liniște;lasă-mă înspre tinelasă-te înspre sinea sade care ești legatcu un organ fiorosși rupe-l!Și treacă o pasăre printre noi doi.Ba nu, trece o pasăre deasupra mea.E liniște, e o tăcereîn care se aud cifrele.Aripile ei mari și mov și movca de mâl transparentabia se înclinăsprijinindu-se pe stâlpii aerului.Ba nu, eu mă clatin atârnândde capătul privirii meleca un spânzurat de frânghie.Ba nu, trece o pasăre magnetică,leneșă, staticăÎn liniște, când dă din aripiparcă se deschid ferestre.Ba nu, se aud cum se deschid ferestrede parcă o pasăre moalear zbura leneșă.Ba nu, se deschid ferestre și o pasăreBa nu, aripa păsării parcă deschide ferestre.E liniște, trece o pasărede parcă ar deschide ferestre,aripile ei suntferestre.Da.
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Reușită relatare a valentelor versuri. Nichita Stănescu, un semizeu printre pământeni, și totuși, în fața zeilor se simte furnică. Profundă gândire are acest poet, ctitorindu-și cu mult substrat versurile. Infinit spre măreție și spre micime, ca să concluzionez... M-a bucurat mult popasul!
Acest răspuns a fost șters.
★
★
★
★
★
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –
-->
Comentarii
Mulțumesc mult pentru popasul la momentul Nichita și comentariul dumneavoastră :)
Cu mult drag!
Reușită relatare a valentelor versuri. Nichita Stănescu, un semizeu printre pământeni, și totuși, în fața zeilor se simte furnică. Profundă gândire are acest poet, ctitorindu-și cu mult substrat versurile. Infinit spre măreție și spre micime, ca să concluzionez... M-a bucurat mult popasul!