Rodica Anghelescu - Tristeţe, mânca-te-ar corbii!
Vizualizări: 64
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Video
-->
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Comentarii
U L T I M A S C R I S O A R E
Măicuței Elisabeta Zamfir
– Măicuță mea scumpă, știu, de sărbători,
În odăiţa-ntunecată, evlavioasă, ai aprins
Sfânta candelă, curată: era-n fapt de zori,
Pentru mine te-ai rugat, la Cristos ai plâns.
Inimioar-ți spune că eu, cel plecat în lume,
Mă topesc de dorul tău şi de cei de-acasă;
Mi te-aştepţi să viu, să mă vezi, în culme,
Cu fete la grâu, sau trăgând la coasă?…
Chinurile ce Domnul, mi le-a suferit,
Te gândeşti la mine, şi mă vezi la fel;
Sfânta leturghie... demult s-a sfârşit,
Tu stai ca-n altar... o! şi te rogi la El:
– „Pentru ce, slăvite!… Mamele îndură?
Cum Fecioara sfântă, suferi şi Ea.
N-ai găsit, se pare, măcar o măsură?
Ah, otravă-i viaţa, nu mai pot răbda!
Ce avui mai scump, să mă părăsească!...
Fiindcă-n ţara asta locuri nu mai sunt
Ca şi fii noştri... glia să-o muncească...
Nu aici li-i locul… unde s-au născut?
De ce ni-i alungă, şi ce rost mai are
Să ne tot promită... că bine-o să fie?
Of, țara mea iubită! azi, peste hotare,,
Tinerii-ţi plecară, MAMĂ Românie!”
– Măicuţă, nu plânge, mult nu va dura,
Am să vin la tine... mai rabdă puţin!…
O, Dumnezeu cel drept mă va ajuta:
Vom sta împreună – să nu fiu străin.
* * * * *
Când Mântuitorul din morţi învia,
Iar zorii-mpânzeau cerul de rubine,
Măicuţa,-n genunchi, Ţie se ruga:
„Nu mă lăsa, Doamne, ai milă de mine!”
* * * * *
Nu mai văd, mâna singură mai scrie,
Pacea dulce-a miluirii se coboară...
Ah, iubită Mamă!…ei nu vor să ştie,
Ce-i dorul de ţară, care ne omoară.
Aplecată, ca un pom, sărmana făptură,
Tot citea, nu blestema, din rărunchi ofta:
– „Nu-i pedepsi, Doamne, dar să le iei ura,
Nici parte să aibă de durerea mea !…”
Ultima scrisoare, în sân, o strecoară
Cu degete slabe... pe piept o apasă...
Candela murise în cea primăvară;
Viața-i e amară, de nimic nu-i pasă.
Epilog
Cerul se deschide, iarna a murit...
Pomii dau în floare, păsări ciripesc;
Maica mă-ntâmpină cu „Bine ai venit!”
Plângem împreună. Doamne,-ți mulțumesc!
versuri: Marin Voican Ghioroiu
Naiul sfânt pare că se rupe, şi cu jale,-adâncă izbucneşte-n strigăt, iar în finalul pasajului armonic (irizări de curcubeu care sărută apoteotic apa Nistrului şi a Tisei) ne dau semnalul unei apropiate bucurii, când Gigi (aşa-i spuneau părinţii maestrului Gheorghe Zamfir) îşi va putea îmbrăţişa MAMA.
„Măicuţă, nu plânge, mult nu va dura,/Am să vin la tine, mai rabdă puţin!/Dumnezeu cel drept… mă va ajuta:/Vom sta împreună, n-oi mai fi străin”. (fragment din cartea „Doina de jale” - Gheorghe Zamfir preamărind pe „Eminescu” - autor: Marin Voican-Ghioroiu).
***
ȚIE MAMĂ IUBITĂ!...
Pentru Măicuța Elisabeta, cea care i- dat viță bunului meu prieten Gheorghe Zamfir, îi aduc un omagiu fierbinte prin doina „Tristețe, mânca-te-ar corbii!”, fiindcă MAMA este cea mai îndrăgită ființă de pe pământ, ea ne iubește cu sufeltul ei necuprins de mare, sufără pentru noi și, până-n ultima clipă, ne este alături precum un înger păzitor.
***