Ziua internațională a MĂGARULUI!
Paradoxal, succesul său provine în parte din natura sa încăpățânată!
Pe 8 mai se celebrează ziua internațională a MĂGARULUI în semn de respect pentru una dintre cele mai reziliente și mai respectabile făpturidin familia Equidae. De-a lungul istoriei, s-a remarcat ca un animal de povară pe cele mai accidentate terenuri și în cele mai vitrege climate, și a făcut asta neostoit, cu perseverență. Paradoxal, succesul său provine în parte din natura sa încăpățânată!
Ziua internațională a măgarului a fost inițiată de Razik Ark, un om de știință preocupat îndeosebi de animalele din deșert. El a remarcat, la un moment dat, că mai nimeni nu lăuda măgarul pentru contribuția sa peste tot în lume în îmbunătățirea calității vieții umanității. El a înființat pe Facebook un grup focalizat pe încercările și tribulațiile acestui animal peste tot pământul.
În cele din urmă, în 2018, Razik Ark a avut ideea de a introduce o zi anume a anului dedicată măgarului.
Iată și câteva lucruri interesante, poate mai puțin știute despre acest animal…
– Dacă măgarii domesticiți sunt întâlniți aproape oriunde, cei sălbatici pot fi văzuți numai în Africa de Nord.
– În Marea Britanie, oricine dorește să aibă un măgar trebuie să aplice pentru un pașaport special al acestei viețuitoare.
– Măgarii au o digestie foarte eficientă, utilizând până la 95% din energia furnizată de hrană.
– Un măgar se poate alimenta cu circa 2.700 de kilograme de hrană pe an, din această cauză fiind folosit pentru ținerea sub control a terenurilor ierboase.
– Măgarii sunt cunoscuți pentru abilitatea lor de a-și aminti locurile în care au fost și semeni de-ai lor pe care i-au întâlnit pe o perioadă de chiar 25 de ani.
– În limba engleză, un măgar mascul este numit „jack”, iar o femelă, „jenny”.
– S-a consemnat împerecherea dintre o zebră și un măgar, din care a rezultat un așa-zis „zebroid”.
– Urechile mari ale măgarului îl ajută să audă un alt măgar de la o distanță de până la 60 de mile într-un deșert plat.
– China deține cei mai mulți măgari față de oricare altă țară, însă numărul acestora tinde să scadă dramatic din pricina utilizării pielii lor în medicina tradițională chinezească.
Răspunsuri