Blestemul (3)
sursa: racoltapetru6
Ionel nu credea în blesteme, în ghicitul viitorului sau alte vrăjitorii, deși provenea de la țară, iar părinții lui erau oameni cu frică de Dumnezeu și teama de alte fenomene pe care nu le puteau explica. Tânărul avea o fire pragmatică și adaptată vieții urbane, având încredere doar în ce-i vedeau ochii și îi percepeau celelalte simțuri. De aceea și-a ieșit din pepeni după reacția îngrozită a prietenului său.
– Măi, tu ești prost? Încă te mai gândești la ce ți-a spus o țigancă nervoasă pentru că ai intervenit în afacerea ei? Înțelege și tu că întâmplările din ultimele zile au fost doar coincidențe nefericite. Bătrâna era slăbită și i-a scăpat balustrada din mână, de aceea s-a prăbușit pe scări, cum se poate întâmpla și altora. Bătrânul avea probleme cu feciorii lui de mai multă vreme, de te miri că a scăpat cu viață din celelalte bătăi. Nu e vorba de niciun blestem, doar în capul tău.
– Ți-e ușor să vorbești, răspunse cu năduf Cornel. Nu ești tu acela care a simțit uitătura întunecată a vrăjitoarei și nici nu ai cum să știi ce coșmaruri trebuie să suport în unele nopți . Parcă aș fi condamnat pe viață.
Micuțului prieten i se făcu milă de vlăjgan și se așeză alături, adresându-i cuvinte reconciliante de data asta.
– Dacă tu crezi asta, nu prea am șanse să te conving de contrariu. Dar îți propun un experiment prin care vei descoperi că am dreptate. Alegem un cerșetor la întâmplare, îi dai câțiva lei și așteptăm să vedem ce se întâmplă cu el. Dacă rămâne în viață, îmi promiți că uiți toată această prostie și revii la starea ta dinainte. Dacă nu, o să-ți respect crezul și-ți voi fi alături.
Cornel îl privi fără să-l vadă, cu gândul la posibilele consecințe ale acestei încercări. Pe de altă parte îl tenta să scape de vina care-i mustra conștiința în fiecare clipă.
– Nu, nu pot să mai risc viața unei persoane, chiar dacă e vorba de un cerșetor. Ar fi încă o crimă din partea mea.
Ionel insistă și mai mult, luându-i mâna cât o lopată între palmele lui și îmbărbătându-l cu glas molcom.
– Îți promit că nu se va întâmpla nimic. Sunt atât de convins, încât aș pune pariu pe viața mea. Mergem pe terasa din centru și alegi omul pe care-l vrei, că sunt destui în fiecare zi. Numai să nu fie și de data un bătrân cu un picior în groapă, chiar dacă ai o slăbiciune pentru ei.
Micuțul era încăpățânat când își dorea cu adevărat ceva, de aceea nu l-a slăbit pe prietenul lui până i-a acceptat propunerea. A doua zi, ajunși pe terasa restaurantului și având câte o halbă în față, au luat în colimator locurile în care cerșetorii își exercitau talentul în a atrage mila trecătorilor. De acolo se puteau vedea acum doi: unul bandajat la picioarele care se părea că-i lipseau de la genunchi, iar celălalt cu ochelari negri și un băț alb de nevăzător.
– Ia zi, pe care-l alegi?, că amândoi par bătuți de soartă, l-a încercat Ionel.
– Nu pot să o fac și pace!, a răspuns printr-un geamăt prietenul său. Deși nu-i cunosc, nu cred că mi-aș ierta să le curm viața, cât o fi ea de amărâtă.
– Te asigur încă o dată că nu va muri nimeni. Mâine revenim aici și o să te convingi cu ochii tăi că vor fi tot la locul lor.
Îmboldit încontinuu, Cornel se văzu nevoit să scape de gura lui sâcâitoare și s-a îndreptat spre nevăzător. După ce s-a fâțâit câteva minute în jurul lui – în ciuda prietenului care-l încuraja prin gesturi evidente – a scos o bancnotă de cinci lei și a depus-o în pălăria de lângă cerșetor. Imediat după aceea, s-a întors la masa lui, ca un hoț care se teme să nu fie prins asupra faptei.
– Ai văzut că n-a fost greu, i-a spus Ionel cu un zâmbet ce s-ar fi vrut molipsitor. Acum, poți să-ți savurezi berea liniștit, iar mâine revenim pentru a-ți demonstra că nu s-a întâmplat nimic rău.
A doua zi, cam pe la aceeași oră, s-a adeverit că micuțul lui prieten a avut dreptate: orbul era prezent la locul lui, fără să arate că ar fi avut ceva de suferit. Cornel a răsuflat ușurat, iar gândurile negre l-au părăsit precum norii mânați de un vânt binefăcător. De aceea au zăbovit mai mult, iar spre casă au plecat doar când a început să se însereze. Discutau cu vervă, glumeau pe orice subiect, mânați de gânduri bune și bucuroși că au trecut peste o perioadă mai dificilă în prietenia lor. Ajunși la câțiva pași de strada lor, au fost surprinși să vadă cum un bărbat își bătea zdravăn copilul care avea doar doisprezece ani.
– Iar s-a îmbătat Tibi, a dedus Ionel. De data asta se descarcă pe Florin.
Bătăușul era la poarta casei sale, unde l-a prins pe băiat cu o mână de braț, iar cu cealaltă îi căra lovituri cu o gheată peste cap și pe unde nu apuca victima să se ferească. Cornel nu a putut suporta cruzimea pe care o vedea și s-a grăbit să intervină, deși prietenul lui a încercat să-l oprească.
– Nu te băga, că o să iasă cu scandal, i-a spus micuțul.
Dar macaragiul era pornit și după câțiva pași a ajuns să-l prindă pe Tibi de mână.
– Nu mai da, măi omule, că deja i-ai spart capul și l-ai umplut de sânge, a strigat el la bătăuș.
Dar bețivul s-a oțărât și mai tare, lăsând copilul și încercând să-l lovească de data asta pe cel care intervenise. Firește că nu a avut șanse în fața namilei de om, care l-a împins cu putere în curte, unde a căzut la pământ. Cornel s-a întors apoi spre Florin și l-a examinat îndeaproape. Se vedea clar că avea nevoie de îngrijire, dar până la spital era prea mult de mers.
– Hai la noi acasă, să te pansăm, și o să te întorci dimineață, când tatăl tău o să fie treaz.
Copilul a acceptat, suspinând cu lacrimi în ochi, iar apoi l-au luat amândoi de mână. Așa au parcurs câțiva metri, când gheata băiatului, aruncată de Tibi, l-a lovit pe Cornel și a ricoșat pe șosea. Băiatul s-a desprins de ei să o recupereze și să-și încalțe celălalt picior, astfel a ajuns rapid pe partea carosabilă. Autoturismul care trecea cu viteză l-a lovit în plin, proiectându-l câțiva metri, ca pe o păpușă din cârpe. Nenorocirea i-a năucit pe toți, iar tinerii prieteni s-au grăbit spre trupul nemișcat. Acolo au putut vedea că starea în care arăta copilul era incompatibilă cu viața.
– Numai eu sunt de vină!, a urlat sfâșietor Cornel în timp ce-l strângea în brațe. Blestemul mă urmărește!
– Nu se poate, i-a răspuns Ionel. Doar ai văzut că orbul a trăit.
– Orbul acela nu era orb cu adevărat, iar eu am observat asta. I-am dat bani doar ca să-ți fac pe plac, nicidecum de milă.
-->
Comentarii