Blestemul
sursa: racoltapetru6
Cornel și Ionel aveau multe în comun, iar aceste potriviri i-a apropiat de puteai să zici că sunt prieteni foarte buni. Amândoi erau singuri, locuiau în același bloc cu garsoniere și lucrau la o firmă de construcții de peste drum, care le-a oferit și locuințele. Existau și deosebiri între ei, în ceea ce privea aspectul și caracterul. Pe când Cornel era înalt ca o macara cu două brațe, Ionel nu reușea să se laude cu mult peste un metru și jumătate, însă asta nu-i deranja defel. Nici faptul că primul avea o fire timidă și o privire blajină, în timp ce mititelul părea mereu un foc viu în comportament, cu ochi neastâmpărați și o gură slobodă, mai ales când era vorba de agățat fete. Apropo de macara, blajinul cel înalt chiar lucra pe una amplasată în curte, de unde își putea vedea prietenul când ieșea din atelierul mecanic pentru o țigară și glume cu colegele.
Tot din înălțimea macaralei – atunci când avea pauză între două încărcări-descărcări -, Cornel putea admira cele trei străzi care se intersectau la o distanță de câteva sute de metri. Prefera să privească mai departe, dar, de câteva zile, atenția îi era atrasă de o bătrână care-și găsise loc de vânzare a semințelor chiar în acea intersecție. Nu era un vad atât de bun ca în alte zone centrale, dar măcar nu o șicana nimeni, iar unii trecători se opreau să-i cumpere din marfă. Duioșia l-a făcut pe macaragiu să poposească lângă ea, la ieșirea de la servici. Avea el o slăbiciune pentru bătrâni, mai ales că nu s-a bucurat mult timp de bunici.
Cu timiditatea lui, s-a mulțumit ca la prima interacțiune să comande un pahar cu semințe de floarea soarelui prăjite , dar emoțiile i-au trecut după câteva zile și a avut curajul să pună câteva întrebări. Așa a aflat că pe bătrânică o cheamă Ileana și e singură, cei trei copii fiind plecați pe undeva să-și facă un rost fiecare, după ce au vândut casa de la țară și și-au împărțit banii. I-au dat și la ea ceva, cât să vină la oraș și să poată plăti o chirie modică în garsoniera unui bătrân, singur și el. Moșul se putea deplasa mai bine și vindea ziare la intersecții, completându-și astfel pensia neîndestulătoare. Dar ea venea cu greu până în acest loc și de aceea a făcut cerere să fie primită la azilul de bătrâni din Baia Sprie.
Vara se scurgea în stilul ei înflăcărat, iar Cornel își făcuse obiceiul să cumpere semințe în fiecare zi, doar că de la o vreme se făcea că uită să le și ia. De fapt, el nu era amator de „bomboane agricole” și le împărțea colegilor, dacă nu apuca Ionel să le savureze. Măcar așa îi închidea gura când primea reproșuri că își strică banii și își pierde vremea cu o babă de la marginea drumului, în loc să stea mai mult cu el, la câte o bere. Nu putea înțelege că alături de bătrână își găsea liniștea, simțind nostalgia vremurilor când asculta poveștile bătrânilor lui.
Totuși, cei doi prieteni petreceau mult timp împreună, la meciurile de fotbal, vizionând filme și delectându-se cu câte o halbă pe o terasă din centrul orașului. Cât timp Ionel sorbea din ochi câte o frumusețe feminină, încercând să se facă remarcat, Cornel privea tăcut la te miri ce din preajmă, judecând în felul lui acțiunile semenilor. Bunăoară, nu putea înțelege de ce plânge o copilă de vreo opt ani, care se afla pe trotuarul opus, ținând mâna întinsă și cerșind îndurare. Unora li se făcea milă și îi dădeau bani sau câte o plăcintă, dar apoi a văzut cum vine o țigancă și îi ia totul, ba o mai și altoiește zdravăn cu câte o palmă.
Revoltat, i-a povestit lui Ionel situația, iar acesta a venit imediat cu o propunere: să se adreseze primului polițist pe care-l întâlnesc prin apropiere. Cornel nu avea curajul să ia o asemenea atitudine, dar prietenul lui a insistat câteva minute, până l-a convins, mai ales când au văzut apărând omul în uniformă de care aveau nevoie.
– Hai că vin cu tine, să nu te pierzi când îi explici despre ce e vorba, l-a îmbărbătat Ionel.
Așa că s-au prezentat amândoi în fața polițistului, dar tot micuțul prieten a fost cel care i-a spus ce văzuse partenerul său. Omul legii i-a ascultat și l-a invitat pe Cornel să-l însoțească în locul unde cerșea fetița. Timorată de apariția organului legii și de întrebările puse de acesta, micuța a început din nou să plângă, murmurând:
– Nu mă luați, domnule, nu vreau la pușcărie, suspina ea întruna.
– Dar eu nu te duc la pușcărie, ci la un asistent care te poate ajuta, a ținut să o lămurească polițistul.
În acel moment a apărut și femeia cu pricina, o țigancă supraponderală și cu o gură pe măsură de mare.
– Ce aveți cu fata mea, domnule polițist? Un pic lipsesc și eu de lângă ea și imediat o găsesc acostată de organul statului.
– Doamnă, eu am văzut-o singură, iar acest cetățean spune că a observat cum o puneți să cerșească și o bateți, i-a spus omul în uniformă.
Lui Cornel îi venea să intre în pământ când a auzit că este făcut vinovat pentru scandalul care se anunța. Previziunea lui s-a adeverit chiar mai mult decât se aștepta, căci țiganca a început să urle precum o galerie de fotbal frustrată:
– Cineee? Doar nu credeți ce spune nenorocitul ăsta! Precis e un pervers care se dă la fetița mea și scornește minciuni pentru că nu poate să-și facă poftele. Nu-i adevărat nimic, dom’le, eu țin la ea ca la ochii din cap. Chiar acum am făcut niște cumpărături și mergem acasă să-i gătesc ce-i place.
Polițistul a răbdat cât a putut, dar s-a văzut nevoit să scape de scandalul iscat printre atâția oameni, adunați ca la circ. A ridicat din umeri și l-a lăsat pe Cornel pradă femeii guralive. Care, imediat după plecarea lui, s-a apropiat de lunganul înroșit ca racul și l-a întrebat:
– Ce ai, mă, cu fata mea?
Omul a reușit să-i răspundă, mai mult în șoaptă:
– Mi-e milă de ea…
Țiganca l-a prins strâns de ambele brațe și a rostit cu o voce gravă:
– Blestemată să-ți fie mila!
După care și-a luat fata și s-a pierdut în mulțime, lăsând în capul lui Cornel un ecou îndelung.
va urma
-->
Comentarii