Editura Herg Benet împlineşte doi ani şi jumătate de activitate, motiv pentru care, pe 31 martie 2013, vă invităm alături de noi în Club Panic! din Bucureşti (Str. Academiei nr. 19), pentru a-i cunoaşte pe o parte din autori şi a-i asculta live în cadrul unei seri de lecturi şi discuţii care va începe la ora 16 şi se va încheia în jurul orei 22 (sau când ultimul orator din program va rămâne fără voce).
De ce literatura vie? Pentru că ne plac scriitorii care nu se sfiesc să apară la lansările de carte în blugi şi bocanci. Pentru că ne plac autorii care încep frazele pe Facebook cu literă mică. Pentru că îi înţelegem pe cei care mai folosesc câte o înjurătură pe bloguri. Pentru că susţinem scriitorii care ironizează criticii ridicoli. Pentru că nu credem câtuşi de puţin că un scriitor devine autentic doar atunci când i se ridică statuie în piaţa oraşului natal şi este inclus în manuale şcolare. Pentru că literatura se poate scrie oriunde, dacă ai o poveste de spus.
Pe 31 martie, în club Panic, îi veţi asculta citind pe:
- Leonard Ancuţa
- Sorin Delaskela
- Cosmin Dodoc
- Sorin Lucaci
- Lorena Lupu
- Arnoux Maz
- Cristina Nemerovschi
- Beatrice Ognenovici
- Cosmin Perţa
- Marius-Iulian Stancu
- Jean-Lorin Sterian
- Stoian G. Bogdan (SGB)
- Adrian Suciu
- Marius Surleac
- Raluca Şandor Gorcea
- Iulian Tănase
- Vlad Tăuşance
- Kiki Vasilescu
Invitaţi speciali:
- Oliviu Crâznic
- Claudiu Komartin
- Anca Mizumschi
- Felix Nicolau
Veţi asculta pasaje în lectura autorilor din “Iubirea e amintirea unui viol”, “Abisex”, “Autoportret gol-puşcă”, “În burta grasă a peştelui de duminică”, “Dona Juana”, “Rock în Praga”, “Ani cu alcool şi sex”, “Two Rabbit”, “Teofil şi câinele de lemn”, „electric & more”, “Antume”, “Torrent”, “Mitologii amînate”, „Zeppelin Jack”, „Când eşti obosit vrei acasă”, „Cucamonga”, „legende urbane”, dar şi fragmente din cărţile aflate în pregătire. Discuţiile cu autorii invitaţi vor atinge teme actuale, în încercarea de a răspunde, printre altele, la întrebarea – „Ce îl atrage pe cititorul de astăzi la o carte şi la un autor?”. Vor exista, de asemenea, concursuri cu premii în cărţi şi multe surprize. În premieră, la acest eveniment va exista o urnă destinată primirii de manuscrise.
În cadrul evenimentului, va fi prezentată în avanpremieră revista Radical Art, al cărei prim număr va fi lansat în luna mai.
Vă aşteptăm!
*
Editura Herg Benet s-a înfiinţat în toamna anului 2010, propunându-şi ca prin programul său editorial să sprijine abordările îndrăzneţe şi în întregime originale în literatura română, în special ale autorilor tineri şi foarte tineri. Editura şi-a atins obiectivul de a face cunoscute pe piaţa de carte autohtonă voci noi, puternice, cu o scriitură originală, excelent coordonată cu literatura universală actuală de cea mai bună calitate, voci girate de autorii consacraţi ai momentului.
Site-ul editurii: www.hergbenet.ro
Autorii Herg Benet: http://www.hergbenet.ro/autori
- Mar 31, 2013 de la 16:00 la 22:00 UTC+03
- Locație: Club Panic, Bucuresti
- Ultima activitate: Mar 18, 2022
Comentarii
Sugerez organizatorului evenimentului de pe Cronopedia să promoveze şi mediatizeze şi aici, prin comentarii şi materiale adiacente desfăşurarea evenimentului de la Clubul Panic - Bucureşti. Altfel cele de mai sus nu ar fi decât o reclamă...
... şi poate nu ar strica o colaborare mai aprobiată, mai concretă, dintre Editura Herg Benet şi Biblioteca Cronopedia!