Prima realizare electronică a Bibliotecii „În faptul serii” lansează o serie de lucrări dedicate folclorului autentic românesc.
Distinsului scriitor şi muzician
Marin Voican-Ghioroiu
În semn de preţuire pentru un om deosebit de harnic, priceput şi talentat... care nu-şi potoleşte setea de frumos şi adevăr. Acest minunat volum de melodii populare olteneşti „SOARTĂ CINE CREDE-N TINE” este o bucurie deosebită pentru tradiţia românească muziucală, şi ne face pe toţi să ne amintim cu drag de plaiurile natale. Sunt onorat şi bucuros că am cunoscut o asemenea personalitate pe care o respect şi o preţuiesc pentru aceste nestemate folclorice ce vor îmbogăţi patrimoniul melosului popular.
Cu admiraţie,
Col. (rz) IONEL CROIORU
Inspector al Muzicilor Militare (2000-2007),
Membru al U.C.M.R, Dirijor şi compozitor.
Comentarii
Toată respectul şi consideraţia pentru Domnul Marin Voican Ghioriu!
Munca domniei sale, e un dar care ne obligă şi onorează!
Vă mulţumim domnule Voican
Cu stimă, Lucia
HAR ŞI DĂRUIRE PENTRU MUZICA POPULARĂ OLTENEASCĂ
Despre omul şi creatorul Marin Voican-Ghioroiu ar trebui să scriu multe pagini ca să pot scoate în evidenţă relizările sale muzical-poetice. Orice cititor care parcurge paginile lucrărilor sciitorului-compozitor Marin Voican-Ghioroiu îţi va da seama de munca neobosită (încununată de-o reală valoare artistică) pe care a depus-o timp de peste cinci decenii şi jumătate, spre a da la iveală adevărte dantelării de excepţie în domeniul melosului popular, în care un rol predominant îl deţine dorul neţărmurit pentru cântecul frumos, autentic al omului de la ţară, cât şi pentru plaiurile Olteniei iubite, de unde-şi trage seva creatoare. Am parcurs fără întrerupere cărţile pe care le-a publicat, şi sunt copleşit (în primul rând) de vasta tematică cuprinzătoare a tradiţiilor şi spiritualităţii poporului român, căci de la cântecul de leagăn până la doină şi baladă, autorul a îmbrăţişat în creaţia sa toate genurile poetico-muzicale ale folclorului nostru.
Subliniez, în mod special, cântecul de dragoste exprimat de domnia sa cu acea lumină şi curăţenie sufletească născută în vatra satului care , numai la noi la românii mai dăinuie spre cinstea celor care au adăugat din veac în veac şi păstrează cu sfinţenie în lada de zestre bijuterii cu valoare inestimabilă. Demn de remarcat este faptul că Marin Voican-Ghioroiu stăpâneşte cu desăvârşire tehnicile versificaţiei populare, alături de metafora măiestrită pe care o foloseşte încreaţia sa:
Anii mei sunt şoimi ce zboară,
Viaţa-i cântec de vioară,
Care sună-n nopţi cu stele,
Cântând dorurile mele... (sau)
Turturica toarce fir
Ori în melodia „SOARTĂ, CINE CREDE-N TINE” – (numele albumului de faţă)
În fereastra ochilor...
La umbra sprâncenelor –
Ce noroc avui...
Floare de gutui!
În casa sufletului
Îmi stă soarta omului.
Am menţionat aceste versuri din sutele sau miile asemănătoare pentru a scoate în evidenţă ritmul, muzicalitate şi inteligenţa autorului în tot ce a creat şi ,nu în ultimul rând, vreau să apreciez muzica atât de bine legată de vers, construită pe acel film pentatonic ţesut cu diatoinismul şi cromatismul careteristice folclorului nostru.
Prof. univ. dr. Aurel Mustăţea