Primul Crăciun în Republica Populară Română
România anului 1948 era administrată deja de câțiva ani de guvernele comuniste conduse de Petru Groza. Regele Mihai abdicase și părăsise România în urmă cu aproape un an. Regatul României devenise Republica Populară Română. Economia țării era secătuită de societățile mixte de tip SovRom prin care se exportau în URSS, la prețurile impuse de la Moscova, mărfurile produse la noi. În toate ministerele erau plasați consilieri sovietici, care aveau puterea de decizie. Închisorile erau pline de deținuți politici. Dar încă se mai se sărbătorea Crăciunul. Primul Crăciun din Republica Populară Română: „În Republica Populară Română, Crăciunul din anul acesta se sărbătorește în împrejurările activității intense depuse de oamenii muncii pentru consolidarea țării și prin aceasta pentru întărirea frontului păcii care are în frunte pe marea noastră vecină de la răsărit, Uniunea Sovietică. Întrecerile socialiste în muncă, producerea de bunuri cât mai multe și de cât mai bună calitate, lozincă lansată de Partidul Muncitoresc Român, au mobilizat toate forțele productive ale oamenilor muncii, în marea cursă a îmbunătățirii din ce în ce a condițiilor de viață din Republica Populară Română.”
O grupare artistică de copii
la festivalul A.R.L.U.S. 1948
Cât de repede s-a schimbat societatea românească, nu-i așa? Și cât de repede limbajul de lemn și sloganurile comuniste au pătruns în paginile publicațiilor românești! În 1948 însă, în Republica Populară Română, încă se mai sărbătorea Crăciunul. Chiar dacă Moș Crăciun fusese expulzat deja din lumea copilăriei noastre și se pregătea venirea triumfalistului Moș Gerilă:
Brazi pentru toți...
“Brazii stau culcați, acolo în piață, în grămezi înalte, verzi, cu vârfurile drepte și țepoase, înălțate semeț și închirciurate de brumă groasă, așteptând lumini și bucurii pentru ochii copiilor. Și’n alți ani stăteau așa. Și limuzine luxoase sau sănii ușoare cu clopoței și telegari sprinteni îi purtau spre casele oamenilor bogați care își îngăduiau pentru copiii lor toate bucuriile din lume. Și rămâneau în urmă ceilalți copii, cei foarte mulți, care înfruntau gerul și asprimea serilor de iarnă cu ochii măriți, ca în extaz, cu inimile stinse de înfrigurare și sufletul jinduind după bucurii care nu erau pentru ei. Și brazi și jucării și lumini și artificii erau pentru acei ce le puteau plăti, cu bani mulți. Ale lor credeau ei că sunt toate bucuriile din lume. Și fulgii de nea care pluteau ireal de ușor în văzduh și troienii albi de zăpadă și luciul gheții bună de patinat și brazii pădurilor. Pentru copii cei mulți și necăjiți erau doar nevoile, mizeria, lipsurile.
Se scriau povești înduioșătoare despre mizeria acestor foarte mulți copii sărmani. Povești pe care odraslele avuților le citeau cu înfrigurare la gura căminului în care focul duduia din plin. Copilul sărman cu năsucul lipit de geamul vitrinei feeric luminate, privea cu ochii măriți de dorință în fața bradului care se înălța acolo strălucitor împodobit: “Crăciunul copilului sărac.”
O producție mărită și raționalizată
a făcut posibil ca piața să fie
inundată de dulciuri...
Dar a sosit o zi în care s’au răsturnat stări de fapte care păreau de neînlăturat. A dispărut vitrina care despărțea bradul de Crăciun, luminat și împodobit, de ochii și mânuțele copiilor. Ale tuturor copiilor care au dreptul la bucurii. Astăzi bradul e al tuturor. Copiii i-au pipăit crengile țepoase, acolo sus în munți, în vara care a fost pentru ei o întâlnire cu sănătatea, cu munții, cu marea. Iar acum îl așteaptă să coboare în mijlocul lor, în căsuțele frumos zugrăvite. Ați privit vitrinele cofetăriilor și dulciuri în acest an? Mirajul de altădată al copilăriei? Stau doldora piramidele de acadele de toate culorile, de bomboane de toate specialitățile și gusturile, de fursecuri și prăjituri. O producție mărită și raționalizată a făcut posibil ca piața să fie inundată de aceste articole în ajunul sărbătorilor care se apropie. Fabricile de zahăr au lucrat din plin iar cele de produse zaharoase nu mai prididesc cu prelucrările. Ca șuvoaiele curg siropurile dulci și parfumate, iar cazanele mari, ca într’o poveste minunată, mestecă pasta care va prinde formele cele mai diverse.
În sala sindicatului...
În țesătoria aceasta mare, lucrul a încetat în sala mașinilor. Războaiele care au țiuit o zi întreagă în ritmul sacadat s’au oprit, iar țesătoarele au întrerupt câteva ore jocul mâinilor pe claviatura ițelor. Au coborât jos și s’au oprit în sala sindicatului. S’au așezat liniștite în fața mesei lungi pe care s’au așezat grămezi de sculuri și bobine de lână moale, de toate nuanțele și culorile. Mâinile au prins andrelele, degetele au început să se joace cu firele moi și țesătura crește văzând cu ochii. Ciorăpei, jachețele, mănuși, bonete pentru copii... Pentru toți copiii din fabrică...
(...) Alături, la altă masă, câteva lucrătoare tinere fac pungile de bomboane. În ochiul lor aceleași lumini... Iar cântecul muncitoresc care a isvorât de undeva din mijlocul lor, irumpe toată bucuria oamenilor din fabrici și uzine. În preajma Lipscanilor, forfota din zilele acestea care preced sărbătorile parcă s’a mai întețit. (...) Și’nalți ani vitrinele magazinelor gemeau de lucruri strălucitor expuse în preajma sărbătorilor. Dar câți se puteau apropia de mirajul lor? Câți oameni muncitori din țara aceasta își puteau îngădui luxul de a păși pragul acestor magazine strălucitoare? Dar de jucăriile care se expuneau în vitrinele de cristal vă mai amintiți? Pentru micuți“jucării” incitatoare la violență, la ură. Iar pentru fetițe? Păpuși care reprezentau idealurile de atunci ale femeii... Rimel... fard... ochi mari... expresie de igenuă... rochii spumoase... mătase... strălucire... Și fetițele deveneau femei, femei robite luxului și prejudecăților care le încătușau de veacuri.
Cântec trimfător de muncă și de luptă...
Astăzi se lucrează altfel de jucării: jucării care să formeze un spirit sănătos, constructiv, copilului, cetățeanul de mâine al unei lumi noi, de muncă, de cinste, de sănătate morală. Cuburi de construcție, mașini și unelte, traforaje, vapoare și avioane care să-i desvolte gustul pentru tot ce înseamnă muncă constructivă. (…) Undeva, în înserarea care s’a lăsat peste oraș, a răsunat un cântec. Cântec trimfător de muncă și de luptă... Glasurile de copii se înalță cristaline, dincolo de ferestrele școlii și pornesc să se împrăștie deasupra orașului care freamătă în ritmul muncii intense. Cântecul pregătește clipa în care copiii, toți copiii din țara aceasta vor porni să înalțe, în jurul bradului, sub crengile frumos împodobite, imn de mulțumire celor care le-au redat copilăria.”
O lume pe care unii dintre noi ne-o mai amintim, nu-i așa? Dar și un avertisment: societatea capitalistă e departe de a fi una perfectă....
Sursa:
- articolul “Primul Crăciun în Republica Populară Română” - semnat de Ada Bârseanu – “Realitatea Ilustrată” din 26 decembrie 1948
-->
Răspunsuri
Va dorim acelas bine! La multi ani!
Felicitări pentru această postare ! Îmi amintesc acele timpuri, dar la vremea aceea nu prea înțelegegem ce se petrece în jurul meu, iar părinții mei evitau să vorbească în fața copiilor din motive lesne de înțeles...
Istorie!
Societatea capitalistă e departe de a fi perfectă, dar nu se cunoaşte alta mai bună. Istoria a dovedit-o! Cine priveşte cu regret şi nostalgie trecutul nu vede viitorul! Dureros!