Gen
Masculin
Gen
Masculin
Locație
București
Zi de nastere
Martie 20
Ziua onomastică (zi, luna)
13 septembrie
Site personal, adresă blog sau cont personal într-o altă reţea socială (fără a scrie şi http://)
Debut literar în anul 2016, cu volumul de versuri FATA MORGANA, la Editura ePUBLISHERS, București.La intervale relativ scurte, încă trei volume de versuri, respectiv CUNOAȘTEREA DE SINE, TĂCEREA DIN ADÂNCURI, TIMP ȘI DESTIN. Primele două la aceeași editură ePUBLISHERS, în 2017 și 2018, iar următoarea la editura MATRIXROM, în 2018. Au urmat alte volume publicate, DRUM SPRE ETERNIRATE, Ed. ePUBLISHERS, 2019, POEME PESTE TIMP - ANTOLOGIE LIRICĂ, ed. BREN, 2020. Totodată am publicat în reviste de literatură prestigioase, dintre care amintesc CONFLUENȚE LITERARE, LOGOS ȘI AGAPE, LITERATURA DE AZI, ARMONII CULTURALE, PARNAS XXI. Am fost publicat, de asemenea, în diferite antologii, alături de autori români din țară și diaspora. Recent am fost cuprins în lucrările enciclopedice ENCICLOPEDIA SCRIITORILOR ROMÂNI DIN GENERAȚIA 2000,Ed. Ziariștilor Profesioniști din România, 2020 și în MILENARIUM-Dicționar Enciclopedic al Scriitortilor Români la Începutul Mileniului al III-lea, Ed. Armonii Culturale. Recentă apariție editorială, ECOURI EXISTENȚIALE - Poezii, Eseuti,Amintiri, Dialoguri literare, Ed Coresi, 2022. În creația mea lirică descoperim, încă din primul volum de versuri, cuvinte noi, transferate din domeniul științific în cel literar, precum defragmentare și stigmergie. Utilizarea acestor neologisme îi permite autorului să transmită observații, idei sau stări emoționale, pentru care cuvintele comune sunt mai puțin potrivite. O viziune proprie privind stigmergia și defragmentarea pot fi regăsite în eseurile MULTIPLELE FAȚETE ALE STIGMERGIEI și MIȘCAREA DEFRAGMENTATĂ, publicate în revista LOGOS ȘI AGAPE. Temele majore care pot fi regăsite în opera literară proprie provin, cu precădere, din viziunea autorului asupra curgerii imuabile a timpului, concretizată în observații, interpretări, amintiri, regrete, iubiri împlinite sau ratate, speranțe etc. Aceste teme sunt transpuse în versuri de o profunzime aparte, fără să aparțină, preponderent, unui stil literar anume. Mai degrabă, se poate vorbi despre o împletire de stiluri literare diversificate (realism, romantism, simbolism, expresionism etc), fapt ce conferă creației lirice originalitate și valoare artistică de nivel înalt. Aceste stiluri pot fi regăsite, în diferite doze, dificil de cuantificat, în tot ceea ce am publicat până acum.