Biserica Sfântu Gheorghe din orașul Hârlău, județul Iași, este un lăcaș de cult ortodox, cu statut de monument istoric, ctitorit de Ștefan cel Mare în anul 1493 ce poate fo văzut pe Strada Tăutu Logofăt la nr.16.Această biserică este considerată parte a ansamblului Curții domnești din Hârlău, alături de ruinele curții domnești și aservit drept model pentru contruirea Catedralei mitroploitane din Timișoara. În vremea lui Ștefan cel Mare târgul Hârlău a cunoscut o importantă dezvoltare prin poziția cvasicentrală în cadrul Moldovei medievale. În anul 1486, el a refăcut din temelii clădirile vechii curți domnești, dându-le o mare extindere.Șase ani mai tâziu, în 1492, el a înălțat aici, în mai puțin de cinci luni, Biserica Sf. Gheorghe. Reședința domnească din Hârlău a fost una dintre reședințele preferate ale domnitorului moldovean, mai ales către sfârșitul domniei.
Domnitorul Petru Rareș era originar din târgul Hârlău și a locuit între anii 1530-1532 la Curtea Domnească de aici. Rolul Curții domnești de la Hârlău s-a diminuat după ce domnitorul Alexandru Lăpușneanu a mutat capitala Moldovei la Iași, unde a construit o altă curte domnească. Între anii 1624-1626, ca urmare a arderii curții domnești din Iași la 2 octombrie 1624, domnitorul Radu Mihnea și-a mutat la reședința domnească de la Hârlău. Curtea domnească și târgul Hârlău decad după moartea lui Radu Mihnea. Distrugerea ei s-a produs în secolul al XIX-lea, când localnicii au dărâmat-o pentru a folosi piatra la pavarea străzilor și la construcția de case. Până în anul 1907, aici s-a aflat depozitul de gunoi al orașului și oborul de vite. În timpul domniei lui Petru Rareș biserica a fost pictată în frescă pe exterior de zugravul Gheorghe din Tricala. Ferestrele gotice monumentale din pronaos au fost astupate cu tencuială, în scopul de a se mări suprafața ce trebuia pictată, rămânând doar două ferestre de mici dimensiuni.În anul 1791, spătarul Mihail Racoviță a realizat o serie de lucrări de reparații. Atunci a fost înlăturat peretele despărțitor dintre naos și pronaos, fiind distrus tabloul votiv în care apărea Ștefan cel Mare. Picturile exterioare au fost acoperite cu tencuială. Tot atunci a fost amplasată și catapeteasma actuală. În perioada 1893-1904 au fost efectuate lucrări de restaurare a monumentului istoric sub coordonarea arhitectului Constantin Băicoianu (1859-1929), acestea fiind finalizate în 1904. S-a decapat tencuiala exterioară, fiind repuse în valoare ferestrele gotice din pronaos, dar s-au înlăturat urmele de frescă exterioră. Fațada bisericii a fost refăcută cu cărămidă aparentă și discuri ceramice policrome, considerată a fi specifică monumentului original din epoca lui Ștefan cel Mare. A fost refăcut și acoperișul bisericii. Afectată de fum, pictura interioară a fost spălată în 1911 și 1931-1932 de către pictorul restaurator Dumitru Norocea. Până în anul 1904 exista un turn-clopotniță de zid, cu boltă de intrare.
În anii '80 ai secolului al XX-lea au fost construite zidul înconjurător de piatră și o clopotniță din beton armat (la nord-est de biserică), cu două arcade în care atârnă clopotele, care imită arhitectura zvonițelor moldovenești din secolul al XVIII-lea. Biserica are plan triconc, cu abside poligonale în exterior (cele laterale au cinci laturi și cea a altarului șapte laturi) și o turlă pe naos. Edificiul are următoarele dimensiuni: 21,50 m – lungime interioară, 24,20 m – lungime exterioară, 8,40 m – lățime (în dreptul absidelor, 12,00 m) și 21,50 m – înălțimea până la calota cupolei. Biserica are cinci contraforturi: câte două încadrează absidele laterale și una sprijină absida altarului, până la nivelul ferestrei. Soclul bisericii, contraforturile și colțurile sunt realizate din piatră cioplită. Pereții sunt din piatră cioplită până la nivelul nașterii bolților și din cărămidă aparentă până la cornișă. Fațada bisericii este împărțită de trei brâie de cărămizi smălțuite. Sub cornișă se află o friză formată din trei rânduri de discuri smălțuite, în culorile verde, galben, brun și vișiniu, cu desene în relief (capete de zimbru, sirene, lei, grifoni, balauri încolăciți, stele etc.), intercalate cu butoni mici triunghiulari, iar sub friză sunt două rânduri de ocnițe, două ocnițe din partea superioară corespunzând uneia din partea inferioară. Absidele laterale sunt decorate cu firide oarbe alungite până la soclu, terminate la partea superioară cu o dublă arcatură în arc frânt și separate între ele prin picioare de cărămidă aparentă. În interior, biserica este compartimentată în pridvor, pronaos, naos și altar. În biserică se intră pe o ușă aflată pe peretele vestic al pridvorului, care are aspectul unui portal de factură gotică. Ea are un cadru de trei nervuri de piatră, încheiate în arc frânt, înscris într-un cadru dreptunghiular tot de piatră. Pronaosul este boltit formând o calotă sferică susținută de opt pandantivi. Pe pereții pronaosului se află patru ferestre de dimensiuni mari (două pe peretele nordic și alte două pe peretele sudic), realizate în stil gotic (cu chenare în arc frânt și având rozete și două colonete). Deasupra naosului se află o turlă octogonală din cărămidă aparentă sprijinită pe două baze stelate suprapuse. Turla are patru ferestre dreptunghiulare dispuse în cele patru puncte cardinale, pe celelalte laturi aflându-se contraforți mici, în trepte. Pe cele două baze care susțin turla, dar și pe turlă (sub ferestre și deasupra lor) se află ocnițe. Catapeteasma datează din anul 1791, din timpul restaurărilor efectuate de spătarul Mihail Racoviță. Pictura interioară, de o mare valoare artistică, a fost realizată în trei etape. Din vremea lui Ștefan cel Mare s-a păstrat pictura din altar și parțial cea din naos. Pictura din pronaos datează din timpul lui Petru Pareș, fiind realizate probabil de zugravul Gheorghe, care ar fi pictat și fresca exterioară. La începutul secolului al XVII-lea, pictura interioară a fost refăcută, adăugându-se culoare peste culoare. Pictura interioară este zgâriată de un număr mare de inscripții în limbile latină, slavonă, poloneză, greacă, armeană, română etc. Cele mai multe grafite au fost realizate de ostașii polonezi din armata regelui Ioan Sobieski al III-lea, care au staționat la Hârlău de la 26 septembrie până la începutul lunii octombrie 1691. Aceștia și-au scrijelit numele pe pereții bisericii, chiar și în altar.
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2017/01/pavia-italia.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri