Unii ar spune ca nu este o veste atat de proasta pe cat pare la o prima perceptie a starii de fapt, ca industria de fim de peste ocean este lipsita de valoare si completamente prostituata, ahtiata dupa bani, pentru care nu face decat sa scuipe obsesiv produse filmice semipreparate, bune doar pentru un public imbecil, incapabil de altfel de trairi decat cele stereotipe si mult prea superficiale pentru a fi numite autentice trairi. In acest context se va spune ca actorii romani, mult prea talentati, ar face bine sa nu viseze la gloria hollywood-iana. Se va spune ca e minunat ca ai nostri nu se prostitueaza si nu-si vand sufletul artistic unui Mefistofel de peste oceane.
O alta perspectiva ar fi ca Hollywood-ul nu este in intregime tembel-comercial, ca se fac filme foarte bune si acolo, ca exista regizori care stiu ce inseamna arta cinematografica si, mai mult decat atat, stiu sa combine continutul substantial cu entertainmentul de calitate. Intr-un astfel de context, ar fi minunat sa avem reprezentanti la Hollywood. Nu multi, unul sau doi sunt suficienti, numai sa fie de marca. E vechea poveste a post-decembrismului cinematografic, caracterizat printr-o crunta inabilitate de diversificare si/sau specializare. Toti vor sa fie ragizori de arta, mari si tari, toti vor sa fie Bergman si Antonioni. Asa cum ar fi minunat s-avem un superstar de Hollywood numai al nostru, asa ar fi minunat s-avem si filme de gen: comedii, filme horror, SF-uri, filme de aventura…nu doar pelicule cu greutate, sumbre si existential “valabile”. Omul mai vrea sa se distreze.
Gata cu aberatiile, sa vedem care dintre actorii romani au dat pe la Hollywood (si – in mare – prin filmele non-romanesti):
In primul si-n primul rand il avem pe Marcel Iures. Cazul sau este exceptional, caci succesul sau relativ la Hollywood este singular in lumea noastra actoriceasca. A jucat in Interview with a Vampire (1994), Mission Impossible (1996), The Peacekeeper (1997), Amen(2002), Harts War (2002) si Youth Without Youth. E drept ca repertoriul sau este redus la rolurile de personaje antagonice, de preferinta de sorginte slava, sau mai pe larg, est-europeana. Oricum, nu e lucru mic.
Urmeaza Maia Morgenstern care, desi nu a avut cine stie ce traiectorie meteorica in lumea filmului american, a aparut intens si expresiv in filmului lui Mel Gibson, The Passion of the Christ. Vazand-o in aceasta pelicula brutala si controversata, vazand-o alaturi de, sa zicem, Monica Belluci, nu avem de-ales decat sa admitem cu mandrie ca Maia noastra cea de toate zilele ar rupe gura satului pe-acolo, pe la Hollywood. Rolul ei din acest film aduce foarte mult cu rolul lui Maria Falconetti in Le Passion de Jeanne D’Arc al lui Carl Theodor Dreyer.
Sa nu-l uitam pe Ion Caramitru care a facut senzatie episodica in Kafka, Citizen X, Mission Impossible si Amen. Ca si in cazul lui Marcel Iures, “aureola” sa de “slav” – care pentru noi pare ciudata, caci pentru noi rusul e rus, nu e romanul care vorbeste o engleza sparta – i-a adus aceste roluri.
Avem si noi un tanar cu “appeal” la producatorii de peste oceane. Sebastian Stan pare sa urce incet dar sigur in ierarhia celebritatii. Constanteanul nostru a jucat in Law and Order, Red Doors, The Architect, The Covenant, Rachel Getting Married si Spread, unde joaca alaturi de Ashton Kutcher. Acum Stan Sebastian face senzatie in Gossip Girl. E clar. Va ajunge departe…
Apoi e Oana Pellea, care si-a facut debutul “la Hollywod” relativ recent, aparand in Children of Men si in I Really Hate My Job.
De Monica Barladeanu stim cu totii ca a intrat la Hollywood pe usa din dos, adica nu direct intr-un film mare, ci printr-un rol din excelentul serial Lost. Cica agentul care i-a obtinut acest rol, episodic si irelevant de altfel, este acelasi individ care l-a descoperit si pe Leonardo di Caprio…Moni nu e tocmai ceea ce eu as numi actrita per se, dar are suficienta carisma – adica e sexy – pentru a convinge producatorii. Deocamdata nu prea are cu ce se mandri in ceea ce priveste filme straine: Incubus, Fall Down Dead sau Living&Dying sunt niste porcarii lamentabile…
Dragos Bucur si Alexandru Potocean sunt doi actori foarte buni, au carisma, au talent, au experienta, au de toate, si totusi inca n-au dat lovitura. Insa nu e totul pierdut. Pe ambii urmeaza sa-i vedem alaturi de Colin Farrell si Ed Harris in filmul lui Peter Weir, The Way Back. Pelicula spune povestea unui grup de soldati care au evadat dintr-un gulag rusesc. Filmarile sunt gata. Se lucreaza la post-productie. Nu mai este mult si vom vedea cum s-au prezentat cei doi…
Nu s-au hollywoodizat la propriu, dar sa nu-i uitam pe: George Ivanescu in Modigliani, pe Claudiu Bleont in rolurile tipizate din Vlad, Return of the Living Dead si Dracula 3: Legacy, si pe Adrian Pintea in Dracula the Impaler si in Vlad.
De remarcat prezenta lui Maria Alexandra Lara in Der Untergang, I Really Hate My Job, Control si Youth Without Youth al lui Francis Ford Copolla.
Last but not least, ii avem sau nu-i avem, sunt ai nostri sau nu sunt ai nostri, vi-i prezint pe rand:
Primul se numeste Bela Lugosi, pe numele lui real Bela Ferenc Dezso Blasko. Nascut in 1882 in Lugoj. Problema nu este a notorietatii, caci Lugosi a intrat in mit, este legendar, nu mai este un om in carne si oase, un actor, acesta a murit de mult, Lugosi este Dracula, si va ramane Dracula pentru totdeauna. A devenit personaj iconic cu rolul din filmul lui Tod Browning, Dracula, si a ramas asa pana cand a dat ortu’ popii. E ultima oara cand o spun. Lugosi e Dracula, Dracula e Lugosi. Dupa cum spuneam, exista o problema delicata. Lugosi nu s-a nascut in Romania, ci in Imperiul Austro-Ungar. Intrebarea e urmatoarea: Este Lugosi al nostru au ba? Daca nu este al nostru, atunci al cui e?
Al doilea actor “problematic” este Johnny Weissmuller, nascut in 1904 la Freidorf (aka Timisoara). Acesta a negat orice legatura cu Romania, declarand ca s-a nascut pe pamant american…era necesara o astfel de vehehemta, caci omul nostru vroia sa participe la Jocurile Olimpice. I s-a “aratat” cu mare succes. A excelat la inot si a stabilit 67 de recorduri. Weissmuller a fost mai intai sportiv si doar pe urma actor. A jucat in 12 filme cu Tarzan, iar urletul sau este cel pe care il auzim si acum din cand in cand pe la televizor. A devenit o zbieratura de “marca”. Actor e prea mult spus. Nu pare sa fie prea dificil sa-l joci pe Tarzan, dar s-ar putea sa ma insel. Si aici ca in cazul lui musiu Lugosi. E Weissmuller al nostru au ba?
In orice caz ne putem mandri c-au fost conceputi cu ADN-ul local…
sursa:cinemarx.ro
-->
Răspunsuri