Sursă: Irina Petrescu
Irina Petrescu
19 iunie 1941, București – 19 martie 2013, București
Irina Petrescu a fost actriță de teatru, radio, televiziune, voce și film.
A fost descoperită încă din timpul studenției, de regizorul Savel Stiopul. „Părinţii m-au dus la restaurantul Continental, unde cânta favorita lor, Ioana Radu. Observam că în jurul mesei noastre se învârteşte un domn cu barbă. Deodată, făcându-şi curaj, acesta se apropie şi îi adresează tatei câteva cuvinte. Tata ni-l prezintă. «Dumnealui este regizorul Savel Ştiopul şi ar vrea ca Irina să facă o probă de film». Eram şi încântată, dar şi mirată. Eram mioapă, aveam o dantură cam pregnantă şi o acnee rebelă. Ce-o fi găsit la mine? Am dat totuşi proba. Filmul lui Savel nu s-a mai făcut, în schimb probele mele au fost arătate lui Liviu Ciulei care căuta o interpretă pentru «Valurile Dunării». Lui i-au plăcut şi aşa am ajuns să joc în acel film”, povestea actrița într-un interviu.
Intrase la Filologie, dar… a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, promoția 1963, clasa Ion Șahighian – David Esrig.
Valurile Dunării (1960) • Liviu Ciulei, Irina Petrescu, Lazăr Vrabie, Ștefan Ciubotărașu, Costel Constantinescu, Lucian Pintilie etc.
A devenit faimoasă imediat, reuşind să se impună în lumea artistică prin ţinuta, distincţia şi eleganţa sa. La începutul carierei a contat mai mult frumuseţea, seriozitatea şi rigurozitatea cu care juca. Rareori acorda interviuri, preferând să se concentreze asupra spectacolelor în care juca. Au urmat imediat roluri în: Nu vreau să mă însor, Poveste sentimentală, Pași spre Lună, Străinul.
Străinul (1964) • Ștefan Iordache, Irina Petrescu, Șerban Cantacuzino, George Calboreanu, Ștefan Ciubotărașu, Fory Etterle, George Măruță, Gheorghe Dinică etc.
A debutat la Teatrul „Bulandra” din București în piesa Noaptea e un sfetnic bun (1964) de Alexandru Mirodan, în regia lui Radu Penciulescu, unde a jucat alături de Octavian Cotescu, Ştefan Ciubotăraşu, Victor Rebengiuc. A jucat toată viața pe scena Teatrului „Bulandra”, unde a continuat colaborarea cu regizorul Liviu Ciulei, în Leonce și Lena de Georg Buchner, A douăsprezecea noapte și Hamlet (după 1989) de William Shakespeare, Elisabeta l de Paul Foster, dar și cu alți mari regizori, ca Sanda Manu: Anunțul la mica publicitate de N. Gingsburg, Ferma de David Storey; Mihai Măniuțiu: Cu ușile închise de Jean Paul Sartre, Caligula de Albert Camus; Valeriu Moisescu: Casa cea nouă de Carlo Goldoni, Mizantropul de Moliere; Cătălina Buzoianu: Dimineața pierdută de Gabriela Adameșteanu, Uriașii munților de Luigi Pirandello; Alexandru Tocilescu: Io, Mircea Voevod de Dan Tărăchilă, Libertinul de E.E. Schmitt, Oblomov după I. A. Goncearov, Sfârșit de partidă de Samuel Beckett; Silviu Purcărete: Teatrul comic de Carlo Goldoni etc.
Camil Petrescu – Suflete tari (Fragment din piesa de teatru, realizată in studiourile TVR, 1979) • Irina Petrescu, Valeria Seciu, Tamara Crețulescu, Ion Caramitru, Mircea Anghelescu, Traian Stănescu, Alexandru Repan, Costel Constantin
Lucian Pintilie a distribuit-o într-un film deosebit, Duminică la ora 6 (1966), partenera lui Dan Nuțu (premiat la Mamaia 1965 și la Mar del Plata 1966), cu care va juca și în Diminețile unui băiat cuminte (1967) în regia lui Andrei Blaier.
Se afla practic în drum spre Hollywood, când soarta a lovit-o necruțător, ucigându-i ambii părinți într-un accident rutier…
Alte filme: Șeful sectorului suflete, Prin cenușa imperiului, Răutăciosul adolescent, Facerea Lumii, Imposibila iubire, Hotel de lux, Domnișoara Christina.
Șeful sectorului suflete (1967) • Radu Beligan, Irina Petrescu, Toma Caragiu, Mircea Crișan, Coca Andronescu, Dem Rădulescu etc.
A jucat în spectacole de teatru TV sau radiofonic.
Comentarii
Distincții și premii
Irina Petrescu a primit numeroase distincții și premii.
Ordinul național „Steaua României” în grad de Ofițer, „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României” - 1 decembrie 2000
Premiul Uniunii Teatrale din România (UNITER) pentru întreaga activitate - 2003
Premiul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), pentru întreaga carieră - 2007.
Premiul Aristizza Romanescu în domeniul artelor spectacolului, acordat de Academia Română pentru „creația teatrală și cinematografică” - decembrie 2011
Roluri în teatru:
Lena - Leonce și Lena de Georg Büchner, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra București, 1970
Elena - Anunțul la mica publicitate de Natalia Ginzburg, regia Sanda Manu, Teatrul Bulandra București
A douăsprezecea noapte de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra București, 1973
Cecil - Elisabeta l de Paul Foster, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra București, 1974
Jennifer - Ferma de David Storey, regia Sanda Manu, Teatrul Bulandra București, 1975
Beatrice - Mult zgomot pentru nimic de William Shakespeare, regia Cornel Popa, 1975
Cecilia - Casa cea nouă de Carlo Goldoni, regia Valeriu Moisescu, Teatrul Bulandra București, 1978
Cristina - Judecată în noapte de Buero Vallejo, regia Tudor Mărăscu, Teatrul Bulandra București, 1981
Ines - Cu ușile închise de Jean Paul Sartre, regia Mihai Măniuțiu, Teatrul Bulandra București, 1982
Ea - O, ce zile frumoase! de Samuel Beckett, regia Mihai Măniuțiu, Teatrul Bulandra București, 1985
Margot - Dimineața pierdută de Gabriela Adameșteanu, regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Bulandra București, 1986
Vișa - Io, Mircea Voevod de Dan Tărăchilă, regia Alexandru Tocilescu, Teatrul Bulandra București, 1986
Milordino - Uriașii munților de Luigi Pirandello, regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Bulandra București, 1987
Celimene - Mizantropul de Moliere, regia Valeriu Moisescu, Teatrul Bulandra București, 1989
Beatrice - Teatrul comic de Carlo Goldoni, regia Silviu Purcărete, Teatrul Bulandra București, 1992
Caesonia - Caligula de Albert Camus, regia Mihai Măniuțiu, Teatrul Bulandra București, 1996
Doamna Diderot - Libertinul de Eric-Emmanuel Schmitt, regia Alexandru Tocilescu, Teatrul Bulandra București, 1998
Regina mamă - Thomas Becket de Jean Anouilh, regia Adrian Pintea, Teatrul Bulandra București, 1999
Actrița principală - Hamlet de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra București, 2000
Maria Vasilievna Voinițkaia - Unchiul Vanea de A. P. Cehov, regia Yuriy Kordonskiy, Teatrul Bulandra București, 2001
Maria Mihailovna - Oblomov după Ivan Goncearov, regia Alexandru Tocilescu, Teatrul Bulandra București 2003
Arina Panteleimonovna - Căsătoria de Gogol, regia Yuriy Kordonskiy, Teatrul Bulandra București 2003
Nell - Sfârșit de partidă de Samuel Beckett, regia Alexandru Tocilescu, Teatrul Metropolis 2009
Josephine - Nebuna din Chaillot de Jean Giraudoux, regia Alice Barb, Teatrul Metropolis 2010
Filmografie
Valurile Dunării (1960)
Nu vreau să mă însor (1961)
Poveste sentimentală (1961)
Pași spre lună (1964)
Străinul (1964)
De-aș fi... Harap Alb (1965)
Duminică la ora 6 (1966)
Povestea prostiei mele (Butaságom története) (1966)
Diminețile unui băiat cuminte (1967)
Șeful sectorului suflete (1967)
Răutăciosul adolescent (1969)
Facerea lumii (1971)
7 zile (1973)
Stejar – extremă urgență (1974)
Concert din muzică de Bach (film TV, 1975)
Dincolo de pod (1976)
Prin cenușa imperiului (1976)
Trei zile și trei nopți (1976)
Acțiunea „Autobuzul” (1978)
Iancu Jianu zapciul (1981)
Castelul din Carpați (1981)
Singur de cart (1983)
Imposibila iubire (1984)
O lumină la etajul zece (1984)
Al patrulea gard, lângă debarcader (1984)
Cîntec în zori (1988)
Cei care plătesc cu viața (1989)
Momentul adevărului (1989)
Hotel de lux (1992)
Domnișoara Christina (film TV, 1992)
Cu un pas înainte (2008)
Aniela (2009)
Misiunea directorului de resurse umane (2010)