Autor: Sinziana Ionescu
În jurnalul său de călătorie pe Dunăre, scriitorul Jean Bart (pseudonimul literar al lui Eugeniu Botez) relatează impresiile sale despre ţinutul dobrogean. „Cartea Dunărei“, editată în anul 1933 la moartea autorului şi publicată de Biblioteca Ligii Navale, conţine o descriere amănunţită a malurilor Fluviului-Rege, aşa cum îl numeşte călătorul.
„Trecătorule!… opreşte-ţi paşii când ai ajuns în faţa Dunărei. Oricât de grăbit vei fi, rămâi pe loc câteva clipe; meditează şi contemplă în tăcere maestatea străvechei ape – Fluviul-Rege – pe care lumea antică îl diviniza ca pe o sacră personalitate. În legendele, în credinţele celor vechi, apa aceasta avea darul de a spăla de păcate“, consemna Jean Bart, în călătoria sa de la izvoarele Dunării din Pădurea Neagră până la vărsarea în Marea Neagră. El este cel care a scris nemuritorul „Europolis“ despre viaţa Sulinei, cel mai estic punct al României.
Iată câteva dintre rândurile aşternute de Jean Bart în cursul călătoriei sale pe ape, respectând grafia autorului:
„Continuăm drumul spre Răsărit, ajungem la Silistra. Pe vremuri, celebra cetate Durostorum, care era cheia Moesiei inferioare. Se zice că aci s`ar fi născut Actius, învingătorul lui Attila. Pe timpul lui Iulian al II-lea, creştinii de aci au fost crud persecutaţi; mulţi din ei erau aruncaţi în foc. Nod strategic fu pe vremuri mărul discordiei între români şi bulgari, sangiac turcesc, frontieră artificială, podgorie bogată. De aci Dunărea se desface în două braţe: Borcea şi Dunărea propriu-zisă. Pe Borcea, la vreo 7 kilometri e oraşul şi portul Călăraşi. Portul acesta e foarte tânăr, întocmit de prinţul Ştirbei, ca şchele de încărcare a cerealelor din Bărăgan. Se crede că pe aci ar fi trecut Dunărea Alexandru Machedon cu armata sa. Datele scrise ne-au rămas dela un martor ocular, Ptolomeu, general macedonean. Pe drumul nostru întâlnim orăşelul Ostrov, în faţa grupului de insule Hojea. Mai la vale, după Dervent, ajungem la Raşova, unde se găsesc ruini romane. Dela Dunăre, pe aci e cel mai scurt drum spre Adam-Klisi.
De aci, cursul Dunărei se îndreaptă spre Nord, în dreptul ostrovului Hinogul se găsesc urmele marei cetăţi Axiopolis; în apropiere se vede şanţul cu numele de Valul lui Traian. Se zice că ar fi lucrat de Teodosiu cel Mare. În groaznicele lupte cari s-au dat în această regiune în campania din 1916, escadra de monitoare a dat un preţios ajutor. Sub focul bateriilor inamice, escadra a executat o mişcare ofensivă în spatele frontului inamic. Makensen a destituit pe comandanţii bateriilor de pe maluri.
Din dreptul Raşovei ne apare proectat pe cer, ca o imensă recea de paianjeni, grandiosul pod de la Cernavodă. Este, desigur, o măreaţă şi gigantică operă, o rară întrupare a geniului omenesc. Nu are pereche nicăeri în Europa. O măiastră îmbinare de technică şi artă în aşa de uriaşe proporţii, încât face o impresie de neuitat. De jos, picioarele pilele de granit par fine şi svelte, iar armătura suspendată compusă de miriade de bare şi corniere nituite, pare o complicată dantelă mecanică, lucrată c’o precizie matematică.
Urmărind linia metalică ce leagă cele două maluri te gândeşti la înţeleptul rege Carol, care se zice înainte de a primi coroana ce i se propunea a privit lung la o hartă şi, lunând un creion, a tras o linie de la Londra la Bombay – linia dreaptă trecea prin Bucureşti, Cernavodă, Constanţa.
Tot mergând spre Nord, printre bălţile dintre Borcea şi Dunăre, în dealurile dobrogene martore ale luptelor din vechime şi până la cele din ultimul război, ajungem la Hârşova, vechiul Carsium, poate de origină dacică zidită pe un mal stâncos pe care Dunărea îl roade formând anafoare şi contracurenţi primejdioşi navigaţiei. În Evul Mediu era cuibul unor hoarde de tătari. Trupele lui Mihai sub comanda lui Preda Buzescu, trec Dunărea pe ghiaţă, cuprind şi jefuesc cetatea a cărei fortificaţie fusese lucrată pe timpul lui Ludovic, regele Ungariei. În răsboaiele dintre turci şi ruşi e organizată în cap de pod. În 1916 a fost distrus de inamici sau aliaţi, nimicindu-se şi un muzeu interesant, format în cursul unei vieţi de institutorul Cotov.
Mai jos de Hârşova, în dreptul ostrovului Gâsca, Dunărea se uneşte cu Borcea, primind şi râul Ialomiţa, ca să se desfacă din nou: un braţ pe sub malul dobrogean – Dunărea veche – care trece pe la Măcin şi iese tocmai la Ghecet, în faţa Brăilei. Navigaţia obişnuită urmează numai în lungul malului stâng. La Măcin, în 1877, a fost torpilat un monitor turcesc.
Înainte de a ajunge la Gura Ialomiţei se găsesc urmele cetăţei de Flote sau de Floci. Unii cred că numele ar veni de la Flossis, cum se chema partea de jos a Ialomiţei, alţii susţin că numele vine de la lâna oilor adunată aci de la turmele cari treceau în Dobrogea la păşune. Tătarii se instalaseră aci transformând-o într-o cetate tare. Mai la vale există un punct numit Vadul Oiei“
„Mai la vale de Reni, sub poalele dealurilor Dobrogene, apare portul Isaccea. (Vadul lui Isac). Cică pe aci ar fi trecut Dariu Histaspe (Regele Regilor), pe la 513 înainte de Christ. După datele istorice şi constatările geografice nu putea fi alt punct de trecere a fluviului în această regiune. Isaccea a servit totdeauna ca punct de trecere, pentru care a şi fost socotită ca cheia Dobrogei, căci din acest punct pleacă trei drumuri spre interior“.
După ce face o descriere pe larg a braţelor Dunării şi a aşezărilor din Delta Dunării, Jean Bart mai spune: „Navigi câteva ceasuri şi te pomeneşti că ai în faţă aceleaşi localităţi pe lângă cari ai trecut. Până la mare nu întâlneşti nici un port. Sălbătăcie peste tot. Nesfârşite păduri de stuf şi gheoluri bogate în peşte. Navigaţia pe acest braţ este foarte rară. Nu sunt curse regulate de vapoare ca pe celelalte braţe ale Dunărei. Mai mult pescarii se folosesc de acest drum de apă. În deltă — regatul ţânţarilor şi patria lăcustelor — nu sunt drumuri, oamenii circulă cu lotca prin gârlele cari leagă lacurile cu Dunărea. O lucrare de mare importanţă a executat Direcţia Pescăriilor Statului. Din gârla Dronov, care lega Dunărea cu lacul Razelm, s-a lucrat un canal navigabil (Regele Carol I).
Intrând apă dulce în Razelm, în câţiva ani producţia de peşte s-a înzecit. Chiar la gura Sf. Gheorghe e satul de pescari Catarleţi, unde este proectată viitoarea gură de navigaţie. Sunt două proecte; unul este pentru tăierea unui canal mai în sus de actuala gură, altul pentru un canal mai jos, spre Portiţa. Ori, în această regiune sunt bancuri de nisip formate de curentul litoral. Adevărul e că: dacă la Dunăre avem observaţii şi studii pe timp de 70 de ani, nu avem destule studii făcute la mare. Numai cu o muncă de câţiva ani, printr-o strânsă colaborare (Marina, Pescăria, Porturile şi C. E. D.), se poate ajunge la cunoaşterea acestei mări, care ne scaldă ţara şi pe care trebuie să o stăpânim în chip efectiv“, notează neobositul călător-scriitor Jean Bart
-->
Răspunsuri
După recitire, se merită o călătorie pe acelaș traseu. O adevărată bogăție a României; păcat că nu e complet exploatată turistic...