Fondatorii Limbii Române – Lenuș Lungu

Prefață autor Trandafir Sîmpetru

FONDATORII LIMBII ROMÂNE ca şi în alte ramuri ale ştiinţei literaturii, istoria literară reprezintă şi ea o continuă devenire, caracterizată printr-un efort permanent de cristalizare a unor metode cât mai adecvate de investigare a unui domeniu riguros determinant. Dacă în ultimele secole, asocierea între conceptul de istorie şi acela de literatură reprezintă un fapt firesc, în alte etape mai îndepărtate de dezvoltare a culturii o asemenea tentativă ar fi apărut ca un fenomen deosebit de straniu. Atitudinea aceasta ni se pare astăzi explicabilă deoarece nici termenul de istorie nici acela de literatură, care au o existenţă milenară, nu au fost investiţi cu semnificaţiile riguroase, bine delimitate, pe care le-au căpătat pe parcursul ultimelor secole. Aceste rânduri sunt scrise plecând de la ideea de a scoate un volum sau mai bine zis un dicţionar cu şi despre FONDATORII LIMBII ROMÂNE a distinsei doamne Lenuș Lungu. Accepţiunile acestora erau sensibili deosebite de acela din epoca modernă. Acest dicţionar înseamnă cunoaşterea obiectivă sau un gen specific de imagine vizuală a lucrurilor, rădăcina cuvântului sugerând sensul de a citi, de a vedea sau de a şti, în vreme ce semnificaţiile colaterale duc spre conceptul de viziune sau de idee. Descriptivă sau narativă la început, fundamentată în mare măsură pe o concepţie statică asupra existenţei, toţi marii noştri scriitori îi socotim ca fiind fondatorii limbii române şi sunt proiectaţi pe fundalul unui timp conceput ca o permanentă devenire, mult mai târziu. În accepţiunea sa originară, atât în limba greacă, cât şi în cea latină, termenul de literatură trimitea în primul rând spre gradul de cunoaştere a culturii de către un individ oarecare, nu spre un anume obiect care se impune a fi investigat printr-o metodologie specifică. Semnificaţia aceasta a conceptului de fondatori ai limbii noastre materne este încă foarte frecventă şi în aceşti ani democratici în care tinerii din ziua de azi trebuie să ştie că pe măsură ce anumiţi termeni au ajuns să se clarifice în sensul accepţiunii lor actuale, imaginea sincronică a producţiilor literare dintr-o anumită perioadă datată, ajunge să fie din ce în ce mai frecvent asociată cu viziunea diacronică a fenomenului literar. Scriitoarea Lenuș Lungu a pornit de la modele şi principii desprinse din domeniul istoriei literare, bazate pe o cronologie, capabile să ducă la stabilirea unor legi de dezvoltare a diferitelor fenomene, de la sociologie, psihologie şi istoria limbii, marii noştri scriitori au pus bazele acestei noi ramuri a ştiinţei literaturii în care erau preocupaţi de rigoarea informaţiei şi a situării scriitorului într-o anumită perioadă, de stabilirea unor filiaţii şi ierarhii literare, de precizarea unei biografii apte să explice un anume tip de creaţie, scientismul pozitivist, năzuinţa spre obiectivitate maximă, dând nota fundamentală a acestor oameni de cultură. Preocuparea scriitoarei Lenuș Lungu este una programatică pentru reliefarea specificului naţional care impune în acelaşi timp nevoia de a căuta anumite criterii de diferenţiere a unei literaturi de un alt context mai general de creaţie. Situarea operelor unui scriitor într-un raport de antioritate-posterioritate impulsionează astfel o nouă direcţie de istorie literară, rezultată din necesitatea de a stabili modele, izvoare, centre de influenţă şi zone de recepţie, similitudini şi noi forme literare, specifice unor scriitori sau arii de cultură.

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

  • Este un pas înainte pe calea desluşirii Omului. Cei aflaţi pe Drum, călătorii, uită de obicei "locurile" de unde au plecat, fiind atraşi indiscutabil de Peisaj, de noutatea acestuia, de continua lui prefacere. Tendinţa generală de amintire a debutului, este ori de natură melancolică, ori introspectivă, sau comparativă; se pot stabili de asemenea, anumite repere de vîrf, imagini menite nu doar să atragă atenţia, ci şi să facă să vibreze emotiv orice participant atent la traseu. A stabili asemenea momente este nu doar o muncă uriaşă de triere printre aparenţe, este mai degrabă, dar nu în ultimul rînd, o îmbinare a respectului cu responsabilitatea, acte de altfel strict necesare unei abordări obiective a oricărui domeniu uman, fie el de analiză, ori sinteză situaţională. Desigur, un prim pas ce trasează iată, un drum pe care se poate umbla ... mai lesne! Felicitări sincere nu numai autorului ci şi - iată că deja vorbim despre "deschidere", orizont - cititorilor, care desigur vor forma micile centre de influenţă, pe măsura înţelepciunii asimilate.
    Din Penumbră, :)
    PS: doresc să mă aşez şi eu ... "la drum", alături de domniile voastre!

  • Interesantă şi lăudabilă iniţiativă, concretizată prin publicarea unei - desigur - ample lucrări despre FONDATORI. Felicitările pentru acest eveniment, se vor concretizate prin lectura textului "cu cartea în mînă", în măsură în care am avea cunoştinţe despre Editor şi Cost. Doar din remarcabila Prefaţă a domnului Trandafir Sîmpetru, nu poţi să-ţi faci decît o idee!
    ~
    Din Penumbră,

  • Felicitări din toată inima!

    Reverenţă, domnului Sîmpetru, un OM deosebit!

    .

    Aurora, cu drag şi stimă

    1939477979?profile=original

  • Felicitari autoarei si domnului Sinpetru pentru documentata prefata!

    • Mulțumim frumos Veronica!

      1939477920?profile=original

  • Sincere felicitari...multe realizari in continuare!1939476858?profile=RESIZE_1024x1024

    • Mulțumesc frumos Olga!

      1939477627?profile=RESIZE_1024x1024

  • Felicitări Lenuș pentru munca depusă, iar domnului Trandafir Sîmpetru toată lauda pentru profesionalismul cu care a scris recenzia.

    1939478241?profile=original

Acest răspuns a fost șters.
-->