Există, astăzi, o anume neâncredere în capacitatea romanului de a capta interesul major al cititorului, specia, aşa cum s-a fixat ea de-a lungul timpului, nu este, decât o extinsă povestire, şi de poveşti, frumoase sau triste, se pare că unii nu mai au nevoie. Chiar cititorii, prozatorii sunt aceia care sesisează, în primul rând, caracterul desuet şi parcă uşuratec al romanului :,, De la o vreme -îmi mărturisea distinsa scriitoare Lucreţia Ionescu Buiciuc – românii nu mai citesc romane, s-au plictisit, sunt previzibile şi cât s-ar inventa metode noi de a le face interesante lucrul mă lasă rece. Genul a devenit factice, ca şi în cinematograf, regulile lui silesc la compromisuri şi de aici o inferioritate din ce în ce mai evidentă “. Romanul a reprezentat întotdeauna lectura preferată a unor cititori cu un gust nu prea elevat, amatori de evenimente interioare cu finaluri tragice ( moartea lui, moartea ei, moartea lor ) sau cu happy end ( căsătoria lor, desigur ). Probabil nu numai din acest motiv, principala pârghie a genului epic a fost privită cu rezervă de intelectualii riguroşi, frivolitatea ei fiind, între altele, şi capul de acuză pe care i-l găsesc în continuare profesorii de liceu. Romanul este lectura preferată a genului feminin, cum altădată era hrana zilnică a lui Don Quijote. Conştienţi, deci, friabilitatea lui, prozatorii au încercat a-l reanima. În fapt, antiromanul din unele literaturi nu vrea să spună că s-a inventat o nouă specie, distrugătoare a celei vechi, ci că s-a ajuns la o compoziţie, cel puţin în intenţie, imaginată după alte reguli, ,,ultra ” , reguli ,, anti “, dar reguli. Antiromanul este tot roman, deosebirea constând fireşte în modul de scurtare a universului uman şi democratic, în neantizarea programatică a personajului literar, în frângerea, şi ea premeditată a acţiunii, a cronologiei ş.a. Dar, dacă facem abstracţie de aceste inovaţii, fireşti la urma urmelor, ele ţinând de structura prozatorilor nu de obedienţa sau nealinierea la nişte ,, reguli ” destul de elastice, atunci trebuie să conchidem că lucrurile au rămas, în genere, în acelaşi punct. Dostoievski nu scria ca Balzac, iar Faulkner n-are nimic comun cu Truman Capote. Deosebirile dintre ei vizează nu mai şi numai talentul, capacitatea de cuprindere şi penetrare a unui mai vechi sau mai nou fond uman. Romanul, aşadar, nu poate fi reâmprospătat numai sub specia aridă a construcţiei. Orice s-ar intreprinde, el rămâne, în mare, la datele cunoscute, poate în majoritatea cazurilor previzibil, dar cert, în eventualitatea unei dotări excepţionale, un mod artistic capabil a vorbi ca niciunul altul despre oameni. Viaţa pe care o pretindem literaturii nu intră nicăieri în proporţii mai masive ca în această specie, hulită de amatorii de idei vii, preamărită de marele public. Este inutil a lupta împotriva romanului întrucât el există prin uriaşa sa audienţă. Dar e o mare naivitate să crezi că poate juca încă, literar vorbind, rolul capital pe care l-a avut, să zicem, în perioada interbelică. Viaţa, societatea contemporană parcă nu mai pretind o artă cu falduri largi, construcţii mamut ci se aşează mai firesc în cadrele concentrate ale unei proze unde ideile şi deci pana eseistică ocupă o poziţie centrală. Desigur, nici cuantumul ideatic, nici, ca urmare, condeiul foarte subţire nu pot fi concepute decât ca o rezultantă a ceea ce a fost şi este sursa primă şi ultimă a literaturii : viaţa. Cei ce-şi închipuie că pot să scrie romane noi fără să spună nimic, fără să vorbească inteligibil şi credibil despre ceva, subiectul nu contează, se înşeală într-o proporţie foarte gravă. Iată de ce, între altele, am privit dintru început cu reticenţă noul roman francez sau de ce nu m-am lăsat impresionat de aura, artificial construită, în care erau drapaţi şi mai sunt drapaţi câţiva tineri prozatori din literele noastre. Inovaţiile lor erau pur formale şi nu făceau decât să mascheze prost un deficit de creaţie, ca să nu spun o neputinţă endemică. Desigur, e greu de presupus că cineva ar vrea să mai scrie precum Rebreanu sau Sadoveanu, totuşi, dacă am avea azi câţiva asemenea scriitori, oare cum ar arăta proza zilelor noastre ?. E firesc să doreşti a fi tu însuţi, însă nu e suficient. Trebuie de asemenea să vrei şi îndeosebi să fii capabil a construi şi comunica un cuantum existenţial verosimil. Astfel, toţi tinerii şi nu numai ei vor fi în situaţia unui prozator care spunea odată, foarte încântat de sine, că nu seamănă cu nimeni. Citindu-i cartea, mi-am dat seama că avea dreptate. Nu aducea cu nici un scriitor de la noi sau aiure, însă nici nu reuşea, de-a lungul a vreo 300 de pagini, intenţional româneşti, să aibe măcar o filă de viaţă, o clipă dintr-o existenţă adevărată, bănuită ori pur şi simplu imaginată. El credea şi mai crede, în continuare, că reprezintă, la modul real, un caz singular, ipostaza unui prozator care începe şi sfârşeşte cu el. Că este confuz de la început până la sfârşit, că dă la iveală o construcţie haotică ce seamănă mult cu jocul de-a dărâmatul al copiilor, că vrând să fie cu orice preţ inteligent şi personal nu reuşeşte decât să scoată şi mai mult la lumină platforma-i aridă, concepţia s restrictivă despre literatură, că intenţionând să ridice o casă ar fi trebuit să constate că-i lipsesc tocmai cărămizile, astea toate, fireşte, nu le-a văzut şi nu vrea să le vadă. Ca el sunt destui. Rezumând, am spune, prevalându-ne de o vorbă veche, că aceia ce intenţionează a fi foarte originali în modul de concepere a romanului, înainte de a şti ce urmează să ne propună, de fapt înainte de a fi capabil să vadă atâta viaţă încât s-o mai şi încorporeze unei cărţi, nu fac decât să aşeze căruţa înaintea patrupezilor. Nu încape vorbă, nu se poate rămâne la romanul-poveste. Dar el există din păcate şi umple de multă vreme vitrinele librăriilor. Acesta este romanul care place, acesta este romanul care i-a propulsat pe unii spre antiroman. Asemenea poveşti se vor scrie şi de acum înainte, să fim însă, de nu înţelegători, cel puţin realişti.
http://agentiaizvordecultura.wordpress.com/2014/02/05/friabilitatea-romanului-trandafir-simpetru/
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri
Consideraţie,
Mulțumim frumos Aurora.
Cu drag!