Prefata
Între creaţia unui poet şi sufletul acestuia există o legatură indisolubilă, identică cu cea dintre trupul omului şi sufletul său. Putem spune despre creaţia unui poet că este trupul lui de cuvinte. Şi pe acest trup de cuvinte vedem, ca şi pe trupul de carne, semnele timpului. Doar că, tot ceea ce pe trupul de carne, odată cu trecerea timpului, se transformă în greutatea albă a bătrâneţii, pe trupul de cuvinte al poetului vedem doar frumuseţea vieţii poetului. Cu cât poetul este mai experimentat, cu atât trupul lui de cuvinte este mai verde, mai înfloritor, mai aproape de iubire, mai sincer. Doamna Doina Bârcă, este un astfel de poet. Sinceritatea cu care Doina Bârcă îşi trăieşte versurile este emoţionantă. Incursiunile pe care poeta le face în copilăria ei, rememorarea pâinii împodobite cu flori şi a bunicii lăcrimând înainte de începerea culesului la via de tămâioasă sunt, atinse de acea ingenuitate pe care o au doar sufletele care nu au fost îngenunchiate niciodată de greutăţile vieţii. Dorul de pământul natal, frământările legate de nucul care a fost retezat, căutările şi teama întregesc un tablou în centrul căruia se află FAMILIA. Părinţii, bunicii, copii, nepoţii toţi fac parte din prezentul poetei chiar dacă unii dintre ei nu mai fiinţează (părinţii şi bunicii). Toţi sunt aici iar dialogul dintre poetă şi ei, interogaţiile profunde tocmai prin această simplitate a temerii, aduce aminte de bătrânele satului românesc pentru care Dumnezeu, în eternitatea lui, era un membru activ al familiei, deseori folosit drept interlocutor: “oh, draguţule de Dumnezeu ce să mă fac, oare?”.
Spuneam de simplitate şi de profunzimea ei. A reuşi să scrii poezie pentru copii într-o eră a informaticii în care bunicul caută anime-uri pe internet în loc să-i povestească pruncului basme româneşti, într-un spaţiu în care poiana bunicilor de la ţară este înlocuită de aerul condiţionat al mall-ului, într-un timp în care Făt-Frumos devine Vrăjitorul cel bun, iar Ileana Cosânzeana o Vrăjitoare care îi face concurenţă, pe scurt într-o eră a dereglării raporturilor dintre copil, natură şi imaginaţie, a scrie poezii în care reînvii melcul, răţuşca, gutuia, ploaia, gargariţa, iedul este un act de mare curaj pentru care îi mulţumesc prietenei mele, poetei Doina Bârcă.
- Ion Gabriel Puşcă
-->
Răspunsuri
Mulțumim frumos dl Muntean