ACTOR ŞI SPECTATOR
Atâta sărăcie şi-atâta lipsă de noroc
S-au aşezat la tablă doar într-un singur loc,
Îşi joacă rolul bine şi chinuie destine,
Lăsând lumina vieţii să cadă-ntre cortine.
Acces direct în sală, deţine opulenţa,
Intră cu pieptu-n faţă, cu toată înfluienta,
Nicicând pe scena vieţii, născută în durere,
Nu a intrat un gram, un gram de mângâiere.
Norocul stă pe loc, ocupă primul rând
Şi la finalul trist, din palme-l vezi bătând.
Cu mâinile pe inimi, actori-s mulţumiţi,
Ies împăcaţi pe uşă, pierzându-se cuminţi.
Iar şcena uşurată, ce-a chinuit destine,
De astăzi pregăteşte, sectacolul de mâine.
S-au întâlnit în acte în sala decimată,
Cei care viaţa toată o vor evoluată.
Exprimă aşa profound, ţinând al vieţii rol,
Că fiecare-a fost, actor şi spectator.
E ORA-N CARE
E ora-n care vreau să scriu poeme,
Sculptate-n pietre scumpe, diademe.
Cu roze-nmiresmate de roua dimineţii,
Cu pana pregătită pe-o coală, ca poeţii.
E ora-n care vreau să scriu ceva pe fugă,
Nu ştiu ce vreau dar mă apuc de-o rugă,
Îmi scutur mâna şi-o pun la-nchinăciune,
Să mă îndrume Domnul, cuvinte să adune.
E ora-n care scriu cuvânt, după cuvânt,
Cu flacără albastră, pierdută-n necuvânt,
Pana e legănătă ca vântul de la poartă,
Scoțând neiertător piroanele din soartă.
E ora-n care pot să îmi opresc trecutul,
Să-ncep eterna cale, prezetul, cu-nceputul
Şi mâine este ora când iarăşi scriu poeme,
Nu ştiu cu ce-o să-ncep sau daca am dileme!
E ora-n care sunt o mândră regină,
Am dat cu sita-n viaţă şi am cules neghină,
Prin spirit iarăşi trece, dorinţa de-a mai scrie,
Fiindcă muza de sus, e-a mea din veşnicie.
ACASĂ FĂRĂ TINE
Acasă fără tine,viaţa mea e pustie,
Cu ce să umplu, al lipsei tale gol!
Sunt robul tău închis c-antr-o cutie,
Tu-n lume ai plecat să joci al vieţii rol.
Am aşteptat mereu să te întorci acasă,
Să vii să-mi spui că mă iubeşti,
Să nu loveşti cu vorba nemiloasă ,
Fiinţa dragă, al cărei soţ, tu eşti.
O! de aş muri o dată, durerea s-o îngrop,
Să mă ascund de tine, să uit de nenoroc,
Să nu mă mai împiedic în fiecare hop,
Iubirea să nu-mi purtată-n al tău joc.
De-aş merge pan'la cer ţi-aş cere să nu vii,
Că vreau să uit durerea din fiecare zi
Şi numărând la stele la tine voi privi,
Cum focul din iubire în pânză te-o urzi.
Acolo te-aş lasa îngenunchiat să stai,
Dureri în chinul, morţii, al fragedei vieţi,
Să-ţi curme drumul lin, iubind al vieţi trai
Şi nu ti-aş cere ţie vreodată să mă ierţi.
Atunci în lipsa mea şi-a dorului substanţă,
Să ceri şi tu să mori pe-un petec de pământ,
Să îţi aduci aminte,că mi-ai jurat credinţă,
Credinţă în iubire şi-un veşnic legământ.
SĂRUTĂ-MI OCHII GREI
Sărută-mi ochii grei de-atâta plâns
Prinde-mi în pumn iubirea, strâns,
Saltă cortina din suflet şi din minte,
Cu ruga aiurită de-aducere aminte.
Azi lacrimile mele, spală steaua vieţii,
Zâmbetul meu, trezeşte toţi poeţii,
Privirea se topeşte-n ochi pelini,
Hai vino măcar o clipă să m-alini.
Sărută-mi ochii grei de suferinţă,
Căzuţi în dor şi mări de neputinţă
Şi lasă-mi pieptul să urle sfâşiat,
Ca sa curăţ iubirea uitată în păcat.
Să răsărim din zi în zi, cu pas în doi,
Că vântul rece, mă face să mă-ndoi
Şi-mi bate osul atât de vinovat,
De arderea luminii, de dor neâpăcat.
Tu dormi dar gândul noptii te visează,
Inima și-a urnit, te prinde şi presează,
Las-un sărut pe ochii, culoare de cafea,
Să-ți închidă vederea, dar tu nu mă uita.
TE-AM CĂUTAT
Te-am cutat în gându-mi atât de ostenit
Şi cântăreşti mai mult ca piatra de granit,
În drumul tău te-ai dus, apus-ai zarea toată,
Cu aripile-ntinse toţi vulturii-mi dau roată.
Aş vrea să îmi răsari din noul asfinţit
Şi inima să-ţi bată din spiritul sfinţit,
Să-mi dai puterea vieţii căzută în avale,
Cu pace şi lumină să faci întoarsă cale.
Curaj să-i dai privirii s-atingă cerul meu,
Vino pe colţ de vise purtate de un zmeu,
Să îmi redai iubirea şi flori din iarmaroc,
Mirosul primăverii şi-o rază din noroc.
AM OBOSIT
Am obosit să ies printre atâta lume,
Să fac paradă goală, să las urme,
Sunt singură, mai singură ca niciodată,
Am obosit să mă mai plimb prin soartă,
Mi-e sufletul cuprins de-atâta mucegai,
Mă poartă dorul inimii spre dulce rai,
Trupul să-l văd odată în zare odihnit,
C-am obosit de viaţă, atât am obosit.
De-atâta osteneală nu mai ştiu să iubesc,
Îmi pierde inima orice simţire întâlnesc,
Din floare de salcâm, azi sunt o păpădie
Şi zbor prin aerul curat, pe deal şi pe câmpie.
Cu gândul mărăcine în viaţă să mai vreau,
Trăiri fierbinţi şi dor, acestei vieţi să-i dau,
Eu spre apus mă-ndrept cu-nţelepciune,
Că timpul meu din faţă nu mai vine.
LUPTA
În lupta-n care sunt,viaţa îmi e părinte,
Mă clatină în vânt, mă duce înainte
Şi râd cu ea şi plâng şi-ades mă-ntristez,
Apoi pune speranţa în gând să te visez.
Calea singurătăţii ar vrea să mă seducă,
Dar viaţa de o mână cu aripa m-apucă,
Fragilă dar şireată, iubirea e pusă pe tipar,
Mă-ntâmpină pe tavă cu gustul dulce-amar.
Ca o flacără-ntinsă spre vârful cerului,
M-aprind şi mă trezeşte dulceaţa dorului,
În zori din patul nopţii, apar nebuni fiorii
Şi îmi crestează pielea, cu valurile mării.
DESTINELE STRĂINE
Mă pregătesc să plec către destine,
Pustii, bătrâne, căzute şi abrupte,
La poartă bate nu ştiu cine,
Rostindu-mi numele în şoapte.
Mi-e freg, mi-e cald, mă trec fiorii,
Afară-i soare,cald si sunt uimită,
Cum din senin pe cer apar şi norii
Şi vântul care-mi bate soarta ofilită.
Mare de nenoroc se-ntinde în destine,
Chemându-mă să joc sorţi de izbândă,
Întinde cărţile şi începe cu mine,
Strigăndu-mi numele cu vorba blândă.
Mi-e frig, mi-e cald, mă trec fiorii,
Mă pregătesc să plec la nu stiu cine,
Mă-nec în nenoroc în valul sorţii,
Bătând la poartă destinele străine.
MOARTE ŞI RENAŞTERE
Curge clipa şi se pierde adormind în infinit,
Aşteptarea e în beznă purtând straie de argint.
Căpetenii cad firesc într-o mare de-ntuneric,
Fie regi sau fie stele, fie muritor de rând,
Clipa piere-n întuneric cu fiinţa renăscând.
Stelele în praf de moarte părăsesc Calea Lactee,
Muritori de rând în acte gerninează prin femeie,
Curge clipa să se piardă adormind în infinit,
Să renască tot cuprinsul ce prin moarte a plătit.
MĂ CAUTĂ SETEA
Mă caută setea de iubire
de-mi vine să urc toate treptele tale
coborâte în asfinţit
unde stai cu luna în braţe
cu stele pâlpâind în iubirea voastră
ascunsă de toate privirile pământenilor
care poartă dorul în pântec
petru a-l creşte
până la ultima celulă de sânge
plină de iubire
şi m-aş aventura să te smulg
din asfinţit
cu scânteia suspinului
cu mări de sunete
cu aura pământului.
NOAPTEA ALBĂ FĂRĂ STELE
Într-o vară zbuciumată, nopţile îmi sunt de piatră,
zbor zadarnic printre fluturi dar mă prind de arse gânduri,
lacrimi grele-mi cresc pe gene
nu mai am de ce mă teme,
în decor încremenit, verile s-au ofilit,
clipa vine şi apune despărţirea lasă urme,
dau de ştire să-ți scriu carte,
toate-s noi şi vechi sunt toate,
îţi las dorurile mele,
naptea albă fără stele.
TE CUNOSC
Eşti veşnicul vis,
Peste ochi deschis.
Eşti raiul în minte,
În suflet fierbinte.
De când te iubesc
Umbre întâlnesc,
Ceruri rătăcite
Cu aripi crescute.
Cu tine conjug,
Rob uitat în jug.
Din deschis eter,
Descifrez mister.
Cuminte-ntăresc
Graiul îngeresc,
Curcubeu-n zare,
Puntea-n cutezare.
Pe cununa lunii,
Ne aşteaptă nunii.
Pe raze de soare,
Setea arzătoare.
Visele şi marea,
Strigă nechemarea.
Vocea pe-o nuanţă
Creste-n rezonanţă.
TREZEŞTE-TE
Trezeşte-te astăzi la viaţă,
Să vezi realitatea crudă,
Că ai vândut inima-n piaţă,
Pentru o iubire muribundă.
Degeaba crezi să o menţi.
Ea a trecut la altă stare
Şi poate supravieţui,
Pe aripi de-aşteptare.
Ai pus un preţ fierbinte,
Printre vis şi libertate.
Azi din două trei cuvinte,
Mori în marea de păcate.
Ce frumos e viitorul,
De-i dă inimii ce-ți cere!
Iubire să nu-i simţi dorul,
Ori regret fără durere!
SĂ NU SPUI DA
Să nu spui da, să nu spui nu, acum,
Să nu te doară, că voi pleca la drum,
Îţi pasă da, îţi pasă şi ti-e teamă,
Acum nu vreau, să mi te iau în seamă.
Eu sunt un vis frumos de ziua ta,
Să nu spui da ori nu, nu repeta,
Mă faci să simt şi să zâmbesc,
Dar azi îmi e de-ajuns să îti vorbesc.
Oriunde-ai fi, zorile sunt senine,
Oriunde-aş fi, apusul meu revine.
Ştii cine sunt, ce vreau şi ştii ce simt,
Să nu spui nu, unghierul este strâmt.
O viaţă am cântat pe dorul legănat,
Cu primăveri şi toamne cu păcat,
În zborul infinit, eu voi fi odihnită,
Să nu spui da ori nu și voi fi fericită.
Să-ţi aminteşti că te-am iubit şi-atât,
Să îmi spui da şi lumii să spui cât,
Să nu mă uiţi, să îmi spui da şi cum,
Să nu regreţi că am plecat la drum.
CER SPRIJIN
Încotro mă voi duce, încotro s-o apuc,
Azi sunt abandonată cum e cuibul de cuc,
Privelişti nesperate din infinit apar,
Încotro să mă duc, încotro să dispar.
Cu zâmbetul pe buze, cuvintele îmi pier,
Oriunde m-aş ascunde, mi-e sufletul în ger,
Mă perie pământul, am rădăcini adânci,
Mă ţine ca un cleşte. Unde să sper atunci?
Opreşte Doamne timpul cu miile de ani,
Vreau să arunc afară ura de la dușmani ,
Sau nu mai vreau nimic din toate câte sper,
Doar ţie Tată sfânt iertare vreau să-ţi cer.
Încotro mă voi duce de nu vei auzii,
Cu zâmbetul pe buze ţărâna va pierii,
Atinge-mă pe frunte cu mâna ta curată
Şi spune-mi la ureche că de azi sunt iertată.
PENTRU VOI
De voi rămâne cuvânt,
Să mă lăsaţi din mormânt.
De voi aşterne uitare,
Sa mă luaţi din zare.
Floare albă de argint,
Va fi întâiul meu cuvânt.
Floare albă de cicoare
De voi fi nemuritoare.
Pe un drum de vânt adus,
Mâinile-nainte-am pus.
Ochii trişti, rătăcitori
Vor să-mi crească cititori.
RUGILE NEASCULTATE
Eu Doamne:
Azi îţi cer să-mi fluturi,
Cu aripile mele peste lume,
Să pot vedea că am alături,
Izvoarele şi mările în spume.
Eu Doamne:
Azi îţi cer să-mi fluturi,
Cu aripile mele peste stele,
Să pot vedea durerile că-mi scuturi,
Din pieptul croşetând bretele.
Eu Doamne:
Azi îţi cer să-mi fluturi,
Cu aripile mele prescurtate,
Prin butoniera vieţii fără nasturi,
Să cadă rugile neascultate.
AM STRIGAT LA DUMNEZEU
Sub înalta mea mărire
Am atins o potignire
Şi-am golit-o de mister,
Prescurtat prin efemer.
Am văzut pe-nalta fire,
Diamante şi safire,
Rouă-n vise ferecate,
Sub altare fermecate.
Sub înalta mea mărire,
Auzind de spovedire,
Am lăsat lumini să cadă,
Spiritul în miez să-mi vadă.
Sub înalta mea mărire,
Am cules din cer privire
Şi-am strigat la Dumnezeu
Să nu uite că sunt eu.
ÎNTRE VISARE ŞI BLESTEM
Inund pmântul cu iubire,
Când străzile înguste, pietruite,
Vreau să reverse peste mine,
Un cerc al vieţii nevenite.
Întind de coardă un noroc,
Afară cade promoroacă,
Strada îngustă scoate foc,
Sub talpa dorului să-l treacă.
Se-ntinde ceaţă peste mare
Şi-n pieptul somnului nelegănat,
Un neam profetic din adâncuri,
Ceruse trupul meu nevinovat.
Trecuse printr-un anotimp,
Cenuşa presărată-n somn,,
Somnul prin geana albă-n câmp
Şi spaima dorului prin domn.
Inund pământul cu iubire,
Eu dragostea din mine chem,
Să fie trup de veşnice hotare,
Între visare şi blestem.
CAPTIVĂ
Între viaţă şi moarte,
Trasez cântând hotare,
Lumini şi umbre-ndoliate,
În parcuri solitare.
Păcatul moştenit,
Îl strâng de gât o clipă,
Un gând venit din infinit,
Îi rupe din aripă.
Ecoul e-n adâncuri,
Îşi fură intonarea,
Adoarme printre gânduri
Şi pradă-l ia visarea.
-->
Răspunsuri