Te căutam

 

 

Te căutam insomniac, plăpând,

Pe sub copacii care trec plângând,

Cu foşnetul din ochiul meu pervers,

Ce sună goarnele prin univers.

 

Tu te-ascundeai în steaua ta de jad,

Pe unde amiezele mai ard

Și serile abandonate mor,

Zvârlind cu trandafiri în foişor.

 

Cât te iubeam şi versuri câte-am scris

Atâţia adversari s-au sinucis,

Că n-au putut să-ndure fără rost,

Acest diluviu-n care eu te-am scos.

 

Cad frunze adormite peste paşi,

De mă iubeşti te rog să nu mă laşi,

Împiedică-mă nopţile să țip,

Închişi în frica noastră de nisip.

 

Pe malul cel de ape viscolit,

Atâtea flori timid s-au veştejit,

Doar gura ta s-a-ntins fără motiv,

Să guste din dorinţa mea parşiv.

 

Mai gâfâi în păcate fără rost,

Acum că vin iar zilele de post

Și ne iubim cuprinşi de-acel blestem,

În care clipele cu tine gem.

 

C-un univers în noi de sfâşiaţi,

Prin care înnotam crucificaţi,

Iubind mereu iluzii care mor,

Înfăşurate în amurgul lor.

 

Cuprinde-mă la piept cu braţe reci,

În fericirea mea să te îneci,

Apoi spre infinit aripi să urci,

Lucefere cu buze-atât de dulci.

 

Cuprinde-mă

 

 

Cuprinde-mă şi nu mă mai lasa,

în versurile tale de-o eternitate

Şi du-mă unde nu mi-o mai pasa,

De dorul împărţit pe jumătate.

 

Înfăşuraţi cu  braţe de iubire,

Cuvintele să le rostim şoptit,

Acolo unde raiul e-aiurire,

Cu rădăcina de eucalipt.

 

Te-am căutat în spaţii de lumină,

Pe unde stelele din cer  se fură,

Luceferi câte doi fugind de mână,

Să ne iubim insomniaci în șură.

 

Eu încă te aştept să-mi fii părtaş,

Printre miresme care ard nocturn,

Fugind din iadul nostru de  oraş,

În turnul care urcă-n cer postum.

 

Cuprinşi de şerpuitele  cărări,

Să ne-ndreptăm colo în crângul des

Să azvârlim în  lună cu ţigări

Şi pumnii de tăciuni plini de măceşi.

 

Din umbra sorţii să răsară flori,

În iazul unor zâne ce înoată,

În alte lumi pierdute printre sori

Şi vorbe de hârtie creponată.

 

Între cuvinte să mă pierzi flamând,

Când te întorci la mine o lavină

Cu  aripile inimii crăpând,

Pătrunse, gelozite de lumină.

 

Cu mine să ridici tăcerea sus

Când  condamnaţi de-atâta rătăcire,

Vedem clepsidra spartă că s-a scurs

Şi-acum e condamnată la iubire...

 

 

 

 

 

 

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->