Eminescu vine, Eminescu trece
Eminescu vine, Eminescu trece,
Vor urma în floare teii toţi plângând,
Umbrele-nserării capul vin să-şi plece,
Eminescu vine dorul tău chemând.
Versurile sale bat malul fiinţei,
Stelele cutremur îngeri în înalt,
Eu sărut din pulberi aripa dorinţei,
De a fi prin vremuri tot aşa de cald.
Anotimpuri surde trec prin noi de-a valma,
Lumea tot se surpă şi poeţii mor,
Tu poet prin mine, hai încarcă-ţi arma,
Umbrele din tine fă-le viitor.
Vor cădea din ramuri stelele cărunte
Şi va ninge iarăşi şi va viscoli,
Eminescu urcă, dragostea e munte,
Florile grădinii ne vor cotropi.
Curcubeu de roze ceru-şi va întinde,
Pe sub noi pământul se întinde orb,
Lasă-mă în braţe, mândra a-mi cuprinde,
Lacrima din gene cu gura să-i sorb.
Unde e trecutul unde e prezentul!
Eminescu calcă pe-un tărâm pustiu,
Rătăcit de lume acum e momentul,
Despre viaţa noastră, să încep să scriu.
Eminescu trece, floarea e-o ninsoare,
Se îngroapă albă pe sub paşii săi,
Şi-n tăcerea nopţii ninge şi-n odaie
Şi se pierd departe paşnici zurgălăi.
Veronica ta frumoasă
Veronica ta frumoasă,
A plecat trecând de zări,
I-a rămas pe-un colt de masă,
Coșul ăsta cu-ntrebări.
Și-o scrisoare pusă-n plic,
Unde cere s-o iubeşti,
Căci un veșnic ibovnic,
Bate ziua la fereşti.
Tine-n brațe-un sloi de gheaţă,
Dragostea ei e de ceară,
Vino tu cu flori de viaţă,
Prinse-n cântec de vioară.
Că pe străzi s-as rătăcit
Umbra nopții pribegită,
Ziua încă n-a venit,
Printre amintiri rănită.
Cum să spun rămâi cu bine,
Asta nu-i dorinţa mea,
Printre algele străine,
Versul meu să prind aș vrea.
De dorești vino diseară,
Trenul încă-i călător
Cântă-n strună de chitară,
Și îți dă bilet de dor.
Vine luna la plimbare
Şi cu ea mă plimb şi eu,
Întâlnim pe drum un soare,
Ce ia masa la dineu.
În salon atâtea stele,
Strălucesc ca niste zâne,
Numai fata cu mărgele,
Și-a uitat dorul la tine.
-->
Răspunsuri