Istoriile astea...
Istoriile astea nu le ştim,
Doar soarta peste noi tăcut când trece,
Poveştile vine să le înnece,
În drumul lung de viaţă ce-l trăim.
Sunt adevăruri ce se pierd uşor,
Se risipesc în apa sfintei Lethe,
Rămân în urmă oasele ce dor
Şi dorul omenesc crescut în fete.
Sub lună cânt, sunt iarăşi trubadur,
Iubirea mă loveşte câteodată,
Când caii vremii trec pe drumul sur
Şi ploaia are ziua ochi de fată.
Din lira mea ies sunete ciudate,
În mine plâng perechi de-ndrăgostiţi,
Istorie de veacuri parfumată,
Când lumea este plină de iubiţi.
Şi cerul plânge-n lira mea săracă,
Zvârlind în jur mătasea cenzurat,
Când vântul noaptea a-ncetat să bată
Şi raiul plin cu îngeri a plecat.
Rămân doar eu şi doar iubirea iată,
Cu ea şezând cuminte pe genunchi,
Eu îi sărut gura caldă de fată
Şi îmi ridic doar ramuri sus din trunchi.
Sunt prinţ când scriu nu ştie asta nimeni,
În purpura bogată îmbrăcat,
Dar oamenii mai au în ei reţineri
Şi-n mine văd doar un poet sărac.
Când luna bate
Când luna bate să deschidă ușa,
Din raiul nostru versul ne zâmește,
Și-o rimă se asează ca mănușa,
În poezia ce se-ntrezărește.
Vin stele căzătoare pe străzile pustii,
Unde dorința-i crește cu umbre alergând,
Iar tu le vezi căzând, din inimi de copii,
Când suferința lumii, rămâne fremătând.
Istorii se mai scriu în versuri infinite,
Ce au puteri să bată ulucile la porți,
Cuvintele sunt arme de inimi clocotite,
Care de duc aievea ca să croiască sorți.
Dar oamenii mai vor din visul nopții lung,
Să vadă infinitul pe-o ramură de stea,
Acolo unde vulturi cu aripa n-ajung,
Ei își așează perna pe-o piatră la cișmea.
De va cădea vreodată vreo muză-n poezie
Cu rochie dantelată si voalul prins în păr,
Speranța se numește și e din veșnicie,
Aceia e iubirea cu gust dulce de măr.
-->
Răspunsuri