Se scutură pomii
Se scutură pomii de verdele freamăt,
Când vântul i-atinge, când vorba e geamăt
Şi dorul mă umple cu-al apelor şopot,
Tăcerea se sparge cu sunet de clopot.
Pădurile cântă cu glasuri de grauri,
Flori plâng parfumate pe verzile plaiuri,
Doar eu toată vara iubirea o caut
Şi serile mor şoptindu-mi din flaut.
Suspină grădina cu frunza în vânt,
Pustiu mi-e în suflet şi nu pot să cânt,
Unde e dorul? Încet el se duce,
În umbra livezii, sub nuci să se culce.
În lumea ta..
În lumea ta eu sunt o visătoare,
Dar inima îmi e cuprinsă în vâltoare,
Mă face să visez dragostea noastră,
Cât toată zarea cerului albastră.
Cobor priviri şi visez că sunt floare,
Crescută peste noapte cât un soare,
Înmiresmate flori rupte cu gingășie
În lumea mea de vis, visez, o mie.
Ziua eu cred că-n braţe culeg stele
Şi le-mpletesc de mână cu zorele,
Strâng dorul dus din zările-albastre
Şi noaptea îl sădesc în glastre.
În zori mă doare aripa crestată,
Şi mă trezeşte omul cu inimă de fată,
Îngerii albi îi văd veniţi sub jurământ,
Ei ne culeg iubirea ce-i risipit-ă-n vânt.
-->
Răspunsuri