Şi simt mirosul florilor
Şi simt mirosul florilor străine,
Pierdute serile în părul tău,
De-aceea mai aştept ziua de mâine,
Cu tot ce-i bun, cu tot ce vine rău.
Mă simt bolnav în nici un caz de vodcă,
De vara asta călărind prin stuf,
Când singur stau ca să vâslesc în lotcă,
În amiaza plină de năduf.
Cuvintele de alţii spuse frâng,
Ca o surcea în farâmiţi dorinţa,
Când lacrimile cerului ne plâng,
În dragoste eu mi-am pierdut credinţa.
Mă mişc acuma singur şi ateu,
Prin nebunii de sentimente rare,
De parcă împărţit sunt-Dumnezeu,
Ca florile-n grădini la fiecare.
Iar versul meu se năruie postum,
Chiar dacă strig, miresele iar nu-s,
A mai rămas din ele un parfum,
Îmbrăţişând Luceafărul de sus.
Această lume
Această lume-şi târâie prezenţa,
Ca într-un film care nu s-a sfârşit
Şi-şi plânge-ncovoiată penitenţa,
Sorbind paharul vieţii otrăvit.
Iluziile umblă despuiate,
Și-mbrăţişează noaptea pe ascuns,
Emoţii din adâncuri evadate,
Și-n vârful lunii parcă le-au străpuns.
Pe-acest fundal de linişte şi noapte,
Suflete cad acum când dau în pârg,
Le-oi vinde pe tarabă iar pe toate,
Ca peştii proaspeţi, într-un colţ de târg.
Poeții chiar dacă sunt invocați,
Sunt pesimiști în veac printr-un decret,
Doar cei puternici mai sunt răsturnați,
De umbra nopţii într-un colţ discret.
Fluturii albi de drag mă înconjoară,
Purtând pe-aripi, dulce miros de crâng,
Și dorul care cântă către seară,
E umbra nopții când și poeții plâng…
-->
Răspunsuri