Trec orele...
Trec orele-ncet şi rămâne nimicul,
Pe drumul ce urcă spre cimitir,
Cad roze-nflorite se scutură dricul
Şi-n ceruri miroase de albi trandafiri.
Iubirea mireasă e-o galbenă ceară,
Petalele rupte pe rând au căzut,
Ne-nchidem bolnavi în clipe de seară,
În cerul acesta cu miros de trecut.
Famfara iar cântă spasmodic măsuri,
Deschisă-i bodega, a-nceput parastasul,
Şi ploaia se-aşterne domol pe trăsuri,
Doar vântul prin cetini îşi tremură glasul.
Iubito eu luna cea oarbă ţi-aş da,
Din cer ploaia vine cu un plus de petale,
Tăcerea în noi peste gând va cădea,
Doar caii se mişcă cu dricul agale
Se lasă iar norii
Se lasă iar norii ca o toamnă pe deal,
Se-mbată şi popa cu roua căzută
Şi-un ochi de lumină coboară pe val,
De leagănă casa de zori părăsită.
Cenuşi pe dorinţe-i împrăştie seara,
Pe flori ofilite ce-i zac la fereşti,
Lumina din palme i-o arde doar ceara,
Cu zâne din basme şi feţi din poveşti.
Mai cântă vioara proptită în gât,
Când bate la toacă un popă bătrân,
M-aşez pe divan să le ţin de urât,
Că demoni mă lasă în joc să rămân.
Aş cere salvarea din soarele tău,
Dar n-am telefonul acuma prea bun,
Mă arde părerea aceasta de rău,
E timpul căzut dar mă duc să-l adun.
-->
Răspunsuri