Dă-mi voie...
Dă-mi voie iubito ca inima ta,
S-o beau într-o ceaşcă fără zaţ de cafea,
Căci buzele tale sunt moi la sărut
Şi ziua aceasta abia a-nceput.
Mi-e dor şi de visul ce nu mi l-ai spus,
De îngerul nopţii ce zboară pe sus
Şi scutură cerul cu lacrimi de mir,
În dorul din tine ca într-un potir.
Iubirea e jertfa pe care o-nchin,
Cu lacrimi şi doruri, cu paharul meu plin,
Când tu te apropii un vis care zboară,
Călcând doar cu flori albe de primăvară.
Şi sânu-ţi miroase a liliac,
Când braţe spre tine dorinţe desfac
Şi timpul se scurge ca un pumn de nisip,
Din care rămâne eternul nimic.
Tu dormi îţi aud între perne micuţul suspin,
De lacrimi pe gene când dorinţele vin
Şi braţele-ntinzi lângă tine mă chemi,
Când golul îţi simţi... de frustrare tu gemi.
Te chem..
Te chem dintre vise, te vreau viaţa toată,
Cu tine aproape şi luna-mi dă roată,
Acum mă ridic în grădina de stele,
Când îngerii albi colindă-ntre ele.
Iar vremea de merge cu noi spre apus,
Te chem în dorinţe cu dorul nespus,
Lumină să-mi fii în cer pe-nserat,
În versul iubirii nebunul damnat.
Azi scriu despre stele, de soare şi lună,
De noi amândoi când plouă şi tună,
Pe braţe că-ţi stau când tu nu mă chemi
Şi-n cerul iubirii că suntem boemi.
-->
Răspunsuri