”ANA”
În ziarul "Libertatea " din ziua de miercuri 11 mai 2016, am găsit un articol al cărui titlu suna asa:
"Îngerașul ăsta a fost aruncat la gunoi"
A avut zile.Un îngeraș abia venit pe lume a avut parte de momente cumplite.A fost aruncat la gunoi de propria mamă, care nu l-a dorit. Plânsetul de bebeluș i-a atras atenția unei femei. Așa ea și-a dat seama că într-o pungă e un suflet"( pg.6 )
Pornind de la acest articol, de la acest plânset de copil nevinovat, mi-am permis sa scriu o poezie pe care am numit-o "Ana". Este o poezie protest la adresa acelor ființe, care nu ar trebui să poarte numele de mame:
Cântecul Anei din punga de plastic
Nevinovaţi ne osândiţi la moarte,
Căci nu avem iubire de părinţi,
Şi condamnaţi să fim doar nişte moaşte
Deşi când ne-am născut am fost cuminţi.
Este o gheenă sala de-aşteptare,
De unde urcă doar două cărări,
Spre iadul ce-l urmează fiecare,
Sau lumea de durere şi-ntrebări.
V-aţi bucurat...dorinţe păcătoase,
Din carnea voastră iată se înfrupt,
Noi nu suntem nişte măsele scoase,
De ne-aţi făcut dorim ceva de supt.
Ne condamnaţi dar vina e a voastră,
Din braţe duşmănoș ne-aţi aruncat,
Dacă murim în scutec nu vă pasă,
În loc de dragoste, ne-aţi lepădat.
Se umple lumea de bastarzi străini,
Copiii sunt doar umbre în azile,
Crescuţi nu de părinţi sau de vecini,
De Dumnezeu dacă le-mparte zile.
Chiar dacă noi vă cerem îndurare
Şi vă cerşim un pumn de mângâieri,
Ne azvârliţi să fim mâncaţi de fiare,
Un veac uscat cu foste primăveri.
De ce ne daţi ca să primim o cruce,
Şi vântul rece scurme un mormânt?
De nu puteţi în braţe a ne duce,
De ce ne îngropaţi iar în pământ?
Şi voi poate aveţi cumva o mamă,
Ce va mângâie când vă este greu,
Prind lacrimile-n ochi să se aştearnă,
Mă doare, plâng, şi-l chem pe Dumnezeu.
Nu am cerut acum cuiva o pâine,
Am vrut o mamă ca să-i stau la piept,
Dacă am să trăiesc poate şi mâine,
La mine ca să vie...o aştept.
..................................................
Tu mamă...
Tu mamă, eu sunt o minune,
Of , mamă! Aștept ca să vii,
O clipă în lumea anume,
În care privirile-s vii.
Cu tine-aș purta pașii toți,
În parcuri zburdând pe alei,
Dar uite tu mamă că poți,
Să uiți să vii să mă iei.
E cald aici și mi-e bine
Și totul îmi pare firesc,
Dar clipa aceasta va ține,
Cât oamenii buni mă doresc.
Momentul acesta ne poate,
Zvârli pe drumuri străine,
Că viața mai poartă în spate,
O cruce prea grea pe destine.
Și dor îmi va fi totdeauna,
De clipa în care-mi vorbeai,
Iar graiul curgea ca minciuna,
Că vrei alături să-mi stai.
Azi cerul îmi este aproape
Și oamenii ăștia străini,
Un scutec și două prosoape,
Dar plâng fiindcă tu nu suspini.
Că dor nu îți este de mine,
Când fierbe în sân hrana mea,
Când cerul acesta pe tine,
Cu mine în brațe te-ar vrea.
Dureri nesfârșite în piept,
Mă ard pe speranțe cârpite,
Eu mamă, azi încă aștept,
Destinele noastre unite.
Sursa foto-necunoscută-media online
-->
Răspunsuri