Nămoluri de plictis
Nămoluri de plictis ne vor pătrunde,
În serile de sânge închegat,
Când gemete de timp căzând profunde,
Al lunii ochi din cer l-au spulberat.
Perdele grele toropite-n geamuri,
Au să ascundă visul răsturnat,
Frumoasele cadâne-crude ramuri,
Atât de verzi în somnul meu ţipat.
Atâtea stele luminând ne-nţeapă,
Trec fluturi morţi cu aripe de stres,
Un veac de umbre - călătoare apă,
În drama amintirilor se ţes.
Eu te cuprind, lumina este vagă,
Tu calci cu răscolitul tău parfum,
Atât de dulce, o durere dragă,
Uitată-n amintiri venind duium.
Vom umple patul cu garoafe roşii,
Cu-amurguri păcătoase de genunchi,
Când strigăte vor lepăda cocoşii,
În scorbura îmbătrânită-n trunchi.
Printre oglinzi, privind veneţiene,
Prin perină de zloţi ai să mă pierzi,
În freamătul dorinţelor pe gene,
Când gura ce va flămânzi...dezmierzi.
O rugă
O! Doamne, iubirea de-i frumoasă,
Îi plece-n piept să plângă,
Ajută-mă ca să devin mireasă,
Cum ţie îţi sunt slugă.
Eu cu credinţă ţi-am slujit,
Pentru că te iubesc,
Doamne, întoarce al meu iubit,
Că-n umbra lui tânjesc.
Eu, versuri i-am tot scris,
Că-i place poezia,
Doamne, te rog frumos,
Salvează-mi bucuria.
Dacă-l întorci din al lui drum,
Veşnic ţi-oi mulțumi,
Că amintiri îmi vin duium,
Din matca inimii.
Vorbea într-una de copii,
De viața noastră toată,
Cum din iubit nu s-ar oprii,
Dac-ar devenii tată.
Copii-s moştenirea ta,
Tu, ruga Doamne mi-o ascultă,
Că sunt săracă fără el,
Iar azi mă simt pierdută.
-->
Răspunsuri