Mă simt un pic...
Mă simt un pic cam păcătos,
Când versurile mi le zic,
Că te-am surprins...nu sunt fălos,
Eu cred c-aşa s-a nimerit.
Prieteni fac, prieteni pierd,
Pe drumul ăsta nesfârşit,
În care vorbele-s dezmierd,
Pe-un vers ce nu s-a istovit.
Şi scriu mereu ca un nărod,
Nu ştiu aceste versuri...cui?
Dar simt tăcerile din glod
Şi sensul timpului când spui.
Şi-aud şi foşnete când treci,
Ţărâna tremurândă lin,
De-a firul lungilor poteci,
Sub paşii florilor de crin.
De dor..
De dor astăzi întind o mână,
Dar astrele din jur stau roată,
Doar luna-i singura stăpână,
Pe poezia care-o poartă.
Poeţii trec cu ea prin vremuri
Şi-n toamnele cu must şi vin,
Visând o mare fără ţărmuri,
Printre iubiri care nu vin.
Te chem când timpul se adună,
În soarele din zori până în seară,
Când nopţile din cer răsună,
Ca un ecou cu sunet de vioară.
Culeg din flori doar margarete,
Din versul ce l-ai scris recent
Şi umplu cerul cu regrete,
Că azi mă preţuieşti cu-n cent.
Te întâlnesc la iarmaroc,
Vinzi vorbele cu stele-n frunte,
Iar peste noi se lasă foc
Şi doru-n pieptul meu se-ascunde.
-->
Răspunsuri