Versurilor...
Versurilor... eu privesc pe sus,
Norii de pe cer nu prea s-au dus
Şi agaţă parcă ghemotoace,
Oasele ţipă că nu le place.
Altceva poate că le-ar plăcea,
Dacă tu iubire-ai apărea,
Parcă ai uitat că mai exist,
De aceia e poetul trist.
Norii m-au învăluit obscur,
Este ceaţă multă împrejur,
Eu cu drag iubito te-aş fura,
Gura dulce cât ţi-aş săruta!
Țip la cerul ăsta să termine,
Să mă regăsesc din nou cu tine,
Între noi e rece şi nu este loc,
Dar miroase-un pic a busuioc.
Ca un fel de antiprimăvară,
De flori care-n noi au să răsară,
Cu amurguri ce în flăcări ard,
Cerul tot, casa şi-un pic de gard.
Lunecă-mi în braţe mai târziu,
Când mă voi opri ca să mai scriu
Şi cuvinte dragi spuse şuvoi,
Ne vor prinde-n braţe pe-amândoi.
Vino tu iubire să te strâng,
Mi-a intrat ceva în ochiul stâng,
Inima tună de mult prea plin,
Când dorinţa la picioare-nchin.
Hai în lume dragă să fugim,
Să nu stăm amarnic să jelim,
Caii-aleargă de soartă bătuţi,
Eu te las cu dor să mă săruţi.
Eu scriu versuri
Eu scriu versuri.. Nesfărșit.
Un vileag de vorbe desfăcut,
Care va să rămână pe vecie,
Un răspuns la tine-n poezie.
Cânt la orice răsărit de soare,
Să fac viața vers și sărbătoatre,
Uneori pe la apus mai plâng
Și durerile din piept îmi frâng.
Nopților le fur luna din vise,
Când se tolănesc peste narcise,
Că grădina mea de flori e plină,
Cum e bolta cerului senină.
Cerul dacă tună și bufnește,
E poetul care mă iubește
Scutură versuri în timpul zilei,
Să-și scrie iubirea-n colțul filei.
Niciodată n-o să se oprescă,
Să-mi aducă vorba îngerească,
Eu cu vocea ca de păsărică,
Îi cânt la fereastră duminică.
O să mă ridic apoi în lună,
Să m-ascund acol-o săptămână,
El, un soare, ochii să-mi orbească
Și de poezie să-mi vorbească.
Vino dragul meu în lună des,
Cu poemul tău cel mai ales,
Eu te-aștept cu poemă-n mână,
Unde tu ești prinț iar eu sunt zână.
-->
Răspunsuri