Locuiesc, cu chirie, în casa unui vierme.
Dorm pe un pat de mucegai
și-mi hrănesc trupul
la masa iluziilor cărnoase.
Hamac! Icre? Desfrâu...
Cuvinte, împrumutate din alt veac,
în care amfitrionul trupului meu
se încurcă în balele instabile ale legănării,
refuzând caviarul cu gust de plăcintă cu dovleac.
Desfrâul, cu-o sticlă de vin roșu în mână,
caută pe fundul oceanului icrele nenăscute încă.
La mal, valurile construiesc, din scoici crăpate și mucuri de țigară,
un punct
care încearcă să definească existența-mi efemeră.
Vise
ucise,
nescrise,
plutesc în sufragerie.
Viermele negociază plata chiriei ținându-mi pistolul la tâmplă...
Să fug în praful acumulat de amintiri?
Nu, afirmă nervos prezentul tulburat de tupeul proprietarului.
Gloanțele nu s-au inventat!
Prin venele pistolului curge doar apă cu rugină.
Molozul îmi cicatrizează fațada
și eu,
eu devin, în neputința mea, un... vierme?!
Refuz să iau chiriași,
calculez
cursul valutar care-mi dă dureri de cap,
însă,
în taină,
îmi clădesc o evadare.
Șoapta îmi sugerează să mă transform în muscă.
Omul de ieri,
viermele de azi
cu ce
va plăti taxa pentru
staționarea pe gunoaiele viitorului?
Negocierile sunt în toi,
în timp ce
viermii și muștele
mărșăluiesc pe stradă manipulând copacii.
Doar omul, puțin confuz, s-a ascuns în umbra unui bulgăre de pământ.
-->
Răspunsuri
Vă mulțumesc tuturor pentru lectură și apreciere.