Prea multe stele se zgâiesc la noi
Rânjindu-şi colţii şi ne umilesc.
Consideră că suntem proşti şi moi
Şi din tării înalte, se hlizesc!
Sunt stele tinere ce strălucesc
Ca nişte albe faruri, dimineaţa...
Şi ard bezmetic, ard şi nu gândesc
Că-şi ard speranţa, inima şi viaţa...
Şi ard aiurea, când ’’lumina zilei’’
E...mai ’’lumină’’ şi mai văzătoare...
Dar ele ard, se-agită, fac scântei,
Apoi, dispar din firmamentul mare...
Şi stele mai bătrâne şi-nţelepte
Ce ’’brucănesc’’ lumina-n mod plenar
Şi sus pe boltă, stau sclipind deştepte
Cum au mai stat: pe scaunul stelar...
Steluţe care-ncearcă să scânteie
Sunt mii şi mii, dar cine le mai ştie?
Aruncă-o rază aici, una-n Lactee
Şi-şi ronţăie bucata de lipie.
Şi sunt stele fierbinţi! Fierbinţi şi sacre...
Care ne frig cu vorbe şi cu fiere
Şi ne zâmbesc cu zâmbetele acre
De stele-molnăvite de putere...
Chiar stele moarte, ce mai luminează
Deşi poteca lor, li s-a sfârşit!
Demult sunt stinse, însă tot tot veghează
Şi cu lumina lor, ne-a buimăcit!
Deci, stele fel de fel ce-şi fac de treabă
Să strălucească-o zi, sau o vecie...
Sunt multe, însă una nu se-ntreabă
Ce-mi place mie, lui, sau ei, sau ţie!
Lumina lor pe ele doar veghează
Iar nouă, ne pârleşte buzunarul
Nici una dintre ele nu-i mai brează!
Răbdării noastre-au întrecut hotarul...
Şi nu ştiu cum, cu cât e mai lichea
Un oarecare, cu atât se zbate
Şi hop! O altă stea de tinichea,
Se-mbracă cu lumină şi dreptate!
Şi cu a lor lumină, vie-moartă,
N-avem ce face şi n-o vrem, dar vezi?
Ea e stăpână peste-a noastră soartă
Iar noi, vedem întruna, ’’stele verzi’’!
Că suntem proşti şi moi!... Sau înţelepţi?!
Oricum, ne-am învăţat cu ’’luminarea’’!
Ne luăm repaus cînd se strigă: ’’drepţi’’,
Iar când citim, aprindem lumânarea!!!
Răspunsuri
Te felicit