CURCUBEIE ÎN SPIRALE
Curcubeie în spirale,
Trec prin sfere osanale
Şi se nasc încrezători,
Îngeri negrii, călători.
Răsăriţi din asfinţit,
Fug de soare, negreșit,
Piatră pun, piatra să treacă,
În pământul care seacă,
Prinzând lumea de sfârşit,
Cu timpanul adormit.
PĂCATUL ADAMIC
Sub ochii ce scapără cerul,
S-au născut toate mările lumii
Ca să înghită oceane de tristeţe
Şi speranţe moarte din neputinţa regăsirii.
Noi , lângă o plajă pustie ne-am iubit cu ochii inimii.
Ei , au plecat în văzduh, crezând că vor primii
Scăparea lumii, scăparea de : păcatul adamic
ÎNGERUL MEU
Îngerul meu mi-a păzit căpătâiul,
Stând pe umerii pământului meu,
Lăsându-mi cântar , lumina smarald.
Îngerul meu m-a luat din capătul lumii,
Din steaua stinsă de ploaia dorinţelor negre,
Visată înainte de naşterea lumii.
ASCULT DESPĂRŢIRILE MUNŢILOR
Ascult despărţirile munţilor Tăi Doamne,
Unde vuietul ascuţit se desparte în două.
Aprind inima cu palma neagră de foc,
Dar deschid sufletul cu răsăritul alb.
Când despic pieptul îi scot urechea afară,
Ca să aud cântecul tău care mă cheamă la el.
CERUL ŞI-A ÎNTORS PRIVIREA
Când mi-am văzut steaua,
Îngerul m-a strigat cu inima,
Eu i-am atins haina cu sufletul
Şi cuvânul mi-a rămas mut de uimire.
Gura s-a făcut peşteră deschisă,
Iar tot cerul şi-a întors prvirea.
El şi-a împins lumina
În centrul pământului din mine
Până i-am scos afară prima suflare
Care nu a stat în ascultarea primei porunci.
PE ARIPA DE PACE
O lacrimă şi cerul ţin apele din cânt
Şi-o pasăre-şi-întinde o limbă de argint
Privind în lung şi-n lat, apus şi răsărit,
Să simtă valul vieţii pe care a venit.
Se leagănă agale o umbră pe pământ,
Sub arborii desculţi, sub braţul unui vânt,
Iar lacrima şi cerul se pleacă legănând,
Cu apele căzute-n avale fremătând.
În zumzetul pădurii se prind pe rând copacii,
De roiuri de albine, de fluturi aurii,
Cerând să cadă cerul pe aripa de pace,
Sub Universuri care, cu ele să ne-mpace.
ESENŢA PĂMÂNTULUI BUN
De m-aş mai naşte încă o dată
aş vrea sş fiu o limba de foc
să ard toate vârtelniţele lumii
care stau încurcate
în ziua durerilor
în inima cedrilor
ce ridică privirea
până la ceruri
şi aş coborî
în adâncul rădăcinilor lor
ca să scot afară
esenţa pământului bun.
RIDIC CORTINA CERURILOR
Cuprinsul de stele îl număr pe întuneric,
Apele le măsor cu gustul lacrimei,
Munții îi croiesc cu vârful luminii,
Văilor le arunc un sâmbure de odihnă.
Dealurilor le dau aerul pe buze,
Mărilor le aduc somnul adâncit,
Orizontului îi las locul gol la vedere,
Peste mine ridic cortina cerurilor,
Ca să măsor lumina universurilor,
În somnul purtat de neascultare.
INTENSITATEA IUBIRII PROMISĂ
Pe coama munților leg hamul vederii,
Prin iarbă mă îmbăt cu roua dimineții,
Somnul profund îl trezesc cu visele vii
Și amețesc de atâtea dorințe nebune.
Peste mări arunc ceața timpului tău,
Prin gânduri îți alerg cu inima deschisă,
Trezesc dorul de viață cu priviri scânteietoare,
Ca să măsor intensitatea iubirii promise.
PÂNĂ LA TEMPLU
Dacă mă uit la mare,
Văd ochii tăi albaștri,
Numai lumina ei îmi spune:
Umbra mea nu mai este,
Gândul e plecat de acasă,
Inima strigă din corset,
Munții nu mă mai înconjoară,
Copiii, au făcut semințe,
Semințele lor dansează în vânt,
Soarele aruncă raze cosmice în stele,
Marea privește stele arzând,
Arderea e mare în adâncul ochiilor tăi
Și îți luminează toată ființa internă.
Unde duhul are strălucire infinită,
Strălucire ce-ți poartă trupul de om,
Ridicându-te pe fiecare treaptă până la templu.
RUGĂ DOMNULUI
Cât Doamne să rostesc ruga pentru a ajunge la tine ?
Care e casa în care să intru
pentru a junge la Templul de sus?
Doamne, drumul pe care merg
are spini dar apele din vale mă spală de sânge,
Doamne, drumul meu are urcușuri
dar aerul din vârf mă trezește la viață,
Doamne, drumul are fața încinsă de foc
dar jarul îmi arde păcatele grele,
Doamne, drumul meu are pământul în mine
dar îmi poartă sufletul captiv,
Doamne nu mai stau într-o bucată de pământ.
-->
Răspunsuri