ÎN PALMELE MAMEI
Stau azi în palmele mamei mele,
Pe umăr de părinte acum plâng,
Cu inima am adunat atâtea doruri grele,
Dar mă ridic şi-n braţe iar o strâng.
Copil rebel am colindat o lume
Şi printre degetele lumii am căzut,
De curios i-am tot cules cutume
Şi atâtea rele peste umăr i-am văzut.
Tu mamă, dor de dor ai strâns în tine
Şi te-ai rugat să rămân sănătos,
Să nu adun prea multe rele-n mine,
Dar tot ce văd să-mi fie de folos.
Amiaza tinereţii m-a găsit în palmă ta,
Pe unde am fost , eu astăzi nu mai ştiu,
Dar ce îmi amintesc , e mamă vorba ta,
Copile drag, oriunde-ai fii - luptă să rămâi viu.
Acasă vorba mamei mele m-a întors,
În piept îmi bat iar spaimele trecute,
Măicuţa bluza pe dos mi-a întors
Şi –a scuturat tot răul lumii prefăcute.
DURERILE NESTINSE
Am adormit pe un petec de pământ,
Pe margine de dor sculptat în legământ,
Pe aripi moi de gânduri legănate-n vânt,
Pe lanţul rupt al singurului nostru cânt.
Acolo doar speranţele mai semănau dorinţe,
Iar dorul se juca în stele - cuprins de nefiinţe,
Purtând pe braţe porţile deschiselor cerinţe,
Îngreunnând din starea sclipirii-ntre fiinţe.
În noapte am simţit o mână peste somnul lin,
Cu gânduri albe mă mângâia, cu pace să revin
Şi-n braţele iubirii noastre, cu patos să te ţin,
Ca să pătrundem prin sfânt, armonios destin.
Nedesluşite căi am reperat în amorţite vise,
Lăsând porţile vieţilor puţin între – deschise.
Dar iată: au intrat atâtea apostrofe interzise,
C -au înteţit în sânul despicat, durerile nestinse.
O MARE ŞI NOI
O mare pe noi, fericiţi ne-a unit,
Cu ochii luminii, în punct la zenit,
Un om în amurg şi-o floare râzând,
Ne-aduce o voce de păsări în gând.
Azi , marea şi noi, răsărind din cuvânt,
Pe culmea de jos, trântită de vânt,
Am dus repetat , cuminte, duios,
Iubirea pe ţărmuri, din valuri, pe jos.
Când ochii albaştri ai mării, zâmbeau,
Din cer, îngeri albi, de drag, ne priveau,
Cerând cu privirea, un gând suveran,
Să crească speranţa, pierdută prin an.
Cuprinşi de candoare, regăsiţi între acte,
Uniţi în apus, trăim răsăritul iubirii în fapte,
Lăsând să petrecă, privirea chemată în zări,
Iubind, am străpuns tecutul din vise, în stări.
UN TRUP NE-AM FĂCUT
E noapte afară, lumina divină e-n noi,
Azi spiritul nostru e sânul golaş şi vioi,
Răsare din mare, un soare ce râde în gând
Şi creşte în noi, iubirea surprinsă arzând.
Se pierde din valuri trecute un sunet,
Iubirea ne strigă din piept ca un tunet,
Ne duce cu gândul trecând de văzduh,
Colindă cu spirite-nalte purtate în duh.
Când marea ne strigă din lung şi din lat,
Cu gândul şi trupul ne pierdem în pat,
Vederi de cuvinte dispar în ţărmul tăcut,
Pescari, pescăruşii, zburând ne-au văzut.
În piept astă-noapte iubirea se-mbată,
Pescari, pescăruşii, iau dorul şi-l poartă,
În patul tăcerii, cuvântul e surd şi e mut,
Pescarii- au zburat şi-un trup ne-am făcut.
CUPRINS DE PRIVIRI
Armuri de izbândă noi, marea ne-am luat
Şi-n ochi-i albaştri, cuminţi ne-am jucat,
Albastrul senin priveşte cuminte la noi,
Cu norii pufoşi, cu plete lăsate şuvoi.
Azi plaja se poartă cu valuri în rând,
Cu glasul ne cheamă iubirea din gând,
Iar zorii dansează pe ultimul cânt,
Că marea şi ţărmul; armură ne sunt.
Când valul se sparge pe ţărmul curbat,
Se spulberă teama din sân de bărbat,
Visând peste mări, răsari în simţiri,
Mă strângi cu aripa, cuprins de priviri.
E MAREA TĂCUTĂ
Suntem tăcuţi ca marea,
Dar tot ascultăm glasul pescăruşilor
Ce ţipă în lung şi în lat
Fluturându-ne din gând o speranţă
Speranţă ce ajunge
Cât mai aproape de lună
Cat mai aproape se stele
Ca să ne spună numărul sferelor
Iar căii lactee
Să-i arate arborele vieţii
Căzut în dezastru
În hăul pământului
În steaua străvezie
Din centrul gândului
Predestinat
Pentru adormire.
O VIAŢĂ ÎN DOI
De aş putea ascunde dorul de tine,
Iubirea de-aş strânge-o pe fir într-un ghem.
Aş merge agale pe drumuri de bine
Şi-aş şterge-al tău nume uitând să te chem.
Departe eşti azi dar gândul îmi fuge la tine,
Pe aripi de nor, pe fulgii de nea, pe stropii de ploi,
El cere iubirea de ieri,visată în ziua de mâine,
Eu vreau să te-ntorci, vreau viaţa s-o ducem în doi.
SĂ PUNEM DORUL DEOPARTE
De dor aş purta o lume pe umerii mei
Şi-aş duce departe şi floarea de tei,
Aş merge la lună, aş merge la soare,
Să cer de la stele o sfântă-nterbare.
Cuminte-aş alege trei raze de zori,
S-aşez peste umeri cuprins de culori,
Cu arderea-n suflet să trec peste zare,
Să cer din luceferi o sfână-ntrebare.
Pe drum să m-aşez şi vânt să culeg,
Răspuns la-ntrebări să pot să aleg,
Din lună, luceferi din lună şi soare,
Să picure-n taină o simplă-ntrebare.
Iar tu să te-ntorci cu-o simplă privire
Şi ochii albaştri să-ţi fie eternă sclipire,
Cuprinsă în dor, de focul iubirii deşarte,
Îţi cer să revii, să punem dorul deoparte.
SPRE DRUMUL INFINIT
Când tu visai cu mine o noapte de amor,
Eu mă vedeam trezită simţind miros de dor
Şi-n inimi arzătoare de dragoste fierbinţi,
Fierbeam între speranţă şi patimă, cuminţi.
Cuprinşi de neputinţă, cuprinşi de dorul greu,
Ardeam precum un soare, de dragoste mereu,
Dar visul tău în noapte, cu luna s-antâlnit
Şi ne-a condus pe-o rază, spre drumului infinit.
CÂND M-AI LĂSAT
După inima arsă de jarul din focul iubirii
Am trimis sufletul meu curat la faţă
Ca să scoată afară sămânţa fumegând a dor
Şi să-mi trateze durerea din viaţă.
După privirea ta lăsată pe drum
Am trimis luna ca să-i lumineze calea
Că dorul din iubire s-a făcut scrum
Când m-ai lăsat să privesc la soare.
IUBIREA CRESCUTĂ ÎN VAN
Cugetul meu prin noapte se stinge în tine,
Tu mă aprinzi cu focul din stele pe ram,
Ard de dorințe născute în zori de iubire
Și fierb într-un gând căzut în profan.
Aud cum mă strigă pământul acasă,
Sărut palma ta și gândul ți-l fur
Te pierd în imagini cu ochiul pe masă,
Lasând să te întorci cu talpa-n tavan.
Mirosul ți-l las în creștet și-n frunte,
Mărunt sub o talpă-ți așez gândul meu,
Mă prinzi de aripa croită-n privire
Și-mi spulberi iubirea crescută în van.
CÂND INIMA PLÂNGE
Când inima plânge din lacrimă îi sorb,
Aștept să mă vezi cu ochiul tău orb,
Să atingi cu iubirea, trăirea din noi,
Să legi anotimpuri cu părul vâlvoi.
Și noaptea să fie o noapte de vis,
În zori să mă scol în templul promis
Prin ziuă să umblu cu talpa-nisip,
Să urc în iubire și-n brațe să-i țip
Și cer de la soare trei raze de flori,
Să număr iubirea în mii de culori
Și lunii să-i fac seminluni printre acte,
Să-mi mângâie dorul născut într-o noapte.
LA DOSPIT
Ascult cum bate în piept o dorință,
Lovește cu fortă dând vieții speranță,
Că poate-o să-mi ardă de dorul iubirii,
Mireasma ce pleacă din toți trandafirii.
Rămân fără forță și pieptul îmi cade,
Dorința îmi joacă pe drum la parade,
Clădesc din imagini o mână de jar
Și las la dospit cuvântul amar.
REGAL PREGĂTIT
Se tulbură viața ca apa în pântec,
Purtată de valul ce-i scrie un cântec
Și duce-n avale semințe crescute din flori,
Să-i poarte mireasma tăcută-n culori.
Pescari sunt buni pescăruși, cu cioc ascuțit,
Ce-nfig în dorințe un vârf de cuțit
Și-i scoate afară bogata iubire eternă,
Lasând-o să plângă cu fața în pernă.
Regal pregătit e dansul acesta din cânt,
Lăsat să vâneze pe val cu valsul în vânt,
Purtat de dorința ce viața ne fură,
Aruncă durerea nascută, din gură în gură.
PE-O PLAJĂ
Mă duci cu iubirea într-o noapte pe plajă,
Să port în privire o singură vrajă,
Când luna răsare și stele se saltă din mare,
Îmi pui pe nisip iubirea ce-o port la-ncerace.
Pe țărmul întins, în zare se vede-o sirenă,
Trei valuri se sparg în rochia-i cu trenă,
Din lună o rază o bate pe umăr,
Cuvânt din cuvânt îmi cere să-i număr.
Te arunci peste mine și ochii îmi sar,
Dar văd o lumină și al mării hotar,
Mă cheamă la dânsa cu-n deget, noroc,
O prind de un braț și-i intru în joc.
MĂ OGLINDESC ÎN OCHII TĂI
Mă oglindesc în ochii tăi,
Și-n vise cosmice promise,
Ți-așez la masă vestitori,
Aduși din cărțile nescrise.
Mă oglindesc în ochii tăi,
Visând că soarele răsare,
Îți las în stele amintirea.
Și universul meu apune.
Mă oglindesc în ochii tăi
Și mă trezesc în infinit,
Am cuib o stea nemuritoare
Și un pat de ceruri pregătit.
EU NASC DIN IUBIRE
Pământul îmi arde durerea pe rug,
Cuprind o lumină cuminte și fug,
Cu raze făclii din aur fardat,
Eu nasc din iubire, copii, diamant.
Ei poartă un licăr un ochi de smarald
Și-i las să oprească nestinsul de cald,
Armuri de cuvânt, izbândă de sorți,
Să curgă pe drumuri doar șiruri de cărți.
Și-un fiu nenăscut îmi scrie poeme,
Pământul îmi arde durerea dă senme,
Sunt prinsă de o mână și zbor peste timp
Și ascund o aripă de frig în Olimp.
DIN DEPĂRTĂRI
Din depărtările în care stai,
Aud glasul tău cum mă strigă,
Durerea țipă înfrigurată,
De amintirea îndoliată.
Nebun e pragul porții tale,
Ce-ți lasă gândul să se ducă,
Oricum iți este frig de frică,
Că azi am devenit nălucă.
Și mă cuprinzi dintre imagini,
Să-ți stau cuminte-ntre cuvinte,
Tu-mi mângâi gândul după margini,
S-aduci durerile aminte.
Mă duc spre lună s-o cuprind,
Să-i spun ce doruri am simțit,
Cu ea un univers deschi,
Și plec pe timp nedefinit.
SFÂNT MOMENT
O să mă întorc o clipă-n amintiri,
Să văd speranța marilor iubiri,
Din rădăcini străine să iau semne,
Să întăresc dragostea cu îndemne.
Și am să cer din marea decadență,
Iubirea ruptă de trecuta insistență,
Că port pe umeri grei singurătatea,
Dar mi-a crescut în sân sinceritatea.
Iubirea nostră și marile iubiri,
Să-mprăștie miros de trandafiri,
Eu să trăiesc în clipa din prezent,
Ca pe trăirea dintr-un sfânt moment.
VIAȚA CA UN CÂNTEC
Îmi este viața ca un cântec,
Ca muntele cu guri în pântec,
Ca amintirea fără de uitare,
Sau pasărea ce zboară în zare.
Și la ureche-i port trei flori ca vara,
Că-n orice zi începe primăvara,
Îmi este viața roză și albastră
Și zboară ca o pasăre măiastră.
Îmi pare viața fericită dar și tristă
Și scot din ea iubirea ce există,
La capăt, la jumate și sfârșit,
Dar tot îi caut drumul nesfârșit.
-->
Răspunsuri