ÎN VIS LA JUDECATĂ
Am mers în noaptea mea de vise,
Pe Domnul să-l întreb şi eu,
De ce relele au permise,
Şi de ce ne supun la greu?
Dar am lăsat să-mi cadă capul,
Cum cad păcatele din pat,
La patul meu am tras capacul
Şi apoi la judecată am plecat.
Am adormit cu Domnul la ureche,
Pe buze am simţit gust de iubit,
Atunci am înţeles o slovă veche,
În care se vorbeşte de sfârşit.
Nedumerirea mi se-aprinde,
Cum se aprind călcâiele iubind,
Un înger mâna îmi cuprinde,
Şi mă anunţă că eu sunt la rând.
În faţa mea, strălucitoare o lumină,
Îmi lasă ochiul dezbrăcat,
Mi-aşează-n faţă o carte plină,
Cu fapte bune şi fapte de păcat.
Le cântăreşte şi-mi îmbracă ochiul,
Ca să-mi arate cât este de cinstit,
Acolo-mi pregătise focul
Sau drumul lung spre infinit.
Îngerul iar mă ia de mână,
M-a ajutat să-nţeleg că m-am salvat,
Că-n fiecare zi , lună sau săptămână,
Pe Domnul eu l-am ascultat
MĂ-NTORC LA TINE VIAŢĂ
Mă-ntorc la tine viaţă ca în sânul unei poezii,
În orice dimineaţă sau bătrâneţi, târzii.
Trecutul e-n repaos, azi, nu îl mai trăiesc,
Îmi pare, un adaos, un viitor firesc.
Miresmă de parfum, petale cu roua dimineţii,
Să îmi aduci acum, pentru-mplinirea vieţii.
Să pot iubi la fel, să cer iubirii gândul,
Să mă discut cu el, că îmi pierduse rândul.
Şi să mă naşti din nou dacă vreodată voi pleca,
Să pui cerneală în stilou sau fila vieţii n-o seca.
Mă-ntorc la ţine-n sân ca în sânul casei mele,
Aici eu vreau să mai rămân să număr noaptea stele .
Mă-ntorc la tine viaţă eu, vreau să stau în tine,
În orice dimineaţă, revin-o şi la mine.
Eu sunt o visătoare, trecutul l-am pierdut,
Azi orice amintire, s-o pui la renăscut.
Mă-ntorc la tine viaţă, de astăzi te tot chem
Și-n orice dimineaţă îţi scriu cât-un poem.
Mă-ntorc la ţine viaţă, vino şi tu la mine.
Să ne mai dăm o mână şi-n viaţa care vine.
UN GÂND
Azi, un gând a venit şi-a vorbit de iubire,
C-ar vrea să se ducă, s-adune din zări amintire,
O haină bogată să-şi facă din ea pentru iarnă,
Cuvântul din inimi, cu fulgi de nea să îl cearnă.
Tăcută am stat ,aşteptat şi-apoi am gândit,
Azi poate iubirea-i departe de tot.. De iubit,
Sau poate-i curtată de-un rege deştept şi bogat,
Ori poate tânjeşte şi plânge ce poate ieri a lăsat.
Mai stau şi acum şi gândesc la această iubire,
Mă întreb dacă în zare a fost să culeag-amintire,
Las gândul tăcut şi gândesc cum iubirea,
Cu tot amalgamul dorinţei, mi-a stârnit amintirea.
Alt gând mă strigă şi-mi vorbeşte de tine,
Te vreau azi aproape, cu gânduri senine.
Iubirea să zburde trecând peste doruri în parte,
Iubind, amintiri plăcute să-i răsară în spate.
Iar timpul ce mâine o trece să ne fie cătuşă,
Cătuşă în timp prescurtat, potrivit ca mănuşă,
Rămas să îl ţin în clipa gândirii de mâine şi ieri,
Pierdută să fiu în gândul în care mă vrei şi mă ceri.
La margini de lume iubind adânc să strigăm,
Ecoul să plece din noi, dorinţei din gând să îl dăm.
Să trecem la treabă iubite, aici suntem noi,
Iubirea să nască trăiri, iubind, să ţinem pasul în doi.
PREŢUL IUBIRII
O limba de foc îmi arde sălbatic iubirea,
Un gând nebun îmi fură din minte gândirea,
Of! Iubitul e-aici dar e acolo, firesc.
Iubitul e omul, e omul pe care-l iubesc.
Nevoia de el, de mine, de noi amândoi,
Mă duce în dansul iubirii cu pasul vioi,
Nevoia de-a scrie cu limba eternă de foc,
Mă face îndată să cred în destin şi noroc.
Azi, dorul tăcut spre el mă îndreaptă,
Eu ştiu că-ntre noi nu există vreo poartă.
Tăcuţi bariere de timp măsurat am lăsat
Şi preţ la iubire să crească în taină am dat.
Duc dorul în spate, azi sărbătoare îl fac,
Cinstesc mai departe din cupa iubirii şi tac
Şi fac nevăzute atâtea şi-atâtea tăceri,
În clipa de faţă, în clipa de mâine şi ieri.
A fost şi va fii, iubirea e mută şi oarbă,
Las dorul căzut din putere să-i soarbă
Şi port sentimente fireşti, omeneşti dar nebune,
În clipe trecute de ieri, de azi sau de mâine.
Mă pierd prin căderi de trăiri remarcate,
Aştept clipe vii cu atingeri în gânduri visate
Şi las o poartă deschisă în cerul iubirii,
Tu intră iubite pe ea să închidem barieră gândirii.
PROCES
Proces deschid luminii asta-noapte,
Că bezna din ea m-a cuprins arzător,
Aminte mi-aduc de tine, de toate
Şi doare cumplit nesfârşitul meu dor.
Pe-o rază de soare urc înspre cer să te văd,
Să văd ochii tăi dacă plâng după mine acum,
Dar jos pe Pământ e veşnic prăpăd,
E ardere mare, e negură, e jale, e fum.
Te-aş lua cu mine să vezi ce dezastru,
Ce ardere mare, ce margini de dor netrăit!
Ce cumpăna fixă e cerul pictat în albasru!
Ce roze, ce flori s-au uscat şi-au murit!
Adun răbdarea culeasă din timp trecător,
Aştept să îţi treacă întristarea,visarea,
Mă las purtată, uitată între speranţă şi dor
Şi plec să ating nemurirea fiinţei şi zarea.
Sălbatic, nedrept, străin, stângaci şi abupt,
E drumul ce stă în eterne mişcări,
Privirea îmi cade în sânul atât de necopt,
La toate aceste trăiri purtate-n schimbări.
Pe margini de vis te-aş lua cu mine să vezi,
Cum arderea crește în privirea mea tristă,
Te-aş lua din starea în care mă vrei dar visezi
Şi aş pune în tine dorul ce-n mine există.
MĂ SIMT PIERDUTĂ
Mă simt pierdută iubite fără tine,
Unde te-ai dus astăzi nu ştiu nimic,
Atât de greu, atât de greu îmi vine,
Că pot de mine-acum să mă dezic.
Pierdută am mai fost şi altădată
Dar drumul meu cu-al tău s-antâlnit,
M-ai adunat din zarea-ndepărtată,
Apoi cu dragostea m-ai învelit.
Azi am plecat şi sunt aşa departe,
Departe de Pământ şi-ntinsul cer,
Aştept să cauţi dorul prin poveste,
Că fără tine în universuri pier.
Privesc adâncul, adâncul e căzut,
Căzută sunt acum, căzută-s eu,
Azi am pierdut şi drumul refăcut
Şi fără tine am urcat la Dumnezeu.
Mă va primii oare sau nu acasă!
Asta, rămâne să constat curând,
Aici mă simt iubita şi frumoasă,
Mă simt în siguranţă ca un gând.
În zare văd o rază de speranţă,
O aura-mpletită cu stele îngereşti,
Vreau să îi cer un sâmbure de viaţă,
Dar te aud cum spui că mă iubeşti.
Nedumerită, mâna îmi întind subtil,
Atingerea e nefiresc de fină,
Aud cum paşi se-apropie tiptil
Şi văd în tine un înger de lumină.
Inima bubuie, vederea mi-e neclară,
Te-am căutat, te-am căutat profund,
Aud o voce şi-un scâncet de vioara
Şi-n fiecare notă vreau să mă ascund.
Ce melancolic, nostalgic şi armonic!
O! Ce imagini poţi să-mi dăruieşti!
Nu se mai simte acul din ceasornic!
Eu sunt aici că să mă regăseşti.
Priviri topite pline de speranţe,
Se scurg în ochii tăi iubite drag,
Mă împlinești şi-mi las aripi căzute,
Dar mă trezesc când te aştept în prag.
LUMINĂ
Visul meu e lumină fără de hotar,
Albastrul cerului întins e-n fiecare zi,
E gândul ce la tine vine fără habar,
E răsăritul ce poate mâine îl voi auzii.
Îl port pe valul vieţii iubit şi ocrotit,
Pe lacrima dorinţei a marii împliniri,
Pe razele de soare, pe drumul infinit,
Pe clipe de speranţe, pe dulcile priviri.
Pe razele solare în vis mi-ai apărut,
Dorită împlinirii să-mi fie chip văzut,
O mână mi-ai întins şi m-ai cuprins cu dor,
Prezentul nemuririi să-l prind încetişor.
De-o vară visul meu se poartă-n aventuri,
Cu-o voce ancestrală îmi spune te doresc.
Speranţele iubirii le schimb în aşternuturi
Şi te cuprind în vis spunându-ți te iubesc.
DIN PATUL VISĂRII
Privesc într-una pe coala curată,
O s-o cuprindă praful curând,
În aceste momente, am inima frântă,
Zac în durere, de nu mai stiu când.
Coboară liber, azi gândul curat
Şi-ndeamnă, inima să te creadă,
Să te primească din drumul plecat,
Să-ntoarcă ochiul ca să mă vadă
Poţi să rămâi în starea de veghe,
Nimeni ca mine, nu îţi poate fii,
Iubită, mamă, amantă, pereche,
Fiindcă tu, mult prea mândru te ţi.
Poeme o să-ţi scriu într-o seară,
Ca vreau să îţi cânte serenada iubirii.
Ochii să-ţi lege în noaptea ce zboară,
Să-ţi ceară somnul din patul visării.
RĂVAŞUL
Pe coala de hârtie ce albă mi se pare,
Aştern umile rânduri şi nu îi cer iertare,
Mânui fără oprire creionul şi-l îndemn,
Să lase clare urme răvaşul să-l însemn.
Să trimit bucuria venită-n astă viaţă,
Să meargă-n mii de case dimineață,
Să facă din iubirea atât de mult râvnită,
Să tremure fiinţa ce este-ndrăgostită.
Iubesc pământul şi soarele şi luna,
Buchetele de stele ce noaptea îşi dau mâna
Şi viaţa schimbătoare ce nu-şi arată mila,
Când anii trec de-a valma şi se întoarce fila.
Iubesc şi omenirea lipsită de speranţă,
Ce-şi duce traiul zilnic furat de asta viaţă
Şi merge-n nemurire lăsând ca testanent,
Răvaşul de sfârşit sculptat pe postament.
RĂMAS BUN
Vorbe nu mai găsesc, vreau să plec iar acasă
Dar în grai românesc, vorba e prea fricoasă.
Azi în caz c-am plecat printre stele şi nori,
Vreau să ştiţi c-am uitat că am fost cea de ieri.
Şi aş vrea ca şi voi, să uitaţi că am fost,
Că am fost ieri cu voi şi c-am dat vieţii rost.
Tot încerc să adun, vorbe, să mai găsesc,
Azi îmi iau rămas bun, fiindcă încă trăiesc.
-->
Răspunsuri