DE NU TE-AŞ FI-NTÂLNIT
Iubite, dacă de nu te-aş fi-ntâlnit,
Ştiu că m-aş fi născut încă o dată,
Sau te-aş fi căutat de dor în infinit,
Să împărţim eternitatea toată.
Tu luminai plin de melancolie
Şi stele cărări, cărări, făceau,
Mi-ai apărut pe-un petec de hârtie,
Când gândurile mele încă te căutau.
Aș vrea să ştii ce stare mă apasă
Şi că visez în braţe să te strâng,
Să te sărut în sfânta noastră casă,
Să risipesc durerea, să nu plâng.
Un zâmbet minunat eu am primit,
Atunci am liniştit zbuciumul infinit.
M-am îmbătat de tine şi ne-am iubit,
De nu te-aş fi-ntâlnit cred că aş fi pierit.
ÎN INIMĂ NU DORM
Inima mi-e obosită de-atât şi-atât nesomn,
Ea tot aleargă-ntr-una după acelaşi domn,
El scapă-n noapte peste ochi lumină,
Să nu mai văd care din noi este de vină.
Pe crengi de sălcii de la salcia din drum,
Aş vrea iubirea să se transforme-n scrum,
Să mă trezesc şi eu în viaţă doar o dată,
Cu inima lipsită de dragostea ce-o poartă.
Mă lupt vieţii să-i povestesc ce vreau,
Inima îmi era friptă iar ochii îmi plângeau,
O rog să desfăşoare din firul vieţii mele,
Să întrerupă visul ce m-a trimis în stele.
Secerător prin viaţă fiorul a trecut,
Mi-a rupt din firul vieţii nostalgic refăcut,
În inima nesomnul mi-a fost făcut hotar,
Distinsul domn cerându-mi să-i fiu iubita iar.
LAS PLEOAPELE CĂZUTE
Las pleoapele căzute, se-nchide felinarul,
Lumina ăstei zile îmi zgâlţâie cântarul,
Nemăsurate clipe s-au dus pentru trecut,
Lumina ăstei zile în noapte am pierdut.
Adorm în pat cu somnul ce azi e somnoros,
Alerg în bezna nopţii spre un poet frumos,
Dar altă dimineaţă ce-n vis o întâlnesc,
Să-mi licăre în faţă în stilul ei firesc.
Cu răsărit de soare coboară peste noi
Și câştigăm prezenţa la viaţă amândoi,
Un curs firesc se scurge-ndeajuns,
Ca să iubim cu gândul, prezentul neajuns.
Să luăm orice speranţă, sădită trecător
Cu apa s-o stropim, a veşnicului dor,
Cu pleoapele lăsate să strângem dorul mut,
Cuprinşi să dăm la spate un timpul ce s-a pierdut.
ÎN GÂNDUL MEU
În gândul meu privirile mă ceartă,
Mă-nchin şi cer o altă viziune
Cer să îmi cadă cortinele din soartă,
Apoi să-mi scot privirea din riune.
De mă săruţi în taină, se vor trezii toți zorii,
Dorinţa întâlnirii e legământ ursit,
Iubirea o să trecă purtată prin toţi porii,
Și gândurile mele vor trece în sfârșit.
În dimineaţa asta se lase roua rece,
Într-un târziu sau dacă nu devreme,
Trezidu-ne atunci, să ne iubim cât zece,
Iubirea peste zi s-o deşirăm din gheme.
PRIMUL SĂRUT
În primul nostru sărut, iubite,
Am pus trei diamante şlefuite
Şi am făcut izvoarele să curgă,
Iubirea din urmă să te ajungă.
Mi-am şerpuit cărări pe trup,
Să le colinde foamea ta de lup.
În glstră am pus fericirea,
Pe masa armoniei cu iubirea.
Din visul tău uitat în lăcrămioare,
Am ridicat toţi munţii cu izvoare
Şi-am ancorat cortina peste zări,
Să faci din fericire rechemări.
În drumul meu peste sărut,
Am legănat dansul iubirii mut,
Am aţipit îmbrăţişaţi de dimineaţă,
Să ne trezim aşa întreaga viaţă
ARD ÎN RETINĂ
Pământul meu arde, momentul e traic,
Dar tot mă întind pe trupu-i letargic,
Atingeri tăcute lovesc retina covrig,
Usucă obrajii şi tălpile coapte de frig.
Mândră și luna privşete cu ochiul semeţ,
De fum ameţeşte poetul isteţ,
Dezolat şi trist apune în marea durerii,
Cu braţul de roze, mă lasă tăcerii.
Prin lava ce curge-n vulcanul din mine,
Mă strâng amintiri din trăirea cu tine,
Pe creste de munţi toţi zorii din ceaţă,
Îmi ard în retină cuprinsul de viaţă.
SĂ TE SĂRUT
Să te sărut şi azi şi mâine, îmi vine zău să te sărut,
Să te sărut aşa îmi vine, apoi să nu mai uit.
Visez că te îmbrăţişez, visez cu ochi deschişi,
Îmi este greu apoi oftez, în braţe nu-mi căzuşi.
Şi câte , câte sentimente azi, azi inima-mi încearcă,
Eu îţi promit că o să-mi cazi, ca un copil în joacă.
Şi-atunci noi ne vom săruta, sărutul dulce-amar,
Trăind, ne vom amaneta, ne vom simţi bizar.
DOAR O NĂLUCĂ
Iubite, eu văd în faţă pentru noi,
Un anotimp fără de vânt şi ploi,
Eu văd eternitatea din care am venit,
Unde arde Lumina iubirea de sfârşit.
Precum e primăvară aşa suntem şi noi,
Iubite, asta viaţă renaştem amândoi,
În noi a-nmugurit scânteia vie a vieţii
Şi ducem viaţă noastră s-o dăm eternităţii.
Astăzi ne bucurăm crezând că ne e bine,
Uitând chiar uneori viaţa de unde vine,
Dar suferinţa poate aminte să ne-aducă,
Că viaţă ce-o trăim, este doar o nălucă.
TU NU MĂ MAI IUBEŞTI
Mă trec fiori de bine, fiorii de respect,
Tu m-ai trădat! În fine...Prin modul tău abject.
Nebun de nebunie, patul îl răscoleşti,
Aşa-mi arăţi tu mie, că încă mă iubeşti.
Priveşti cu ochii seci, în jur, pereţii-s goi,
De ei nu pot să treci şi dai iar înapoi.
Mă port cu demnitate, chiar dacă mă răneşti,
De astăzi stau deoparte, tu nu mă mai iubeşti.
IUBITĂ DOAMNĂ
Cum ar putea să stea, iubirea în picioare,
Când inima din nine o pui la încercare!
Ori cum s-ar duce ea, în drum spre univers!?
Sau mai rămâne-aprinsă, în fiecare vers !
C-a ta simţire-mi leagă, chiar orice simţământ
Şi-o face să-nţeleagă, cuvânt după cuvânt.
Privirea mi se scaldă şi-mi mângâie trăirea,
Cazându-ţi ţie pradă, pierzându-mă cu firea.
Pui geană peste geană, laşi ochiul meu să doarmă,
Nu-mi spui asta ce-nseamnă, dar strigi:
Iubită-doamnă!
Și se trezesc în faţă cu freamătul naturii,
Ce vrea ca să se culce, mi-o spuse-n colţul gurii,
Că pacea mea găsise, pe chipui-i se arată,
Și aripi larg deschise, spre nivers o saltă.
Şi oricând tu mi-ai spune tot numele odată,
Eu veşnic voi rămâne, o inimă de fată.
Şi tot aşa iubirea ce urcă pan-la lună,
Îţi cere cu privirea, s-o guşti cântând în strună.
Cărări de drum să țeși, ţinându-o de mână,
Ca tu să înţelegi:de mult ţi-era stăpână.
-->
Răspunsuri